Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 3/2016 (M. Of. nr. 405/30.05.2016): Art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

31 Mai 2016
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2615
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

 
Punctul de vedere al procurorului general

Pornind de la jurisprudența expusă anterior, titularul sesizării a expus următorul punct de vedere:

În cazul persoanei condamnate care obține venituri periodice din munca prestată, în baza unui contract de prestări de servicii, s-a reținut că o condiție ar fi aceea a existenței unui contract între persoana condamnată și administrația penitenciarului, la momentul solicitării înființării popririi de către administrația finanțelor publice, sau existența unor sume de bani provenite dintr-un astfel de contract, cu titlu de disponibil bănesc, în fișa contabilă a persoanei condamnate, chiar dacă aceasta, din diferite motive, nu mai prestează munca remunerată. Din această perspectivă, a apreciat că poate face obiectul popririi cota din suma de bani cuvenită persoanei condamnate pentru munca prestată, abordare care respectă pe deplin toate drepturile și libertățile persoanelor condamnate, inclusiv dreptul de proprietate privată, drept analizat în materia executării silite de către Curtea Constituțională, care a reținut că finalitatea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituția României, republicată, constă în asigurarea realizării dreptului de proprietate ca drept subiectiv fundamental într-o dimensiune rezonabilă, de natură a asigura respectarea drepturilor și intereselor legitime ale altor subiecte de drept cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. În condițiile în care participarea la circuitul civil, componentă esențială a vieții sociale, cu corolarul său – dobândirea de drepturi și asumarea de obligații – constituie însăși rațiunea de a fi a oricărui subiect de drept, Curtea Constituțională a apreciat că ar fi fost un nonsens ca din acest circuit să fie exclus dreptul de proprietate. A accepta un atare punct de vedere ar însemna a institui o clauză de nerăspundere pentru titularul obligației asumate (debitor), pus astfel la adăpost împotriva valorificării silite a creanței de către creditorul său. Realizarea dreptului acestuia din urmă ar deveni dependentă exclusiv de bunul plac al debitorului, ceea ce ar afecta esențial securitatea circuitului civil.

Conferinta raspunderea executorului judecatoresc

Cu privire la raportul dintre persoana condamnată și administrația penitenciarului în legătură cu sumele de bani cuvenite pentru munca prestată, astfel cum rezultă din actele normative, titularul sesizării a arătat că, potrivit art. 57-63 din Legea nr. 275/2006, munca prestată de către persoana condamnată este remunerată, cu anumite excepții, ea fiind realizată în regim de prestări de servicii; repartizarea veniturilor, după încasarea lor de către penitenciar, urma a se face conform prevederilor art. 62, care se completau cu dispozițiile art. 49, în sensul că totalitatea sumelor de bani aparținând persoanei condamnate era contabilizată în fișa contabilă nominală, iar, în cazul cotelor, legea stipula că „pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical prevăzut în art. 51 alin. (4), pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului și pentru plata transportului până la domiciliu la punerea în libertate”. Titularul sesizării a precizat că aceste dispoziții au fost preluate în art. 70 și 83-88 din Legea nr. 254/2013, noua lege de executare a pedepselor, conform prevederilor art. 188, care conțin dispoziții tranzitorii. Alt act normativ incident este Ordinul ministrului justiției nr. 2.055/C/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind primirea, păstrarea și restituirea bunurilor, obiectelor de valoare și valorilor, proprietate personală, ale persoanelor private de libertate, care, în art. 1 din anexă, definește valorile proprietate personală ca fiind inclusiv sumele de bani în lei sau valută alături de instrumente de valoare, cec-uri, carduri, acțiuni, obligațiuni, recipise, iar în art. 3, prevede că evidența acestora este ținută de compartimentul financiar. Gestionarea sumelor de bani cuvenite și folosite de persoana condamnată se face de către penitenciar prin întocmirea fișei contabile nominale, în care se consemnează disponibilul bănesc, după încunoștințarea persoanei despre primirea acestora sub semnătură dată pe borderoul de încasare, într-un cont de disponibil pentru sume de mandat și sume în depozit. Administrația penitenciarului are obligația de a verifica lunar concordanța dintre soldurile fișei contabile nominale cu soldul de cont centralizatoare „creditori”.

Așadar, documentele de evidență care reflectă mișcarea bunurilor, a obiectelor de valoare și a valorilor, care includ și sumele de bani cuvenite pentru munca prestată, sunt fișele contabile nominale, borderoul de încasare și bonul de primire.

În raport cu dispozițiile legale menționate, titularul sesizării a subliniat că sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, alături de alte sume primite sau de sumele aflate asupra lor în momentul încarcerării, sunt incluse de legiuitor în noțiunea de valori, indiferent de modul în care sunt gestionate ori subgestionate de administrația penitenciarului, și sunt proprietatea personală a acestora. Aceste sume de bani sunt la dispoziția persoanei condamnate fie în timpul executării pedepsei, fie la momentul liberării.

În schimb, un procent de 60% din suma de bani datorată pentru munca prestată nu aparține persoanei condamnate, deoarece constituie venituri proprii ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, care se încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice.

Sub aspectul creanțelor persoanelor fizice care au obținut prin hotărâri judecătorești pronunțate împotriva persoanei condamnate dreptul la despăgubiri civile și al creanțelor persoanelor juridice, instituțiilor publice care dețin titluri executorii ca urmare a sancționării contravenționale sau penale sub forma amenzii a condamnatului, a dispunerii confiscării sau a obligării la plata cheltuielilor judiciare, titularul sesizării a prezentat opinia următoare:

Codul civil de la 1864, începând cu art. 1720, reglementa privilegiile și ipotecile.

Privilegiile sunt preferințe pe care legea le acordă în considerarea calității creditorilor, în scopul recuperării prioritare a creanțelor lor.

În cazul persoanei care a solicitat și a primit despăgubiri civile, art. 62 din Legea nr. 275/2006, în prezent art. 87 din Legea nr. 254/2013, stabilește că o cotă de 50% din veniturile care revin persoanei condamnate se utilizează pentru repararea prejudiciului. În cazul creanțelor statului sau unităților administrativ-teritoriale, prin raportare la prevederile art. 1.725 din Codul civil de la 1864 sau la prevederile art. 2.328 din noul Cod civil, este recunoscut un tip de preferință specială, sursa acesteia fiind legea specială.

Prin urmare, atât creanța persoanei prejudiciate, cât și creanța bugetară sunt creanțe privilegiate.

Creanța persoanei prejudiciate, reprezentând despăgubirea civilă stabilită în favoarea sa, poate fi recuperată prin înființarea popririi asupra sumei de bani cuvenite persoanei condamnate pentru munca depusă și remunerată.

În cazul creanței datorate bugetului de stat, executarea silită prin poprire vizează, potrivit art. 149 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, „orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești (…) deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane (…)”, iar dacă sumele „reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat (…), sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă”.

Cu privire la sumele ce urmau a fi recuperate de administrațiile financiare, din jurisprudența analizată, titularul sesizării a constatat că ele reprezentau fie amenzi, fie sume care trebuiau confiscate, fie cheltuieli judiciare.

În cazul amenzilor contravenționale, potrivit art. 39 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, executarea acestora se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.

Legea nr. 275/2006, în art. 7, prevedea că, în cazul nerespectării termenului de achitare integrală sau parțială, executarea pedepsei amenzii se face potrivit dispozițiilor privind executarea silită a creanțelor bugetare și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții, executorii judecătorești având obligația de a comunica instanței de executare, la momentul achitării integrale a amenzii, executarea acesteia sau să înștiințeze cu privire la orice împrejurare care împiedică executarea.

Totodată, potrivit prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și din amenzile judiciare se constituie venit la bugetul de stat și se virează într-un cont distinct de venituri al acestuia. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor fiscale.

Cu privire la natura drepturilor bănești cuvenite persoanei condamnate ca urmare a muncii prestate și remunerate, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 prevedea că veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate nu constituie venituri salariale, dispozițiile fiind preluate prin art. 86 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. În sens contrar, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Norme metodologice, la pct. 68 lit. j) dat în aplicarea art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, se precizează că veniturile obținute de condamnații care execută pedepse la locul de muncă reprezintă venituri din salarii sau sunt considerate asimilate salariilor, deoarece sunt sume încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, sume primite în baza unor legi speciale, și de aceea administrațiile financiare au procedat la executarea silită în temeiul prevederilor din Codul de procedură fiscală.

Revenind la dispozițiile Codului de procedură fiscală privind poprirea, care, în cazul veniturilor periodice, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, titularul sesizării a analizat compatibilitatea prevederilor art. 452-461 din Codul de procedură civilă de la 1865, în prezent art. 781-794 din noul Cod de procedură civilă, cu dispozițiile celor două legi privind executarea pedepselor privative de libertate, dar și cu cele ale Codului de procedură fiscală. Cum debitorul este ținut și obligat personal a răspunde cu bunurile sale, prezente și viitoare, a apreciat că este necesar a se stabili în ce măsură cota din suma de bani cuvenită persoanei condamnate pentru munca prestată este sau nu sesizabilă, total ori parțial.

Principiul insesizabilității este consacrat și detaliat de Codul de procedură civilă de la 1865, care în art. 452 alin. 1 și alin. 2 lit. a) prevedea că:

„Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Nu sunt supuse executării silite prin poprire:

a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;”

Cu privire la insesizabilitatea invocată de instanțele care au respins cererile de menținere a popririi, s-au reținut următoarele: din analiza, în ansamblu, a prevederilor Legii nr. 275/2006 și ale Legii nr. 254/2013 rezultă care sunt drepturile și obligațiile persoanei condamnate, dar și drepturile și obligațiile administrației penitenciarului. Cotele din sumele de bani cuvenite persoanei condamnate pentru munca prestată, alături de alte sume, în cazul în care sunt primite de persoana condamnată, pot fi folosite pentru exercitarea dreptului la petiționare, a dreptului la corespondență, a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului, cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, inclusiv îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărâri de condamnare, dar și pentru plata transportului până la domiciliu la punerea în libertate. Prin urmare, titularul sesizării a arătat că unele drepturi, dintre cele anterior menționate, sunt recunoscute de legiuitor în favoarea persoanei condamnate, iar în cazul în care exercitarea acestora ar fi încălcată, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor.

Având în vedere că obiectul popririi îl constituie o cotă din suma cuvenită persoanei condamnate pentru munca depusă, se poate analiza care sunt limitele popririi.

În cazul persoanei condamnate, se observă că, în privința cotei din sumele de bani cuvenite lunar pentru munca prestată, aceasta este destinată satisfacerii unor nevoi personale și respectării unor drepturi, dar în art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006, respectiv în art. 70 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, sunt precizați și creditorii care au un drept de preferință: Administrația Penitenciarelor, membrii familiei care au nevoie de sprijin, dar și creditorii ale căror creanțe au fost stabilite prin hotărârea de condamnare, creanțe în care pot fi incluse și creanțele fiscale cuvenite statului.

Se poate remarca faptul că prin aceste dispoziții legale s-a instituit o insesizabilitate relativă și parțială, enumerarea scopurilor în care pot fi folosite sumele de bani fiind orientativă, exemplificativă, constituind anumite preferințe, fără a se putea reține însă că este vorba de o insesizabilitate absolută și totală, care ar fi făcut ca această categorie de venituri să fie exceptată de la urmărire în mod obișnuit.

Legiuitorul folosește sintagma ”cotele din sumele de bani cuvenite (…) pot fi folosite”, de unde rezultă că destinația acestor sume este stabilită, în primul rând, în favoarea titularului acestora și, numai în câteva cazuri prevăzute de legiuitor, în favoarea altor beneficiari.

Dacă, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 254/2013, o parte din instanțe au apreciat că aceste sume de bani nu ar putea face obiectul menținerii popririi, în prezent, având în vedere prevederile art. 70 alin. 4 lit. i) din Legea nr. 254/2013, se poate aprecia că sumele respective pot face obiectul popririi.
 

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 3/2016 (M. Of. nr. 405/30.05.2016): Art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal was last modified: mai 31st, 2016 by Redacția ProLege

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter