[UPDATE: Întâlnirea ministrului justiției cu procurorul general] CCR – Ancheta DNA privind emiterea O.U.G. nr. 13/2017 reprezintă conflict constituțional în raport cu Guvernul

16 mart. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2616

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 16 martie 2017: Întâlnirea ministrului justiției cu procurorul general

Potrivit informării de presă din data de 15 martie 2017, în data de 15 martie 2017, domnul Tudorel TOADER, ministrul justiției, a avut o întâlnire cu domnul Augustin LAZĂR, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la sediul ministerului.

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind activitatea instituțională a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conferinta raspunderea executorului judecatoresc

Update 14 martie 2017: Ministerul Public – Precizări cu privire la cauza privind emiterea O.U.G. nr. 13/2017

Potrivit comunicatului din data de 13 martie 2017, Ministerul Public a făcut câteva precizări referitoare la ancheta în cazul O.U.G. nr. 13/2017.

Astfel, având în vedere solicitările primite din partea mass-media referitoare la cursul cauzei cunoscută generic sub denumirea de „O.U.G. 13”, în contextul publicării motivării Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 27 februarie 2017, precum și unele speculații apărute în spațiul public pe aceeași temă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat:

Cauza se află pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, investigația este în curs și privește următoarele fapte prevăzute de legea penală: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual, favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin. (1) lit. b din Legea nr. 115/1999, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri (erată).

Dosarul a fost înregistrat la Secția de urmărire penală și criminalistică drept urmare a declinării acestuia de către Direcția Națională Anticorupție. Această structură a fost învestită cu o cauză privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv: favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin. (1) lit. b din Legea nr. 115/1999; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; fals intelectual.

Potrivit dispozițiilor legale, procurorul are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei pe care a fost desemnat să o soluționeze, controlul asupra actelor și măsurilor dispuse de către procuror fiind realizat de către instanța de judecată.


Update 14 martie 2017: Ministrul Justiției are dreptul și obligația de a verifica eficiența managerială a procurorilor 

Potrivit comunicatului din data de 13 martie 2017, Ministerul Justiției a făcut câteva precizări, după cum urmează: având în vedere afirmațiile și informațiile vehiculate în spațiul public, referitoare la competența de a verifica eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către procurorii șefi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție, Ministrul Justiției, în calitate de titular al propunerii de numire și revocare a procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție [art. 54 alin. (1) din Legea nr.303/2004], are dreptul și obligația de a verifica eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către procurori, conform art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

Articolul 69 alin (1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul- șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției.
 (2) Controlul constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competența parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.
(3) Ministrul justiției poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității. 

În ceea ce privește evaluarea profesională a procurorilor șefi, realizată la trei ani și finalizată cu acordarea unui calificativ, aceasta se efectuează conform procedurii stabilite de către Consiliul Superior al Magistraturii și este distinctă de evaluarea ministrului justiției vizând eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către procurorii șefi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție.


Update 13 martie 2017: Primele reacții ale instituțiilor vizate de decizia CCR

În cursul zilei de 10 martie 2017, pe pagina sa de FacebookMinisterul Public a publicat următorul punct de vedere referitor la motivarea Deciziei Curții Constituționale privind existența unui conflict juridic între DNA și Guvern: „Motivarea Deciziei Curții Constituționale este analizată atent de către Ministerul Public, urmând ca decizia să fie respectată întocmai de către procurori”.

Potrivit comunicatului din data de 13 martie 2017, cu referire la cauza mediatizată prin comunicatele nr. 190/VIII/3 din 27 februarie 2017 și 126/VIII/3 din 2 februarie 2017, constituită ca urmare a unei sesizări formulate de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competența de soluționare a Direcției Naționale Anticorupție, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, DNA a făcut următoarele precizări:

1. Dosarul penal a vizat investigarea de fapte prevăzute de legea penală descrise în cuprinsul denunțului cu care au fost sesizate organele de urmărire penală.

Cercetările au fost efectuate de procurori în concordanță cu dispozițiile legale și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care statuează că procurorul are obligația de a desfășura o anchetă efectivă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situațiile în care sesizarea privește adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial.

Sub acest aspect, sunt relevante considerentele sentinței penale nr. 529 din 4 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a arătat că: „În cazul în care susținerile petentului au o bază factuală decurgând din fapte notorii, orice deficiență a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili împrejurările cauzei sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde cerințelor unui proces echitabil. În acest context, cerința de promptitudine și diligență rezonabilă este implicită. Mai mult, în circumstanțe cum sunt cele în speță, în care plângerea vizează aspecte care decurg dintr-un act publicat în Monitorul Oficial, este de așteptat o rigoare mai mare din partea autorităților în ancheta desfășurată”.

Astfel, respectând dispozițiile legale și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii împrejurărilor cauzei, au fost administrate probe constând în declarații de martori, ridicări de documente, procurorul având obligația de a efectua o anchetă penală efectivă.

2. Apariția unor decizii ale Curții Constituționale care interpretează dispozițiile constituționale într-o modalitate diferită de cea adoptată de alte instituții reprezintă un eveniment normal în procesul de interpretare a legilor.

Aceste decizii vizează principii constituționale care nu au mai fost analizate până la acel moment și care pot duce la apariția unor puncte de vedere diferite, având în vedere că nu cuprind norme exprese cu privire la conduita pe care trebuie să o urmeze reprezentanții instituțiilor.

În acest sens, trebuie remarcat că în perioada anterioară Curtea Constituțională a constatat existența unor conflicte de natură constituțională, determinate de încălcarea unor principii constituționale, între:
– Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Parlament – Camera Deputaților și Senat (Decizia nr. 270/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 290 din 15 aprilie 2008);
– Președintele României și puterea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 1222/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 22 decembrie 2008);
– Guvernul României și Parlamentul României (Decizia nr. 1431/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 12 noiembrie 2010);
– Guvernul României și Parlamentul României (Decizia nr. 1525/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 818 din 7 decembrie 2010).

3. Potrivit Constituției, procurorii reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Având în vedere statutul și atribuțiile conferite de Lege și Constituție, actele și soluțiile dispuse de procurori sunt supuse controlului instanțelor de judecată, iar evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, după ce Curtea Constituțională a decis că Direcția Națională Anticorupție și-a depășit atribuțiile, în momentul în care a început o anchetă ce viza Guvernul, în cazul adoptării Ordonanței de urgență nr. 13/2017, Ministrul Justiției a anunțat în data de 12 martie 2017 că va evalua activitatea procurorului șef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi și pe cea a procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr:Zilele următoare voi avea discuții cu procurorul general al PÎCCJ, cu Augustin Lazăr, și separat cu procurorul șef de la DNA, pe tema despre care vorbim, evoluțiile acestea, modul în care dânșii s-au raportat la lege, la standardul constituțional, la standardele Comisiei de la Veneția”, a spus domnul Tudorel Toader – potrivit News.ro.

Ministrul a mai afirmat că aceste întâlniri vor avea loc separat, pentru a afla punctele de vedere ale acestor două instituții și a criticat ancheta DNA privind oportunitatea și constituționalitatea O.U.G. nr. 13/2017, considerând că CCR a demonstrat că DNA și-a depășit atribuțiile – arată și Digi24


Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017 referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, cerere formulată de Președintele Senatului

În data de 10 martie 2017 a fost publicată motivarea deciziei CCR privind existența unui conflict instituțional între DNA și Guvern.

👍Vezi: CCR (comunicat): Cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României, cerere formulată de Președintele Senatului

Potrivit acestei decizii, CCR a arătat că prin conduita sa, Parchetul General -Direcția Națională Anticorupție și-a arogat o competență ce nu-i este conferită de către lege, și anume: controlul modului de adoptare unui act normativ. Astfel, motivarea arată că acțiunea Ministerului Public privind ancheta în cazul O.U.G. nr. 13/2017 a fost una neîntemeiată, în urma deciziei curții aceasta devenind abuzivă.

În urma acțiunilor PÎCCJ s-a creat o presiune asupra membrilor Guvernului care a afectat buna funcționare a acestei autorități.

Doar Curtea Constituțională este abilitată să efectueze controlul asupra ordonanțelor simple sau de urgență ale Guvernului, nicio altă autoritate publică neavând competența materială în acest domeniu” – se arată în expunerea de motive.

„Reglementarea constituțională a imunității parlamentare este justificată de necesitatea protecției mandatului parlamentar, ca garanție a înfăptuirii prerogativelor constituționale și, totodată, o condiție a funcționării statului de drept. Această imunitate care vizează actul decizional de legiferare este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului, în activitatea lor de legiuitor delegat. Astfel, odată cu delegarea legislativă se transferă și garanțiile aferente prevăzute de Constituție pentru exercitarea acestei prerogative în deplina libertate. Ca atare, niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege. (…)

Oportunitatea legiferării se limitează, deci, la decizia de a adopta actul normativ sau nu, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condițiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparține în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăște reglementarea unei anumite situații juridice, are obligația de a se conforma exigențelor constituționale” – apreciază Curtea.

În concluzie, Curtea reține că: „aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție. Așadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ al Guvernului, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competența de a cenzura ordonanța de urgență a Guvernului, atât sub aspectul legalității, cât și al oportunității, dispozițiile art. 115 alin.(8) din Constituție, statuând că, prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței”.

De asemenea, având în vedere prevederile constituționale invocate, Curtea constată că nicio altă autoritate publică, aparținând altei puteri decât cea legislative, nu poate controla actul normativ al Guvernului din perspectiva oportunității actului de legiferare.

După ce a determinat cadrul și limitele competențelor constituționale și legale ale autorităților aflate în conflict, Curtea a stabilit și starea de fapt, respectiv a decelat în funcție de datele concrete ale speței că această conduită a DNA a constituit sursa conflictului, după cum urmează: „Curtea constată că prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal, ce poate conduce la un blocaj instituțional din perspectiva dispozițiilor constituționale ce consacră separația și echilibrul puterilor în stat”.

În raport cu susținerile din cererea adresată CCR, referitor la comiterea unor infracțiuni: „Având în vedere faptele reclamate și cele reținute în ordonanța procurorului de caz, Curtea apreciază că toate elementele prezentate drept elemente materiale constitutive ale infracțiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale sau critici ale autorilor denunțului cu privire la legalitatea și oportunitatea actului adoptat de Guvern. Astfel, circumstanțele adoptării actului normativ, luările de poziție publice contradictorii ale ministrului justiție și ale prim-ministrului, urmate de decizia adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, «fără să fie consultat Consiliul Legislativ, fără să se aștepte avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fără a fi trecută pe ordinea de zi sau cea suplimentară a ședinței Guvernului din 31 ianuarie 2017» constituie, în mod evident, aspecte privind legalitatea și oportunitatea adoptării actului criticat, care nu pot intra în sfera de competență a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activității de cercetare penală”, se precizează în motivarea judecătorilor CCR.

Judecătorii CCR arată și că „susținerea potrivit căreia «modificările legislative nu sunt justificate, argumentele […] referitoare la supraaglomerarea din penitenciare și o posibilă condamnare „pilot” la CEDO, nefiind adevărate» vizează nemotivarea caracterului urgent și a situației extraordinare care a generat reglementarea, deci o problemă de constituționalitate a actului normativ, care, în mod evident, nu cade în atribuția de verificare a organelor de cercetare penală. Suspiciunea în sensul că o anumită persoană beneficiază în mod direct de noua reglementare, ceea ce ar conferi ordonanței de urgență un caracter intuitu personae, apare, de asemenea, ca fiind lipsită de fundament juridic”.

De asemenea Curtea menționează că, analizând încadrarea juridică a faptelor denunțate, așa cum este ea configurată de către procuror în ordonanța de începere a urmăririi penale in rem față de O.U.G. nr. 13/2017, reține, în ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul Penal, că această infracțiune nu poate fi comisă prin adoptarea unui act normativ.

„Este evident că un act normativ de clemență (de grațiere) ori de dezincriminare a anumitor infracțiuni este favorabil unor persoane care au comis faptele penale care cad sub incidența respectivului act normativ, dar acest aspect nu se poate converti nicicum în ”ajutorul dat făptuitorului”, ca element material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului. Art. 269 din Codul penal are în vedere alte ipoteze, respectiv acte individualizate strict care pot constitui un folos dat făptuitorului, menit să împiedice înfăptuirea justiției într-o cauză penală concretă. Actele normative de clemență sau de dezincriminare reprezintă întotdeauna voința legiuitorului, iar opțiunea acestuia este justificată de anumite nevoi sociale, juridice, economice, raportate la un anumit moment din evoluția societății. Este evident că prin caracterul lor normativ, legile și ordonanțele Guvernului au aplicabilitatea generală și își extind efectele asupra unui număr nedeterminat de subiecte vizate de ipoteza normelor” – se mai menționează în motivarea CCR.

Tocmai de aceea, „devine posibil ca în sfera de aplicabilitate a acestor acte să intre și cei care le-au adoptat sau rudele, prietenii, cunoștințele lor. A aprecia altfel, înseamnă că niciodată legiuitorul primar sau delegat nu ar putea adopta acte normative fără a fi sancționat penal, întrucât caracterul mai favorabil al normelor adoptate ar favoriza întotdeauna anumiți făptuitori”.

Urmare a celor constatate, Curtea Constituțională concluzionează că nu este de acceptat ca autoritatea legiuitoare primară sau delegată (parlamentari sau miniștri) să intre sub incidența legii penale prin însuși faptul adoptării sau participării la actul decizional al adoptării actului normativ, aceasta îndeplinindu-și o atribuție constituțională: „În virtutea imunității care însoțește actul decizional de legiferare, care, așa cum Curtea a reținut în prealabil, este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului, niciun parlamentar sau ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu putere de lege. A admite contrariul înseamnă a lasă, indirect, posibilitatea intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecința directă a încălcării separației puterilor în stat. Lipsa răspunderii juridice pentru activitatea de legiferare este o garanție a exercitării mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor”.

Judecătorii CCR consideră că argumentele expuse impuneau însă organului judiciar soluția de clasare, fără a efectua acte de urmărire penală, ca urmare a incidenței art. 16 alin. (1) din același cod, întrucât toate faptele reclamate priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate și legalitate care nu cad sub incidența controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror: „O astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separației puterilor în stat, garantat de art.1 alin.(4) din Constituție, deoarece Ministerul Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar își arogă atribuții ce aparțin puterii legislative sau Curții Constituționale.Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal, ce poate conduce la un blocaj instituțional din perspectiva dispozițiilor constituționale ce consacră separația și echilibrul puterilor în stat. Astfel, în condițiile în care începerea urmăririi penale presupune activități de cercetare și anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul și-a îndeplinit atribuțiile de legiuitor delegat, acțiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare. Mai mult, acțiunea Ministerului Public creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcționare a acestei autorități sub aspectul actului legiferării. (…)Prin conduita sa, Ministerul Public –Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție a acționat ultra vires, și-a arogat o competență pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare unui act normativ”.

În dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională, într-0 opinie separată, doamna jud. Livia Doina Stanciu consideră că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României, deoarece, față de stadiul actual al anchetei penale, nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenței Guvernului de inițiere și adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017.

Pentru mai multe detalii puteți consulta Decizia CCR.


Update 28 februarie 2017: Jud. Cristi Danileț – Precizări cu privire la decizia CCR referitoare la conflictul juridic de natură constituțională dintre DNA și Guvern

Potrivit unei postări pe blogul său personal, Cristi Danileț a explicat terminologia folosită de Curtea Constituțională în decizia cu privire la conflictul juridic de natură constituțională dintre DNA și Guvern. 

👍Vezi: Decizia CCR de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Guvernul Românie

Astfel, domnul judecător Danileț a subliniat că „Separația puterilor presupune independența instituțională a celor trei puteri publice. Ea este menită să asigure libertatea decizională a membrilor Legislativului, Executivului și Judiciarului. Acestă libertate presupune lipsa vreunui control a unei puteri asupra deciziilor concrete care intră în activitatea unei alte puteri. Rezultă de aici că nimeni nu poate cerceta miniștri sau parlamentari pentru actele normative elaborate și adoptate, tot astfel cum nimeni nu poate cerceta magistrații pentru deciziile judiciare luate – este ceea ce se cheamă imunitate funcțională”.

De asemenea, domnul Danileț a făcut și câteva precizări: „Legalitatea sau constituționalitatea unor acte normative sau judiciare poate fi contestată numai prin anumite căi specifice, nu pe calea unor procese penale. Astfel, o ordonanță a Guvernului inoportună poate fi respinsă în Parlament, o ordonanță de urgență a Guvernului care nu este urgentă va fi declarată neconstituțională la Curtea Constituțională, o hotărâre de Guvern nelegală poate fi anulată de instanța de contencios administrativ, o lege care încalcă Legea Fundamentată va fi declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, iar dacă conține articole neadecvate va fi corectată printr-o altă lege”.

Fostul membru CSM a mai subliniat și faptul că nici până acum procurorii și judecătorii nu ar fi putut cerceta penal, respectiv condamna o persoană pentru votul sau opiniile sale exprimate în cursul elaborării sau adoptării unor acte normative ori pentru conținutul actului adoptat, deși au fost procese penale implicând persoane care, pe parcursul procedurii de elaborare, adoptare sau publicarea unui act normativ au comis infracțiuni.

Așadar, conform susținerilor Curții, actele de putere politică nu pot fi cenzurate de justiție, dar să nu confundăm aceasta cu activitatea de investigare a infracțiunilor de drept comun, care este o atribuție de serviciu și care trebuie făcută. Evident, ceea ce se poate cerceta penal nu vor fi chestiunile intrinseci ale actului normativ (mă refer aici la conținutul, legalitatea, oportunitatea, constituționalitatea sa), ci conduita celor implicați în elaborarea, adoptarea sau publicarea actului normativ.

În consecință, domnul judecător susține că decizia CCR va fi esențială pentru a arăta „cum nu trebuie să se ajungă la răspundere juridică pentru acte politice”.


Update 28 februarie 2017: Punctul de vedere al PÎCCJ cu privire la decizia CCR referitoare la cauza „Adoptarea Ordonanței 13

Potrivit comunicatului din data de 27 februarie 2017, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat punctul de vedere al PÎCCJ cu privire la decizia CCR din aceeași zi.

Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale privind constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public prin Direcția Națională Anticorupție, decizie prin care instanța de contencios constituțional a constatat că „acțiunea PÎCCJ – DNA de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin. (4) și (5) din Constituția României, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituțiea generat un conflict juridic de natură constituțională între respectivele autorități ale statului.

Motivarea Curții Constituționale va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1999, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, fals intelectual, ce constituie obiectul cauzei înregistrată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauză cunoscută generic sub denumirea de „Adoptarea Ordonanței 13”.


CCR – Ancheta DNA privind emiterea O.U.G. nr. 13/2017 reprezintă conflict constituțional în raport cu Guvernul

Potrivit comunicatului Compartimentului Relații externe, relații cu presa și protocol al Curții Constituționale, în ziua de 27 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție și ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), precum și ale art. 34, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României, cerere formulată de Președintele Senatului.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis că a existat și există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție.

Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalității/constituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și al conținutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituțională, nicio altă instituție publică neavând competența materială în acest domeniu.

În fine, Curtea a reținut că, în acord cu Raportul privind „Relația dintre răspunderea politică și răspunderea penală în ceea ce privește activitatea membrilor Guvernului” (adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția, cu ocazia celei de-a 94-a Sesiuni Plenare, desfășurate la Veneția, în 8-9 martie 2013), într‐ un stat de drept, guvernat de principiul separației puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancțiune pentru divergențele politice.

Astfel, pentru deciziile lor politice, miniștrii trebuie trași la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui Senatului României, Guvernului României și Ministerului Public – Direcția Națională Anticorupție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

👍Vezi și: [UPDATE: Declarațiile ministrului justiției] DNA anchetează modificarea codurilor penale. Reacția Ministerului Justiției

[UPDATE: Întâlnirea ministrului justiției cu procurorul general] CCR – Ancheta DNA privind emiterea O.U.G. nr. 13/2017 reprezintă conflict constituțional în raport cu Guvernul was last modified: martie 16th, 2017 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter