Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Norme de aplicare modificate (H.G. nr. 190/2015)

30 mart. 2015
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 715

Despre

  • M. Of. nr. 198 din 25 martie 2015
  • H.G. nr. 190/2015
  • Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Actul modificatActul modificatorSumar
Normele metodologice de aplicare
a O.U.G. nr. 92/2013
,
aprobate prin H.G. nr. 936/2013
(M. Of. nr. 755 din 5 decembrie 2013; cu modif. ult.)
H.G. nr. 190/2015
(M. Of. nr. 198 din 25 martie 2015)
modifică: art. 7 alin. (2) lit. c)-f)
introduce: art. 19 alin. (51)-(53)

În M. Of. nr. 198 din 25 martie 2015, s-a publicat H.G. nr. 190/2015 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, aprobate prin H.G. nr. 936/2013 (M. Of. nr. 755 din 5 decembrie 2013; cu modif. ult.).

 

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Art. 7 alin. (2) lit. c)-f)

Art. 7 prevede faptul că solicitarea de garantare se transmite de către finanțator împreună cu o serie de documente în copie certificată de către bancă pentru conformitatea cu originalul.

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 7 alin. (2) lit. c) prevedea ca document, declarația pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a), b), e), g) și respectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 92/2013, emisă cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

De asemenea, art. 7 alin. (2) lit. c)-f) prevedeau faptul că se vor depune următoarele documente:

c) declarația pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a), b), e), g) și respectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 92/2013, emisă cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

d) rezultatul consultării Centralei Incidentelor de Plăți (C.I.P.), din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 92/2013, emis cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

e) rezultatul consultării Centralei Riscului de Credit (CRC), din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 92/2013, emis cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitării de garantare, cu datele disponibile la data emiterii, în conformitate cu prevederile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 2/2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Riscului de Credit;

f) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului/extras obținut de la RECOM Online, din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 92/2013, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (2) la lit. c)-f) au următorul conținut: „c) declarație pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a), b), e) și g) și respectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 92/2013, emisă cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

d) rezultatul consultării Centralei Incidentelor de Plăți (CIP), din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

e) rezultatul consultării Centralei Riscului de Credit (CRC), din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare, cu datele disponibile la data emiterii;

f) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului/extras obținut de la RECOM Online, din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare”.

 

Art. 19 alin. (51)-(53)

Noua reglementare

La art. 19, după alin. (5), se introduc trei noi alineate, alin. (51)-(53).

Potrivit noii reglementări, art. 19 alin. (51) prevede: „În termen de o zi lucrătoare de la încasarea oricărei sume în contul beneficiarului programului ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate, instituția de credit finanțatoare transmite solicitarea de modificare a cererii de plată, în baza căreia F.N.G.C.I.M.M. va modifica valoarea de executare a garanției printr-un addendum la decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției. Addendumul urmează regimul juridic al deciziei de admitere/respingere a cererii de plată”.

De asemenea, art. 19 alin. (52) dispune: „Addendumul se comunică instituției de credit finanțatoare și M.F.P. în ziua aprobării acestuia de către F.N.G.C.I.M.M. pe fax sau poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea unui termen de două zile lucrătoare necesare efectuării plății de către M.F.P. și fără a se depăși termenul maxim de 5 zile calendaristice prevăzut la alin. (6) pentru efectuarea plății garanției”.

În sfârșit, art. 19 alin. (53) stabilește: „Instituția de credit finanțatoare poate aproba retragerea cererii de plată cu respectarea condițiilor programului. F.N.G.C.I.M.M. revocă decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției dacă solicitarea privind retragerea cererii de plată a fost transmisă până în a 85-a zi calendaristică de restanță a beneficiarului la plata principalului”.

Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii. Norme de aplicare modificate (H.G. nr. 190/2015) was last modified: martie 30th, 2015 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter