Revista Universul Juridic

  • Stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi, aferentă anului 2014 (Ordinul ANRE nr. 8/2015)

  • Ședință de Guvern: modificarea H.G. nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă CSM a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, precum și a altor acte normative

  • Posturi de conducere vacante pentru procurori în cadrul DIICOT

  • Concurs pentru 63 de posturi adresat grefierilor cu studii superioare – 26 aprilie 2015

  • Contractul de asociere în participaţie

  • OPANAF nr. 580/2015 privind modificarea unor ordine ale preşedintelui ANAF în domeniul administrării şi monitorizării contribuabililor mari şi mijlocii

  • Obiectul revizuirii în noul Cod de procedură civilă

  • Regimul de depunere a cererilor de plată/cererilor de rambursare de către beneficiarii POSDRU, pentru accelerarea absorbţiei de fonduri, în vederea evitării dezangajării automate a fondurilor alocate României (Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 588/2015)

  • Anularea înscrisurilor falsificate. Aspecte tranzitorii

  • Modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale – modificări (Ordinul nr. 101/3.180/2015)

  • Abonează-te la newsletter