Cafeaua de ieri. Cafeaua de azi

18 Noi 2016
6 voturi, medie: 4,17 din 56 voturi, medie: 4,17 din 56 voturi, medie: 4,17 din 56 voturi, medie: 4,17 din 56 voturi, medie: 4,17 din 5 (6 votes, average: 4,17 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1220

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Ligia Cătuna: Cafeaua de ieri. Cafeaua de azi

IERI.

O cameră aproape obișnuită. Camera este înaltă, e într-un apartament de casă veche, construită între cele două războaie. Intru încet ca să nu deranjez povestea camerei.

Conferinta raspunderea executorului judecatoresc

În fața mea se întrevede printre perdele ușa care dă spre balconul la a cărui margine nu ajung. Ce mică sunt… Covorul îmi înăbușă pașii. Pereții toți sunt îmbrăcați în cărți. Sunt atât de multe cărți, aproape că nu se vede abanosul bibliotecii. Ce înaltă e camera…

Un colț este ornamentat cu o sobă de teracotă. Cred că miroase a lemn ars, a căldură de lemn ars.

De fapt, nu știu dacă miroase a căldură sau a carte sau e doar miros de aer rece care intră curajos printre perdelele care se mișcă ușor.

Întorc încet privirea ca într-un film care se derulează cu încetinitorul.

În celălalt colț văd biroul. Și pe birou, alte cărți. Fiecare carte este pusă cu o grijă dezordonată.

Ajung cu nasul la marginea lui și mă uit.

O mașină de scris. Cu o foaie care răsare din mașina de scris pe jumătate. Rămasă nelucrată până la capăt. Sau, cine știe, poate terminată, dar uitată în mașina de scris.

Miroase a hârtie scrisă.

Nu știu, de fapt, ce caut acolo. Și de ce am intrat fără să fie locuitorul camerei prezent.

Pipa de pe birou este caldă. Încă este caldă. Lemnul ei cald dă voie tutunului cu miros de vanilie să își împrăștie mirosul.

Ajung la scaunul din fața biroului. Pe jilțul din fața mea nu este nimeni. Totuși scriitorul absent din jilț parcă și-a lăsat amprenta în aer. Miroase a parfum de mosc.

Dar nu e doar miros de vânt. Nu e doar miros de carte. Nu e doar miros de hârtie. Nu e doar mosc. E un amestec de miresme care mai are ceva.

Nu știu ce anume parfumează încăperea. Lumina mică a lămpii de pe birou nu mă lasă să văd mai mult decât cărțile din bibliotecă, mașina de scris, foaia de hârtie, pipa…

În spatele biroului e un pick-up cu un disc de vinil care se învârte și simt mireasma sălii de operă care răzbate în mintea mea pe acorduri de Bellini.

Mă așez pe scaunul din fața biroului și continui să adulmec aerul și să privesc biroul.

Da. Mai e ceva care miroase când ești aproape. Cerneala din călimara uitată deschisă. Lângă călimară este stiloul care se odihnește lângă mașina de scris.

Și totuși, trebuie să mai fie ceva…

Știu. Găsesc o cană de cobalt, mică, delicată, cu o toartă aparent neatent creată, dar care o face inimitabilă. Albastrul cănii e ireal în lumina abajurului.

Îmi apropii nasul ca un cățel care descoperă lumea. Și identific plusul de miros neștiut care transforma aerul în ceva special.

Cana e pe jumătate plină de o licoare neagră. E rece cana. O iau ca și când aș face ceva nepermis și gust.

Amară licoare.

Strâmb din nas, mai trag o privire și plec. Mă ridic pe vârfuri ca să ajung la clanța ușii înalte care desparte biroul de lucru de restul casei. Și nu spun la nimeni nimic. Nu spun că am fost acolo, în lumea în care aerul miroase atât de special.

 

AZI.

O cameră banal de obișnuită. Nu mai contează cât este de înaltă camera, și așa nu am timp să mă uit la amănunte inutile…

Intru grăbită. Nu am pe cine să deranjez. Sunt doar eu.

Auster birou, mă gândesc. Jaluzelele moderne ascund decorul de afară. Tocurile se aud strident pe parchet…

Pereți cu cărți. Cele noi le acoperă pe cele vechi. Clădite în dezordine după cum le-am luat, folosit și pus rapid la loc.

Caloriferul aruncă timid o boare de căldură. Fără miros.

Ajung la birou și deschid calculatorul.

Pornesc imprimanta.

Scriu. Listez. Iar scriu. Iar listez.

După câteva ore, îmi lipesc spatele obosit de spătarul scaunului și încep să mă rotesc așa, ca un copil care se așază prima oară pe un astfel de scaun.

Îmi simt parfumul pe măsură ce continui rotirea scaunului.

Miroase a țigară. Țigara mea arde încet, singură, uitată în scrumieră. Îmi aduc aminte că, mică fiind, visam să fumez pipă.

În fața mea, o cană de cobalt. Aceeași cană de cobalt de ieri. Cafeaua este fierbinte. Nu mai știu a câta cafea pe ziua de azi… ies aburi de cafea din cană și miroase a cafea în biroul meu.

Lipsesc însă miresmele de mosc, de pipă, mașina de scris, stiloul proaspăt umplut cu cerneală și călimara deschisă.

Simt nevoia să ascult puțină muzică. Pornesc TuneIn și ascult. Am noroc. Am nimerit peste o arie de Bellini.

Iau cana de cafea și o duc la buze. Ce bună e cafeaua asta așa amară…

Și, Doamne, ce altfel de lumină e în biroul ăsta…

Și nu spun nimănui cât de tare îmi lipsește mirosul de vanilie al pipei…

Cafeaua de ieri. Cafeaua de azi was last modified: noiembrie 18th, 2016 by Ligia Cătuna

Recomandări

Despre autor:

Ligia Cătuna

Ligia Cătuna

Ligia Cătuna: „Pentru prieteni sunt Ligia. Ligia si atât. Restul chiar nu are importantă in relația de suflet”.Este doctor în drept, avocat din anul 1987, membru fondator al Societăţii Civile de Avocaţi „Ligia Cătuna şi Asociaţii” și profesor universitar.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter