Forum [Concluziile UNBR] Forumul România-Republica Moldova în domeniul Justiției – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană”

830       0
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.

[Concluziile UNBR] Forumul România-Republica Moldova în domeniul Justiției – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană” 📅 10 - 11 noiembrie 2016 Chișinău [Concluziile UNBR] Forumul România-Republica Moldova în domeniul Justiției – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană”

Data 10 - 11 noiembrie 2016
Locația Hotel Codru

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 30 noiembrie 2016: Concluziile UNBR

Concluziile Uniunii Naționale a Barourilor din România în urma participării la Forumul România-Republica Moldova în domeniul Justiției:

Felicitări pentru efortul depus de cei implicați în luarea măsurilor organizatorice privind desfășurarea Forumului! Inițierea Forumului s-a dovedit a fi inspirată. 

Conferinta raspunderea executorului judecatoresc

Schimbul de experiență realizat a doua zi a Forumului  prin separarea  dialogului dintre profesiile conexe sistemului judiciar de  dialogul dintre instituțiile care fac parte „din sistemul judiciar” nu a fost apt să poziționeze corect  și să prefigureze o agendă a profesiilor de avocat,  concordantă cu politicile publice  de conlucrare  inter-profesională  adecvate evoluției sistemului judiciar, discutate și convenite la nivelul profesiilor de magistrat/judecător, procuror. Am constatat însă că un schimb de  idei cu reprezentanții Ministerului Justiției din România a fost realizat de profesiile liberale invitate și prezente la Forum pentru prima dată în cadrul acestui Forum, iar un dialog al profesiilor liberale în comun cu reprezentanții sistemului judiciar sub auspiciile Ministerului Justiției din România nu s-a realizat nici la acest Forum, nici în țară!

Dialogul din ziua a doua a Forumului s-a realizat eficient pentru profesiile „monitorizate” de Ministerele Justiției din cele două țări.

Profesia de avocat din România a luat act de limitele autonomiei instituționale și ale independenței profesiei de avocat din Republica Moldova  într-o organizare „de tranziție” privind autoreglementarea și autoadministrarea profesiei și, în consecință, existența unei „marje”, limitate instituțional, de dezvoltare a conlucrării dintre cele două profesii.

Am decis continuarea aplicării Memorandumului de înțelegere dintre cele două profesii (atașat) și extinderea sa la problematica asistenței ce se impune pentru realizarea autonomiei și independenței depline a profesiei de avocat în ambele țări, un  program al sesiunilor de pregătire  profesională comună pe probleme de etică și deontologie profesională și pe aspecte ce țin de domeniul cunoașterii și aplicării  legii, mai ales în zona de graniță, și punerea în aplicare a programului de conlucrare între barourile membre ale Uniunilor profesionale, începând cu  reuniunea comună a reprezentanților Barourilor Suceava și Botoșani cu reprezentanții Baroului Bălți, din Republica Moldova, conform  acordului realizat la Malini, jud. Suceava, în octombrie 2016, de înfrățire a Barourilor din România cu Barourile componente ale Uniunii avocaților din Moldova. S-a decis conlucrarea în cadrul Consiliului Barourilor Europene pentru finalizarea expertizei solicitate privind accesul în profesia de avocat (experiențe și perspective) în țările Uniunii Europene cu regim legal diferențiat privind accesul și formarea profesională în profesiile juridice.

S-a constatat și s-a subliniat că în domenii de interes pentru profesia de avocat legislația Republicii Moldova cuprinde soluții pragmatice și realiste, adecvate stadiului de evoluție a reglementărilor din țările care au acordat asistență în realizarea construcției instituționale, mai ales în ceea ce privește profesiile liberale, astfel că schimbul de idei a fost util și pentru profesia de avocat din România!

Tot  respectul  pentru  efortul depus de personalul Ministerului Justiției implicat în organizarea și susținerea evenimentului!

Sursa informației


Update 14 noiembrie 2016: Cum a fost

Prima ediție a Forumului România – Republica Moldova – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană” a avut loc în perioada 10-11 noiembrie 2016.

În cadrul dezbaterilor, secretarul de stat în Ministerul Justiției România, Adrian BABOI-STROE, a declarat: „Dinamica reformelor în Republica Moldova este similară cu cea care a avut loc în România. Astfel, Republica Moldova se poate inspira din experiența României pentru a prelua bune practici, dar și pentru a evita unele greșeli”.

De asemenea, în intervențiile sale, vice-ministrul în Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Eduard SERBENCO, a afirmat: „Este un precedent și sperăm să continue acest demers”, făcând referire la  nivelul de reprezentare și mulțumind pentru eforturile angajate de instituțiile similare în organizarea Forumului.

În cea de-a doua zi, dezbaterile au fost găzduite, în funcție de tema abordată, la sediile mai multor instituții din Chișinău:  Ministerul Justiției, Departamentul Instituțiilor Penitenciare, Serviciul Stare Civilă și Direcția Generală de Probațiune.

Participanții la forum au abordat subiecte de interes pentru fiecare instituție participantă: rolul și funcțiile Ministerelor Justiției în reglementarea/monitorizarea funcționării profesiilor liberale; rolul și reforma profesiilor liberale în cadrul reformei în domeniul justiției – perspective de colaborare bilaterală; reforma sistemului penitenciar – strategii, standarde de instruire, bune practici în domeniul siguranței deținerii și reabilitării; aspecte privind cooperarea inter-instituțională în cadrul procedurilor de obținere a cetățeniei române; reforma sistemului de probațiune – realizări și provocări – perspective de cooperare; drepturile omului în contextul reformei justiției și luptei împotriva corupției; rolul societății civile în sprijinirea și consolidarea măsurilor de reformă a justiției și luptei împotriva corupției – perspective de cooperare între societatea civilă din Republica Moldova și societatea civilă din România.

Deschiderea forumului

Sursa: privesc.eu

Discurs Ministru Raluca PRUNĂ

Stimate domnule Ministru, Excelența Voastră,

Dragi invitați,

Este un privilegiu să mă adresez domniilor voastre la prima ediție a Forumului România- Republica Moldova în domeniul Justiției.

Doresc în primul rând să mulțumesc domnului ministru CEBOTARI si colegilor din cadrul Ministerului Justiției de la Chișinău, tuturor colegilor din România si Republica Moldova care, într-un exercițiu impresionant de solidaritate, au răspuns invitației celor doi miniștri ai Justiției. A devenit astfel posibilă îndeplinirea principalului rezultat al discuțiilor din luna august a acestui an, avute cu domnul Vladimir CEBOTARI și alți reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în domeniul Justiției din Republica Moldova, atunci când m-am deplasat la Chișinău făcând parte din delegația condusă de Prim-ministrul Dacian CIOLOS.

Sunt convinsă că legăturile indisolubile dintre România și Republica Moldova au fost principalul factor coagulant care a reunit astăzi cele mai importante instituții, precum și reprezentanți ai profesiilor liberale cu atribuții în domeniul Justiției. Aceasta întrucât relația cu Republica Moldova este o temă de larg și durabil consens la nivelul clasei politice, dar și al societății românești. Îmi face plăcere, totodată, să salut participarea unor importante organizații ale societății civile din Republica Moldova și România, care s-au dovedit parteneri serioși în promovarea statului de drept, a independenței justiției și a luptei împotriva corupției.

Doamnelor si Domnilor,

Cooperarea bilaterală în domeniul justiției are valențe strategice si reprezintă o componentă esențială pentru implementarea Parteneriatul Strategic dintre România si Republica Moldova.

România este interesată de stabilitatea si modernizarea Republicii Moldova, precum si de consolidarea instituțiilor si de menținerea parcursului său european.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, am dezvoltat o colaborare bilaterală aprofundată. Relația dintre România si Republica Moldova beneficiază de cel mai bogat instrumentar de acorduri de cooperare în materie, la nivelul majorității instituțiilor participante astăzi la acest eveniment.

Împreună cu domnul ministru CEBOTARI am inițiat acest Forum pentru a crea cea mai mare platformă de dialog în domeniul Justiției dinte cele două țări si a duce si mai departe modalitățile de dialog si cooperare în beneficiul ambelor state si al cetățenilor lor. Aceasta este de fapt cea mai mare platformă de dialog creată în plan bilateral de România, în domeniul Justiției în raport cu oricare alt stat.

Stimați colegi,

Prin agenda de politică internă asumată, semnarea Acordului de Asociere si a Acordului de Liber Schimb Cuprinzător si Aprofundat, si prin negocierile cu Fondul Monetar Internațional, Republica Moldova a optat pentru un parcurs complex de reforme politice, economice si sociale, care să răspundă dorințelor si așteptărilor legitime ale cetățenilor.

Pe termen scurt, Republica Moldova si cetățenii săi vor avea de făcut față unor provocări importante, atât în plan politic, cât și socio-economic. Din această perspectivă, este necesar ca abordarea pragmatică să se regăsească pe toate palierele acțiunii României față de Republica Moldova, inclusiv în domeniul Justiției.

Doresc să evidențiez că în tot acest proces de reformă, modernizare si consolidarea a instituțiilor statului, justiția si lupta anti-corupție joacă un rol crucial.

Ne asteptăm cu toții (România, UE si alți parteneri internaționali) la un angajament serios al Republicii Moldova față de programul de reforme, iar progresele înregistrate la Chisinău trebuie continuate. Este timpul faptelor. Cred că aceasta este si asteptarea cetățenilor din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, organizarea acestui Forum la Chisinău împreună cu ministrul Cebotari, confirmă faptul că mesajele si asteptările partenerilor internaționali si ale cetățenilor Republicii Moldova au fost înțelese.

Procesul de reforme trebuie însă să continue si să meargă în profunzime, în special în domeniile relevante pentru cetățenii Republicii Moldova: în primul rând prin combaterea corupției si reforma justiției si a administrației publice, iar apoi prin însănătosirea sistemului bancar, stabilizarea situației economice si ameliorarea mediului de afaceri si atragerea de investiții, domenii care nu pot progresa fără un progres cert al Justiției sub toate aspectele sale.

Prin abordarea pragmatică din ultimul an s-a reușit repornirea motorului reformelor în Republica Moldova si s-au făcut pasi către restabilirea credibilității sale internaționale. Autoritățile de la Chisinău, împreună cu cetățenii din Republica Moldova trebuie să vegheze la păstrarea si dezvoltarea acestei credibilități deopotrivă. Efortul trebuie îndreptat acum spre fixarea în ADN-ul instituțional al Republicii Moldova a reperelor esențiale de care depinde modernizarea sa în spirit european. Doar astfel se poate îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor si va fi recâștigată încrederea.

În ce ne privește, în această etapă considerăm importante:

  • Implementarea practică a reformelor adoptate în plan legislativ și consolidarea instituțiilor cu rol de reglementare;
  • Confirmarea, prin acțiuni concrete, a sustenabilității și ireversibilității reformelor în Republica Moldova.

Stimați colegi si Dragi participanți,

Este ușor de discutat pe marginea eficienței justiției în termenii unor democrații vechi și consolidate. E mai complicat de vorbit despre reforma justiției din interiorul democrațiilor noi. Mă refer la acele democrații care au traversat experiențe dificile și care au făcut sacrificii profunde pentru formarea unui stat de drept solid și pentru realizarea unui sistem juridic eficient. Acesta este și cazul României. Acesta este și cazul Republicii Moldova. Sunt profund conștientă de sacrificiul făcut atât de profesioniști cât și de cetățeni.

Reforma justiției și lupta împotriva corupției nu pot avea loc în absența consensului politic și cetățenesc; în absența parteneriatelor între autorități, profesii liberale, organizații internaționale și societatea civilă; în absența participării cetățenilor; în absența formulării corecte a politicilor publice; în absența implementării măsurilor planificate, a monitorizării, evaluării și corectării lor; ori în absența unei comunicări a progreselor obținute pe înțelesul tuturor. O reformă a justiției va fi o reformă adevărată în măsura în care cetățenii și autoritățile o înțeleg și o acceptă și tocmai de aceea este nevoie uneori de un plus de comunicare și de explicare.

Statele cu democrații consolidate din Europa și Uniunea Europeană ca întreg au fost și vor rămâne motoare ale reformei sistemelor de justiție și ale luptei împotriva corupției din noile democrații europene. Consider că experiența noastră este și va continua să fie utilă instituțiilor din Republica Moldova și, pe această bază, suntem bucuroși că putem colabora pentru a împărtășii lecțiile învățate și cele mai bune practici. România este dispusă a oferi sprijinul necesar Republicii Moldova, într-o manieră structurată și graduală, în strânsă corelare cu eforturile întreprinse la Chișinău pentru asumarea și aplicarea reformelor ce țin de justiție, statul de drept și lupta împotriva corupției.

Mă folosesc de acest prilej pentru a împărtăși cu dumneavoastră îndeplinirea celor două obiective strategice în domeniul Justiției asumate de către Prim-ministrul României în actualul program de guvernare. Fac referire la aceste acțiuni întrucât ele pot reprezenta un exemplu de bune practici, pe care suntem dispuși să îl împărtășim cu colegii noștri de la Chișinău în măsura în care sunt considerate necesare și relevante pe plan intern. Primul dintre aceste obiective a fost elaborarea Strategiei Naționale Anti-corupție 2016-2020.

SNA este rezultatul unui amplu proces de consultare publică, dezbateri și întâlniri tehnice.

Pentru redactarea documentului strategic, Ministerul Justiției a organizat întâlniri cu reprezentanții instituțiilor publice centrale și locale, cu autorități independente și instituții anti-corupție, cu mediul de afaceri și societatea civilă. La aceste întâlniri au participat peste 90 de instituții publice, organizații non-guvernamentale, asociații ale mediului de afaceri, precum și companii de stat și private.

Cel de-al doilea obiectiv strategic al Guvernului în domeniul justiției, corelat în mod direct cu Strategia Națională Anticorupție, a fost operaționalizarea Agenției de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Am atins acest obiectiv iar acum lucrăm la dezvoltarea agenției. Rolul acesteia este unul esențial în recuperarea prejudiciilor și a produselor infracțiunilor și, astfel, în returnarea banilor la bugetul de stat. România este printre primele cinci jurisdicții europene în materie de măsuri asigurătorii. Vrem să transmitem astfel mesajul clar că nu este suficientă condamnarea la executarea unei pedepse cu închisoarea. Actul de justiție penală poate fi considerat îndeplinit doar atunci când societății i se returnează ceea ce i s-a furat.

Doamnelor și domnilor,

Ne aflăm la un eveniment premieră. Peste 40 de participanți din 16 instituții și organizații din România din domeniul Justiției, plus Ambasada României, precum și reprezentanți ai societății civile de la București au venit la Chișinău pentru a transmite un mesaj ferm de solidaritate cu autoritățile, colegii și cetățenii din Republica Moldova. Ne aflăm la un eveniment istoric pentru justiția din cele două țări, așa cum știu că ne aflăm într-un moment istoric în acest moment pentru Republica Moldova și cetățenii săi.

România rămâne pe mai departe un partener de încredere al Chișinăului pe traseul său european. Reușita în acest proces depinde însă în primul rând de autoritățile din Republica Moldova și de cetățenii săi care nu trebuie să rămână indiferenți, ci participativi, alcătuind o veritabilă și puternică societate civilă.

Vă mulțumesc si doresc mult succes lucrărilor acestui Forum.

Discurs Ministrul Justiției al Republicii Moldova, Vladimir CEBOTARI

Stimată doamnă Ministru,

Excelența Voastră,

Dragi invitați,

 Suntem deosebit de onorați de a găzdui astăzi acest forum, care pentru noi, cei din Republica Moldova, are o importanță și o actualitate extraordinară. În primul rând, deoarece reformele din justiție, sunt tema numărul unu atât pentru politicienii noștri, în cadrul Guvernului actual, dar este și o preocupare de prim rang pentru cetățenii noștri.

Problemele în justiție s-au acumulat în ultimii ani din cauza restanțelor ce se tot adăugau în timpul schimbărilor sau aprobărilor, pe parcursul sesiunilor legislative sau activităților programelor guvernelor anterioare, rezultatele s-au lăsat a fi foarte mult așteptate. Odată cu aceste așteptări, din păcate, evoluau alte fenomene negative și, într-un final, rezultatul a fost scăderea încrederii cetățenilor în justiție, în instituțiile statului, înrăutățirea mediului de afaceri, iar noi ne-am aflat în fața mai multor crize, inclusiv politice.

Republica Moldova a demonstrat, îndeosebi în ultimul an, că este o țară determinată să-și întoarcă cetățenii acasă, să-și reconstruiască instituțiile, să devină o țară eficientă, unde legea să-și găsească supremația în raport cu oricare altă situație. Am demonstrat o determinare politică, ce nu a mai existat, în care diverși actori, reprezentanți cu diverse viziuni politice, și-au concentrat eforturile, având un singur interes – de a face reformele să fie eficiente nu doar pe hârtie, dar și în acțiunile exacte ale organelor, instituțiilor care trebuie să le implementeze. Vorbim aici în primul rând și despre reformele implementate în sistemul de justiție.

Restanțele pe strategia de reformare a acestui sector (SRSJ) au fost primul indicator și primul argument la răcirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și partenerii săi de dezvoltare. Astăzi, progresele pe care le avem pe SRSJ, de altfel, împreună cu reformele pe care le facem pe piața financiară, sunt primele semnale ce demonstrează că țara noastră revine la masa discuțiilor cu partenerii săi de dezvoltare. În această perioadă extrem de scurtă, noi am reușit să înlăturăm restanțele acumulate în perioada anilor 2014 – 2015 și unele restanțe anterioare. Suntem la zi cu toate reformele, pe care ni le-am propus să le realizăm.

Întorcându-mă la semnificația acestui forum pentru noi, cei din Republica Moldova, vin să mulțumesc partenerilor, în primul rând colegilor noștri din România, și vreau să menționez că succesul acestor reforme se demonstrează în mare parte și faptului că am avut un punct de reper foarte clar pentru noi. Am avut practici, pe care le puteam prelua, exemple de legi din care ne puteam inspira. Am avut cazuri de care a trebuit să ținem cont. Această experiență a României, transferată amabil și ușor prin expertiză, asistență către Republica Moldova, ne-a făcut pe noi astăzi, în luna noiembrie 2016, la 9 luni de la reînceperea acțiunilor ferme pentru implementarea strategiei de reformare sectorului justiției, să vorbim nu doar despre legi aprobate, dar să comunicăm și despre unele efecte ale implementării acestora.

Domnul Președinte al Parlamentului s-a referit la acțiunile sau activitatea deja desfășurată de o Procuratură în proces de reformare, unde toate procesele încă n-au fost finalizate. Însă, sunt deja rezultate, pe care acum un an era imposibil de presupus că le vom avea. Exact aceleași experiențe sau practici bune noi le preluăm în sectorul justiției și în cadrul altor unități: Autoritatea Judecătorească, Departamentul Instituțiilor Penitenciare, Inspectoratul Național de Probațiune, Centrul Național de Expertiză Juridică. Aceste instituții, la fel, au o cale foarte clară și replică în mare parte modelele deja implementate în România.

Din acest punct de vedere, mi-aș dori ca evenimentul de astăzi să fie o bună tradiție și să aibă o continuitate an de an. De fiecare dată, să putem veni la forum, să putem dezbate cele mai importante probleme pe care le avem, cele mai importante provocări pe care le aveți dumneavoastră și să putem elabora strategii comune pentru a face instituțiile noastre mai eficiente, mai credibile și în serviciul cetățenilor. Vă mulțumesc foarte mult pentru nivelul de participare atât de înalt și reprezentativ la acest eveniment. Sper ca ulterior să păstrăm nivelul acestuia. Să avem cu toții o zi foarte productivă, dezbateri foarte constructive și foarte active!”

Mesajul Ambasadorului României la Chișinău, Daniel IONIȚĂ

Stimate domnule Președinte al Parlamentului,

Dragă doamnă Ministru,

Domnule Ministru Cebotari,

Distinsă si onorată asistentă,

Doamnelor și Domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să particip astăzi la prima reuniune a Forumului România-Republica Moldova în sectorul justiției. Acest eveniment a reușit să adune împreună cele mai importante personalități, atât demnitari, cât și experți, din ambele state cu responsabilități directe în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției.

Este pentru prima dată când practic toate persoanele cu funcții de conducere din instituțiile din domeniul judiciar din România – magistrați, procurori, avocați, notari, dar si reprezentanți din societatea civilă – participă la o reuniune de nivel înalt în Republica Moldova. Este, totodată, cea mai mare reuniune de acest fel pe care Ministerul Justiției din România a organizat-o vreodată în străinătate și ne bucurăm că această premieră frumoasă are loc la Chisinău.

Republica Moldova reprezintă o prioritate strategică pentru România, iar temele de cooperare sectorială în toate domeniile importante au intrat deja în ADN-ul, nu DNA-ul, nostru instituțional. Spre exemplu, în urmă cu o săptămână a avut loc tot la Chisinău cea de-a IX-a reuniune a Comisiei Mixte j

interguvernamentale în domeniul economic, prilej cu care România a fost reprezentată de o delegație de 35 de persoane, condusă de viceprim ministrul si ministrul economiei, domnul Costin Grigore Borc.

Faptul că ne aflăm astăzi aici cu o delegație de 45 de persoane nu este deloc întâmplător. Sunt multe voci pe plan internațional care consideră că, în ultimii ani, instituțiile din România au devenit un model pentru multe state din vecinătate, iar experiența statului român în combaterea corupției la toate nivelurile reprezintă deja un exemplu de bune practici la nivel european.

În urma rezultatelor substanțiale obținute în procesul de reformă, instituții din România, precum DNA sau ANI, au devenit în ochii cetățenilor din România, dar si din Republica Moldova, o ”marcă înregistrată” a succesului în lupta cu fenomenul corupției, combaterea regimului de incompatibilități si al conflictelor de interese.

În acest context, prezența demnitarilor si experților români la acest eveniment reprezintă cea mai grăitoare dovadă a deschiderii părții române în favoarea construirii unui parteneriat durabil cu instituțiile similare din Republica Moldova în domeniul justiției, luptei anticorupție si combaterii crimei organizate.

Realitățile din ultimii ani din Republica Moldova au scos la lumină vulnerabilitățile existente la Chisinău în cadrul instituțiilor de aplicare a legii. Cazurile atât de larg mediatizate de spălare a banilor prin sistemul bancar al Republicii Moldova, privatizări contestate, culminând cu ”furtul miliardului” în 2014, au erodat încrederea cetățenilor în instituțiile statului si în capacitatea acestora de a preveni si lupta eficient cu fenomenul corupției si crimei organizate.

Anul curent a înregistrat primele semne pozitive pe latura legislativă si a aplicării legii, concretizate prin adoptarea pachetelor de reformă a procuraturii generale si în sectorul integrității, lansarea procesului de optimizare a instanțelor judecătorești, apariția primelor cazuri cu ecou în societate de combatere a corupției în instituții cheie ale statului (instanțe, Serviciul Vamal, Ministerul Afacerilor Interne etc.).

Mai mult, recent, la 7 noiembrie a.c., board-ul FMI a aprobat în unanimitate Acordul de țară cu R. Moldova, fapt ce demonstrează fără echivoc că reformele demarate si progresele înregistrate de la începutul acestui an și până acum de autoritățile de la Chisinău au fost remarcate nu numai la București, dar și în alte capitale importante ale lumii. Adresez și pe această cale sincere felicitări tuturor guvernanților și politicienilor responsabili de la Chișinău, care au făcut acest lucru posibil și le încurajăm să continue, de o manieră hotărâtă, pe calea implementării reformelor, care este singura care poate aducea bunăstare și prosperitate cetățenilor.

Exemplul României a demonstrat că, fără o voință politică fermă, progresele înregistrate în etapa de început, din păcate, pot fi reversibile, existând riscul unor manipulări politice ale eforturilor de luptă împotriva corupției sau aplicării selective a mecanismelor judiciare. Pentru evitarea unor astfel de situații se impune mobilizarea tuturor instituțiilor statului și ale forțelor politice din Republica Moldova. Totodată, este vitală asigurarea resurselor financiare și umane suficiente pentru amplul proces de reformă demarat în Republica Moldova în sectorul justiției.

Suntem conștienți că acest proces necesită un efort substanțial, exemplul României a demonstrat însă că, prin voință, determinare și curaj, se poate reuși. După măsurile susținute aplicate în ultimii ani, încrederea populației din România în instituțiile din domeniul justiției, în special cele cu atribuții în combaterea corupției, înregistrează cele mai înalte cote, alături de Biserică și armată.

În acest context, exprim întreaga deschidere a instituțiilor din România pentru oferirea sprijinului necesar în implementarea pachetului de reforme si aplicarea celor mai bune practici în combaterea corupției, luptei cu crima organizată, controlului averilor si incompatibilităților. Totodată, suntem dispusi să acordăm întreg sprijinul în sectoare, poate mai puțin mediatizate, dar la fel de importante, precum sistemul penitenciar si de probațiune, aplicarea mecanismelor de mediere, încurajarea cooperării între notari si serviciile de stare civilă.

Noi nu putem să substituim instituțiile Republicii Moldova si nici nu ne propunem acest lucru. Autoritățile din Republica Moldova poartă integral responsabilitatea, însă noi dorim să acționăm ca parteneri si prieteni, alături de autoritățile de la Chisinău, în combaterea crimei organizate, a corupției si conflictelor de interese, care, din păcate, de multe ori dezvoltă ramificații pe ambele maluri ale Prutului.

Credem că această reuniune reprezintă formatul potrivit pentru identificarea nevoilor si convenirea unor activități si proiecte comune în toate sectoarele de pe agenda celor două zile de dezbatere. Aceste inițiative ar putea să fie promovate ulterior în comun, în vederea obținerii resurselor pentru implementare, la nivelul Uniunii Europene, dar si altor donatori activi în acest sector, inclusiv România si alte state membre ale UE.

Și în final, aș dori să afirm cu tărie faptul că în pofida campaniilor electorale de pe ambele maluri ale Prutului, angajamentul nostru este durabil, iar România a fost, este si va fi mereu alături de Republica Moldova pe calea sa către Uniunea Europeană.

Doresc sa urez succes participanților la reuniunea de astăzi. Sunt convins că veți reusi să identificați soluții concrete si viabile menite să contribuie la reforma sistemului judiciar, generând astfel rezultate si mecanisme transparente de care să se poată bucura orice cetățean sau agent economic din Republica Moldova.

Vă mulțumesc pentru atenție si vă doresc succes în tot ceea ce faceți!

Mesajul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Adrian CANDU

Onorată asistență,

Sunt onorat să deschid prima ediție a forumului Republica Moldova-România în domeniul justiției. Salut prezența în această sală a distinșilor oaspeți din Romania și Republica Moldova. Sper că această platformă de discuții să capete periodicitate și să devină o tradiție, un format în care vor fi dezbătute idei și propuse soluții care pot fi preluate de Republica Moldova din experiența României pentru a avea succes în procesul de reformă lansat.

Deși atenția publică la momentul actual este captată de campania electorală de la noi și nu numai, cred că este un moment foarte oportun să discutăm ce s-a făcut, cum s­a făcut și care sunt rezultatele la moment.

Chiar dacă de la 2009 încoace reforma sectorului justiției era declarată drept prioritate, au avut loc tergiversări, iar gradul de credibilitate a instituțiilor de drept a avut de suferit. Și pe bună dreptate, noi politicienii nu am reușit să demonstrăm suficientă voință politică pentru ca să mergem până la capăt.

Or situația din Republica Moldova și criza politică – economică pe care am avut-o demonstrează că nu mai avem scuze și nu mai avem timp. Indiferent de declarații vreau să vă asigur că ceea ce am încercat și cred am reușit în acest an e să ne mobilizăm și să punem temelia unei justiții independente, eficiente și corecte. Independente de noi, politicienii; eficiente pentru oamenii care se adresează în justiție și corecte pentru toți locuitorii acestei țări.

O reformă veritabilă a justiției costă scump, nu este simplu de realizat, iar exemplul României este foarte elocvent în acest sens, însă miza este foarte mare. În calitate de președinte al Parlamentului vă asigur că vom merge până la capăt cu schimbări pe toate segmentele din reformă, iar combaterea corupției va rămâne o prioritate absolută pentru mandatul actualului Legislativ.

Cunoașteți probabil că în prima jumătate a acestui an am lucrat în baza Foii de Parcurs privind reformele prioritate. Un domeniu important era cel legat de Buna guvernare și funcționarea Statului de drept, concomitent am lucrat pe cinci direcții concomitent, inclusiv pe Combaterea corupției; Reforma în sectorul justiției, Reforma serviciului Procuraturii.

În domeniul combaterii corupției cea mai semnificativă acțiune este adoptarea pachetului de legi cu privire la integritate și anume: Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), Legea privind declararea averii și a intereselor personale și Legea privind modificarea cadrului conex acestor două legi. Legile respective pun baza unui sistem nou cu privire la verificarea averii, intereselor personale și incompatibilităților în serviciul public, inclusiv prevederi clare cu privire la sancțiunile care pot fi aplicate încălcărilor respective. A fost adoptată legea cu privire la evaluarea integrității instituționale care instituie un sistem de testare a integrității profesionale de o amploare fără precedent chiar și pentru statele UE. Îmi doresc mult ca aceste mecanism de verificare să fie aplicat corect și cu maximă diligență. Suntem însă conștienți de faptul că adoptarea cadrului legal nu este sunt suficientă pentru a asigura continuitatea și durabilitatea reformelor inițiate.

Ceea ce s-a întâmplat în România și ce a adus cel mai mare plus de credibilitate a fost momentul în care oamenii au văzut că se lucrurile chiar se întâmplă și că instituțiile de drept au intervenit în zona așa numitelor ”resurse umane”. Pentru că degeaba adoptăm legi noi, strategii și planuri de reformă dacă nu se intervine concret în cazul celor săvârșesc fapte de corupție. Am reușit să adoptăm Legea cu privire la procuraturile specializate și Legea cu privire la procuratură care aduc schimbări fundamentale în sistem. Pentru prima dată de la independență avem înalți demnitari de stat cercetați și chiar condamnați penal. După instituirea procuraturilor specializate am văzut un număr impresionant de vameși, polițiști, judecători reținuți în cazuri de corupție.

Tot ceia ce acum un an – doi părea imposibil de imaginat că s-ar produce vreodată în Moldova, se întâmplă. Sper ca intangibilii vor trece în istorie, iar oamenii vor înțelege că abuzurile și corupția sunt pasibile de sancțiuni și în Moldova.

În perioada imediat următoare, Parlamentul în continuare are trei obiective importante pentru această sesiune, până la sfârșitul anului. Și anume:

  • Să desfășoare în continuare controlul parlamentar asupra implementării legilor
  • Să numească membrii în Consiliului de Integritate, autoritate nouă de integritate
  • Să elaborăm o legislație bună și un nou sistem care ar crea o unitate a procedurilor de recuperare a bunurilor infracționale sau a bunurilor fraudate.

Recuperarea bunurilor infracționale este instrumentul care va permite întoarcerea banilor delapidați. Satisfacția morală de la sancționarea unui infractor este o recompensă insuficientă. Toți trebuie să plătească nota de plată, iar noi, parlamentarii, suntem obligați să oferim acest instrument oamenilor legii, pentru ca ei să-și facă lucrul până la capăt.

Sunt deschis pentru propuneri și sugestii care vor grăbi transformarea justiției într- un mecanism credibil. Noi, politicienii vom urmări implementarea legilor, vom oferi instrumente pentru creșterea eficienței, dar nu mai vrem să purtăm responsabilitatea pentru felul în care își face treaba un procuror sau un judecător. Am oferit, am garantat independența, de acum încolo asumați-vă propriile acțiuni și fiți pregătiți să răspundeți pentru ce ați făcut, dar mai ales pentru ce nu ați făcut atunci când trebuia.

Vreau să exprim mulțumiri și aprecieri pentru organizarea acestui eveniment pe care-l consider foarte important și cu adevărat unic ca amploare, conținut și participare. Îmi doresc foarte mult să existe un schimb de bune practici din România, pentru ca și Republica Moldova să avanseze în reforma justiției și în special în lupta cu corupția.

Vă mulțumesc.

Galerie foto
via just.ro:

De la stânga la dreapta : Ambasadorul României la Chișinău, Daniel IONIȚĂ, Ministrul Justiției român, Raluca PRUNĂ, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Adrian CANDU și Ministrul Justiției al Republicii Moldova, Vladimir CEBOTARI

Ministrul Justiției român, Raluca PRUNĂ și Ministrul Justiției al Republicii Moldova, Vladimir CEBOTARI

Eduard HARUNJEN, procuror general interimar MD și Augustin LAZĂR, procuror general RO

De la stânga la dreapta: Adrian BABOI-STROE, secretar de stat MJ RO, Laura Codruța KOVESI, procuror șef DNA, Viorel MORARI, procuror șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel CHETRARU, director Centrul Național Anticorupție

Sursa informației


10 noiembrie 2016: Forumul România – Republica Moldova în domeniul Justiției – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană”

Ministerul Justiției din România împreună cu Ministerul Justiției din Republica Moldova organizează în perioada 10 – 11 noiembrie 2016, la Chișinău, Forumul România – Republica Moldova în domeniul Justiției – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană”.

Aflat la prima ediție, forumul își propune să se constituie în principala platformă de comunicare în domeniul justiției care să conducă la dezvoltarea cooperării bilaterale în acest domeniu, înlăturarea eventualelor sincope, dar și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova și Justiției din această țară, prin continuarea reformelor în domeniul Justiției, a luptei împotriva corupției. Evenimentul va fi deschis de ministrul Justiției din România, Raluca-Alexandra PRUNĂ, ministrul Justiției din Republica Moldova, Vladimir CEBOTARI, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Adrian CANDU, și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel IONIȚĂ.

La forum vor participa reprezentanți ai principalelor instituții din domeniul justiției și ai societății civile  din cele două state: Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,  Agenția Națională de Integritate, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția Națională de Probațiune, Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Uniunea Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Curtea Supremă de Justiție, Centrul Național Anticorupție, Autoritatea Națională de Integritate, Uniunea Avocaților, Corpul notarilor publici, Inspectoratul Național de Probațiune.

Consultați programul evenimentului.

Sursa informației

[Concluziile UNBR] Forumul România-Republica Moldova în domeniul Justiției – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană” was last modified: noiembrie 30th, 2016 by Universul Juridic

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter