Chimie pentru fotografie

28 Noi 2015
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 671
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Articol de Gabriel Dobre, pictorial de Allkimik

Ștefan Dinu are 38 de ani și, după ce a fost 12 ani avocat de insolvențe, a trecut la fotografie. În mansarda spațioasă a unei clădiri de pe Calea Victoriei, Dinu, împreună cu partenerul său Alex Spineanu, au deschis în 2013, Allkimik, un atelier în care fac „fotografie obiect”, folosindu-se de tehnici, precum ambrotipia, nemaifolosite în România de peste 100 de ani. Rezultatul – fotografii bântuitoare, ca trase printr-o lentilă din altă lume.

Ambrotipia e una dintre primele tehnici de fotografie permanentă, inventată la 1850. Fotografiile, precum cele din continuare, sunt făcute pe un suport de sticlă, peste care se toarnă colodiu, o substanță care conține nitroceluloză, eter și alcool, pentru a-i da aderență, apoi este introdusă într-o baie de argint (cea mai importantă, scumpă și imprevizibilă parte a procesului) timp de câteva minute pentru a-i da fotosensibilitate, iar apoi este introdusă în aparatul cu burduf (pentru că placa are un ISO mic, are nevoie de ceva mai mult timp pentru expunere). Și restul tehnicilor pe care le folosesc (cibachrome, o mărire analog de pe diapozitiv, cyanotipură, gumă monocromă și gumă tricoloră) presupun multe chimicale, iar Dinu are frecvent vârfurile degetelor înnegrite de la joaca cu ele.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Ce se întâmplă la Allkimik nu e un exercițiu de venerație nostalgică a unor tehnici de mult apuse. E o încercare de a reda valoare imaginii, într-o epocă în care imaginile sunt peste tot și ușor de uitat. „Chiar dacă părem împotriva digitalului, nu suntem. Dar încercăm să atragem atenția și asupra filmului”, spune Dinu, care crede că diferența între digital și analog e ca cea dintre un mozaic și o pictură. „Studioul e un pariu că nu suntem singurii care cred asta.”

De când au deschis atelierul, încearcă să recreeze o piață pentru fotografia obiect și să adune în jurul lor o comunitate. „Nu ne adresăm nostalgicilor, ci facem asta pentru că rezultatul e spectaculos.”

Au început prin a face fotografii pentru prieteni și cunoscuți, iar vorba s-a dus. Tot mai mulți oameni au ajuns să le treacă pragul, iar ei au ieșit în lume. Vara asta au făcut fotografii la filmarea lui Aferim, viitorul film al lui Radu Jude. Și, într-un mic studio mobil improvizat în culisele Electric Castle au fotografiat aproape 50 dintre artiștii care au urcat pe scena festivalului. (O parte dintre ele sunt în paginile ce urmează, tot pictorialul îl găsești pe decatorevista.ro/pictorial-allkimik).

Mansarda de pe Victoriei funcționează și ca un Foto hub, pe care plănuiesc să-l crească din toamnă, unde organizează expoziții, workshopuri, proiecții și întâlniri cu alți pasionați. „Mereu se iscă discuții aprinse și totdeauna se ajunge la întrebarea: «bine, mă, și de ce faceți fotografie?»”, spune Dinu. „Bineînțeles, niciodată n-avem un răspuns. Și asta e foarte bine.”.

Pariul încă se joacă.

Bean, Subcarpați

Dub Fx

Akua Naru

Barry Ashworth, Dub Pistols

Mihail Câmpineanu, Șuie Paparude

Berenice Van Leer, Kraak & Smaak

Gramatik


* Articol preluat din revista DoR.

Chimie pentru fotografie was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter