Hotărârea CEDO în cauza Versini-Campinchi & Crasnianski contra Franței

23 Iun 2016
1 vot, medie: 1,00 din 51 vot, medie: 1,00 din 51 vot, medie: 1,00 din 51 vot, medie: 1,00 din 51 vot, medie: 1,00 din 5 (1 votes, average: 1,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1281
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

SECȚIUNEA A CINCEA

DOSARUL VERSINI-CAMPINCHI ȘI CRASNIANSKI c. FRANȚEI

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

(Cererea nr. 49176/11)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

16 iunie 2016

Această decizie va deveni definitivă în condițiile definite în articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate suferi modificări ale formei.

 

În dosarul Versini-Campinchi și Crasnianski c. Franței,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Cincea), reunită într-o cameră compusă din:

Angelika Nußberger, Președintă,
          Ganna Yudkivska,
          Erik Møse,
          André Potocki,
          Yonko Grozev,
          Carlo Ranzoni,
          Mārtiņš Mits, judecători,
și Claudia Westerdiek, grefier,

După ce a deliberat în camera de consiliu din data de 24 mai 2016,

Pronunță hotărârea de mai jos, adoptată la această dată:

PROCEDURĂ

1. La baza acestui dosar se află o cerere (nr. 49176/11) îndreptată împotriva Republicii Franceze și în care cetățenii acestui Stat, Dl. Jean-Pierre Versini-Campinchi („reclamantul”) și Dna Tania Crasnianski („reclamanta”), au sesizat Curtea pe 1 august 2011 în temeiul articolului 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale („Convenția”).

2. Solicitanții sunt reprezentați în fața curții de Domnișoara Patrice Spinosi, avocat al Consiliului de Stat și la Curtea de Casație. Guvernul francez („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, Dl. François Alabrune, Director al Afacerilor juridice ale Ministerului Afacerilor Străine.

3. Reclamanții se plâng de interceptarea și transcrierea conversațiilor pe care le-au avut cu unul dintre clienții lor, precum și de utilizarea împotriva lor, în scopuri disciplinare, a proceselor verbale corespunzătoare. Ei invocă articolul 8 al Convenției.

4. Cererea a fost transmisă Guvernului pe data de 5 septembrie 2013.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE SPEȚEI

5. Reclamații sunt născuți în 1939 și respectiv în 1971 și locuiesc în Paris.

A. Geneza dosarului

6. În urma decesului mai multor persoane din cauza bolii Creuzfeld-Jacob, contaminate eventual cu ocazia consumării de carne provenită de la bovine afectate de encefalopatie spongiformă bovină, o informare judiciară a fost deschisă în decembrie 2000 împotriva lui X pentru omor din culpă, atingere involuntară adusă integrității fizice și punere în pericol a altei persoane. Ancheta a dat naștere la suspiciuni în ceea ce privește încălcarea de către societatea Districoupe – o filială a lanțului de restaurante Buffalo Grill care îi furniza acesteia carne – a embargoului privind importul de carne de vită provenită din Regatul Unit, țară atinsă de o epizootie importantă. Pe 2 decembrie 2002, procurorul Republicii din Paris sesizează judecătorul de instrucție cu o punere sub acuzare suplimentară împotriva lui X privind capetele de acuzare înșelăciune privind, calitatea, originea sau cantitatea unei mărfi periculoase pentru sănătatea umană, fals și uz de fals în înscrisuri, punerea în pericol a altor persoane și complicitate la aceste delicte prin furnizarea de instrucțiuni și mijloace sau abuz de autoritate.

7. În calitate de avocat, reclamantul era atunci însărcinat cu apărarea intereselor lui Christian Picart, Președintele și Directorul General al Districoupe și președintele Consiliului de Supraveghere al Buffalo Grill. Avocată și ea, reclamanta era colaboratoarea sa.

8. În cadrul unei comisii rogatorii pronunțată pe data de 2 decembrie 2002 de către judecătorul de instrucție, linia telefonică a Domnului Picart a fost pusă sub ascultare. Anumite conversații telefonice între el și reclamanți au fost astfel interceptate din data de 16 decembrie 2002 până pe 28 Ianuarie 2003 și transcrise în procesul verbal. A existat în special o astfel de conversație cu reclamanta, din data de 17 decembrie 2002 și o conversație cu reclamantul, din data de 14 ianuarie 2003.

9. Dl. Picart a fost reținut pe data de 17 decembrie 2002. El a fost pus sub acuzare pe 18 decembrie 2002, ca și celelalte trei persoane.

10. Dl. Picart a sesizat Curtea pe 31 martie 2004 privind o plângere în care denunța o încălcare a articolelor 6 §§ 1 și 3 c) și 8 ale Convenției în contextul procedurii penale care a fost apoi derulată împotriva sa. Această plângere a fost considerată inadmisibilă printr-o decizie din data de 18 martie 2008 (Picart c. Franța (dec.), nr. 12372/04).

B. Decizia Camerei de Instrucție a Curții de Apel din Paris din 12 mai 2003 și decizia Curții de Casație din 1 octombrie 2003

11. Pe 12 mai 2003, sesizată de judecătorul de instrucție și de Dl. Picart în scopul de a se pronunța în ceea ce privește legalitatea proceselor verbale de transcriere a interceptărilor respective, camera de instrucție a curții de apel din Paris l-a anulat pe cel al unei conversații care a avut loc pe data de 24 ianuarie 2003 între Dl. Picart și le reclamant, pe motiv că acesta se raporta la exercitarea drepturilor la apărare ale inculpatului și că conținutul, precum și natura acestuia nu erau în măsură să ducă la presupunerea că avocatul participase la o infracțiune. Ea a refuzat, în schimb, să anuleze celelalte transcrieri, estimând că observațiile făcute de reclamanți erau de natură să releve din partea lor o încălcare a secretului profesional și o sfidare a curții.

12. Printr-o decizie din data de 1 octombrie 2003, secția penală a Curții de Casație a respins apelul făcut de Dl. Picart. Ea a reținut în special că „judecătorul de instrucție deține în baza articolelor 81 și 100 din Codul de Procedură Penală, puterea de a prescrie, atunci când nevoile de informare impun acest lucru, interceptarea, înregistrarea și transcrierea corespondențelor emise prin telecomunicații de o persoană anchetată, din momentul în care nu afectează exercitarea drepturilor la apărare”. Ea a adăugat că „principiul confidențialității conversațiilor dintre o persoană anchetată și avocatul său, nu se poate opune transcrierii unora dintre ele, din moment ce este stabilit, ca în speța de față, că conținutul acestora este de natură să ducă la prezumpția de participare a avocatului respectiv la faptele constitutive ale unei infracțiuni, care au fost străine de sesizarea judecătorului de instrucție”.

C. Procedura disciplinară derulată împotriva reclamanților

13. Între timp, pe 27 februarie 2003, procurorul general de pe lângă curtea de apel din Paris adresase o scrisoare Președintelui baroului avocaților, invitându-l să inițieze o procedură disciplinară împotriva reclamanților. Această scrisoare era redactată astfel:

„Am onoarea să vă transmit, prin prezenta, o copie a proceselor verbale de transcriere a conversațiilor telefonice de pe liniile atribuite Domnului C. Picart.

Rezultă în primul rând, că [reclamanta] ar fi comis, pe 17 decembrie 2002, o încălcare deliberată a secretului profesional și a dispozițiilor combinate ale articolelor 63-4 și 154 din codul de procedură penală care guvernează arestul preventiv telefonându-i Domnului Picart pentru a-l informa privind starea dosarului și observațiile făcute de alte persoane, la vremea respectivă arestate preventiv, pe care tocmai le întâlnise. Trebuie menționat că Dl. Picart, care nu era la vremea respectivă o parte a dosarului, făcea obiectul unei convocări a serviciilor de jandarmerie pentru a fi el însuși audiat puțin mai târziu în același dosar.

În al doilea rând, pe 14 ianuarie 2003, [reclamantul], în cursul unei conversații pe linia Domnului Picart, a făcut în mod deliberat observații deosebit de injurioase la adresa judecătoarei de instrucție care s-a ocupat de dosar.

Aceste comportamente mi s-au părut a constitui încălcări deontologice grave, v-aș rămâne recunoscător dacă m-ați informa ce pedepse intenționați să aplicați pe plan disciplinar, având în vedere că urmările penale nu sunt prevăzute, deocamdată, de ministerul public”.

14. Pe 21 martie 2003, președintele baroului avocaților a deschis o procedură disciplinară împotriva reclamantei, pentru încălcarea secretului profesional. În schimb el a procedat la clasarea faptelor de care era acuzat reclamantul pe motivul observațiilor făcute de acesta pe 14 ianuarie 2003. Acesta din urmă scrisese pe data de 5 mai 2003 pentru a-i cere să fie urmărit de asemenea pentru faptele de care era acuzată reclamanta, indicând că aceasta nu intervenise la Dl. Picart decât în calitatea sa de colaboratoare. În consecință, pe 20 mai 2003, președintele baroului de avocați inițiase de asemenea o procedură disciplinară împotriva sa pentru încălcarea secretului profesional.

1. Decizia consiliului ordinului avocaților de la baroul din Paris, din data de 16 decembrie 2003

15. În fața consiliului ordinului avocaților de la baroul din Paris, reclamanții au solicitat mai ales ca transcrierea interceptării telefonice din data de 17 decembrie 2002 să fie exclusă din dezbateri pe motiv că era ilegală. Aceștia au susținut că are un caracter neloial și ilicit, subliniind că libertatea de comunicare între avocat și clientul său este un principiu cu valoare constituțională.

16. Pe 16 decembrie 2003, consiliul ordinului avocaților, care s-a întrunit ca și consiliu de disciplină, a respins cererea reclamanților. El a respins mijlocul susținând ilegalitatea transcrierii din următoarele motive:

„Având în vedere că consiliul Ordinului nu poate decât să deplângă practica prea sistematică care constă în interceptarea conversațiilor telefonice dintre avocați și clienții acestora sub pretextul supravegherii legale a liniilor telefonice atribuite acestora din urmă. Că această practică este cu atât mai contestabilă cu cât ascultările se fac de către serviciile de poliție sau jandarmerie care acționează prin delegare, care nu au competența de a de a stabili ce este, din punct de vedere al drepturilor la apărare, strict sub incidența secretului profesional și ce poate justifica, dacă este cazul, o excepție de la acesta, acest control nefăcându-se decât a posteriori și deci că transcrierile au fost depuse la dosarul de procedură și aduse astfel la cunoștința tuturor celor care au acces la acesta;

Pentru că, totuși, conciliul a relevat că în această speță, pentru a respinge recursul făcut împotriva hotărârii camerei de instrucție din data de 12 mai 2003, secția penală a făcut în mod expres distincția dintre transcrierile conversațiilor legate de drepturile la apărare ale Domnului Picart, anulate de camera de instrucție, și transcrierile propriilor observații menite să ducă la prezumarea de către comisie a unei infracțiuni comise de avocat; (…)

Având în vedere că (…) decizia secției penale, prin distincția care se face astfel, privează de pertinență pledoaria bazată pe pretinsa încălcare a drepturilor la apărare ale Domnului Picart prin interceptarea și transcrierea conversației vizate de urmăriri, ai cărei termeni sunt de natură să ducă la prezumarea de către comisie a unei infracțiuni [comise de reclamantă];

Încă de la începutul acestei conversații de fapt, [reclamanta] declară imediat interlocutorului său că este colaboratoarea [reclamantului] și că îl sună pentru a-l informa „despre ceea ce s-a întâmplat” în cursul reținerii lui [C. și V.], cu care tocmai s-a întâlnit și privind „întrebările care le-au fost adresate”; astfel, chiar din primele momente ale acestei conversații telefonice, [reclamanta] relevă existența întrevederii pe care a avut-o cu [C. și V.] și tot sau o parte din conținutul acesteia, în timpul desfășurării reținerii acestora, încălcând astfel dispozițiile articolului de 63-4 din codul de procedură penală (…);

(…) pentru că avocatul nu este autorizat să se întâlnească cu o persoană reținută decât în baza secretului profesional pe care are obligația să-l păstreze (…), care este general, absolut și de ordin public și îi interzice să divulge unei terțe părți orice informație de care dispune în virtutea profesiei sale, sub pedeapsa comiterii delictului de încălcare a secretului profesional (…);

Pentru că este de necontestat faptul că în calitatea sa de avocat al Domnilor [C.] și [V.] [reclamanta] a putut să se întâlnească cu aceștia în timpul detenției lor și în condițiile stabilite de articolul 36.4 din codul de procedură penală, și nu în calitatea sa, accesorie pentru evaluarea faptelor prezentate Consiliului, de avocat al Domnului a C. Picart cu care ea trebuia în consecință să se abțină de la orice divulgare legată de aceste întrevederi;

Pentru că, în consecință, nu poate fi invocat în mod util argumentul secretului legat de conversațiile dintre avocat și clientul său pentru a contesta legalitatea transcrierii pe care se bazează urmărirea, declarațiile făcute în cursul conversației interceptate fiind de natură să presupună o încălcare [de către reclamantă] a dispozițiilor legale specifice aplicabile în materie de reținere;

Considerând că prin încălcarea acestor prevederi, care impun în mod expres avocatului să nu divulge existența întrevederii care a avut loc cu o persoană reținută, aceasta din urmă divulgă o informație pe care legiuitorul a dorit-o secretă în termenii unei prevederi speciale, această divulgare a unei informații cu caracter secret caracterizând infracțiunea de încălcare a secretului profesional (…);

Pentru că secretul profesional și protecția aferentă, sunt limitate de încălcarea legii către avocat;

Considerând în sfârșit că valabilitatea interceptărilor nu poate fi contestată din moment ce rezultă din mențiunile care figurează în procesul verbal de transcriere a acesteia că linia aflată sub ascultare a fost supusă ascultării ca urmare a unei comisii rogatorii (…) care a dispus supravegherea abonatului C. Picart (…) și nu cea a [reclamantei], avocat; că prevederile legale privind interceptarea corespondențelor emise prin telecomunicații au fost respectate din moment ce comisia rogatorie mai sus menționată a precizat și durata interceptării și infracțiunile care o motivau; (…) ».

17. Pe fond, consiliul Ordinului a considerat că observațiile făcute de reclamantă pe 17 decembrie 2002 contravin articolelor 63-4 din codul de procedură penală și aduc atingere secretului profesional pe care avea obligația să-l respecte în calitate de avocată. Constatând că ea acționase la instrucțiunile primului reclamant, el a reținut că aceștia acționaseră în mod concertat. Considerând că comportamentul lor adusese atingere credibilității și onorabilității profesiei, el a pronunțat împotriva reclamantului pedeapsa de interdicție temporară de exercitare a profesiei de avocat timp de doi ani, însoțită de o suspendare de douăzeci și una de luni iar împotriva reclamantei, pedeapsa de interzicere temporară de exercitare a profesiei de avocat timp de un an, cu suspendare.

2. Decizia Curții de Apel din Paris din data de 12 mai 2004

18. Pe 12 mai 2004, Curtea de Apel din Paris a respins recursul reclamanților împotriva deciziei din 16 decembrie 2003. Ea a subliniat mai ales că mijlocul legat de caracterul ilicit al probei pe care s-a bazat urmărirea disciplinară se confrunta cu autoritatea de lucru judecat a deciziei camerei de instrucție din data de 12 mai 2003 care prevedea că nu există niciun motiv de anulare.

3. Decizia secției penale a Curții de Casație din data de 10 octombrie 2008

19. Pe 10 octombrie 2008, secția penală a Curții de Casație a casat și a anulat decizia curții de apel din Paris din data de 12 mai 2004 și a supus cauza și părțile Curții de Apel din Paris compusă în mod diferit, considerând că nu putea admite decât că decizia din data de 12 mai 2003 era acoperită de autoritatea de lucru judecat pe când „deciziile organelor de anchetă care soluționează un incident de procedură, nu se pronunță în ceea ce privește acțiunea publică”.

4. Decizia Curții de apel din Paris din data de 24 septembrie 2009 și decizia primei camere civile a Curții de Casație din 3 februarie 2011

20. Curtea de Apel din Paris a respins recursul reclamanților printr-o hotărâre din data de 24 septembrie 2009.

21. Ea a reamintit că urmărirea în justiție era demarată numai pe baza transcrierii unei conversații telefonice dintre Dl. Picart și reclamantă, care a avut loc pe data de 17 decembrie 2002 la inițiativa acesteia, în timp ce linia telefonică a primului era sub supraveghere în condiții conforme articolelor 100 și următoarelor din codul de procedură penală. Ea a reamintit de asemenea că aceste supravegheri nu vizau o linie telefonică ce depindea de un cabinet de avocat sau de domiciliul acestuia și în consecință, prevederile articolului 100-7 din codul de procedură penală nu se puteau aplica. Ea a evidențiat apoi că această putere acordată judecătorului de instrucție prin articolul 100 din codul de procedură penală de a prescrie, dacă necesitățile de informare impun acest lucru, interceptarea și transcrierea corespondențelor emise prin telecomunicații, se încadrează în limitele respectării dreptului la apărare, care guvernează în special confidențialitatea corespondențelor dintre persoana anchetată și avocatul pe care l-a desemnat. Elle a declarat totuși, în acest sens că, pe data de 17 decembrie 2002, Dl. Picart nu era încă anchetat, și – în consecință – nu desemnase reclamantul drept avocatul său pentru procedura penală. Ea a adăugat că o conversație telefonică între o persoană anchetată și avocatul său putea fi transcrisă și depusă la dosar din moment ce conținutul său și natura sa erau în măsură să ducă la prezumpția că avocatul respectiv a participat la o infracțiune, chiar dacă aceste fapte erau străine de sesizarea judecătorului de instrucție și că acest lucru ar trebui să se aplice a fortiori astfel unei conversații între o persoană care nu este anchetată și un avocat care fusese avocatul său obișnuit în materie non-penală.

22. Pe fond, Curtea de Apel din Paris a constatat că din transcrierea mai sus menționată reieșea că reclamanta îl informase pe dl. Picart cu privire la întrevederile pe care le avusese cu colaboratori ai acestuia din urmă atunci când aceștia erau reținuți. Ea a făcut referire la declarațiile următoare: „vă telefonez, tocmai i-am văzut pe Domnul [C.] și pe Domnul [V.] reținuți preventiv, pentru a vă informa pe scurt în privința a ceea ce s-a petrecut și a întrebărilor care le-au fost adresate”; „au fost interogați în special în legătură cu originea produselor după embargou, mai precis dacă ei înșiși avuseseră cunoștință sau știuseră de carnea de proveniență engleză după embargoul din 1996”; „încercau mai ales să cunoască relațiile care existau între ei, funcționarea Districoupe, relațiile care existau între Domnul [C.] și Domnul [B.] în raport cu stilul lui de viață; „presupun că Domnul [B.] primise mită de la furnizori”; „Domnul [V.] îmi spunea că l-au interogat în această privință”. Curtea de Apel a considerat că procedând astfel, deși articolul 63-4 din codul de procedură penală interzic avocatului desemnat de o persoană arestată preventiv să divulge oricui, pe durata arestării preventive, întrevederea sa cu persoana respectivă și în ciuda secretului profesional care îi era impus, prima reclamantă nu își respectase obligațiile și probitatea și comisese o abatere disciplinară. Ea a considerat că același lucru era valabil și pentru reclamant din moment ce-i ceruse colaboratoarei sale, care la momentul respectiva era avocată stagiară, să realizeze un astfel de demers care încălca legea.

23. Reclamanții au făcut apel la Curtea de Casație, invocând în special principiul confidențialității corespondenței dintre avocați și clienții lor și articolul 8 al Convenției. Printr-o hotărâre din data de 3 februarie 2011, prima cameră civilă a Curții de Casație a declarat recursul ca fiind inadmisibil.

II. DREPTUL INTERN PERTINENT

A. Codul de procedură penală

24. La vremea faptelor în cauză, articolul 63-4 din codul de procedură penală prevedea următoarele:

„După ce au trecut douăzeci de ore de la începutul arestării preventive, persoana poate solicita să se întâlnească cu un avocat. Dacă nu este în măsură să desemneze unul sau dacă avocatul ales nu poate fi contactat, ea poate solicita să i se repartizeze un avocat din oficiu de către președintele baroului.

(…)

Avocatul desemnat poate comunica cu persoana arestată preventiv în condiții care să garanteze confidențialitatea întrevederii. El este informat de ofițerul judiciar sau, sub controlul acestuia, de către un agent al poliției judiciare în privința caracterului infracțiunii cercetate.

(…)

Avocatul nu poate divulga această întrevedere nimănui pe durata arestului preventiv.

(…) ».

25. Articolul 81 din codul de procedură penală prevede următoarele:

„Judecătorul de instrucție procedează, conform legii, la toate actele de informare pe care le consideră utile pentru descoperirea adevărului. El examinează dovezile acuzării și pe cele ale apărării.

O copie a acestor documente precum și a tuturor pieselor procedurii trebuie să existe; fiecare copie este certificată de grefier sau de un ofițer de la poliția judiciară desemnat menționat în alineatul 4. Toate piesele dosarului sunt cotate de grefier pe măsura redactării sau a primirii lor de către judecătorul de instrucție.

(…)

Dacă judecătorul de instrucție nu poate proceda el însuși la toate actele de instrucție, el poate transmite o scrisoare rogatorie ofițerilor poliției judiciare pentru a le solicita să execute toate actele de informare necesare în condițiile și sub rezervele prevăzute în articolele 151 și 152.

Judecătorul de instrucție trebuie să verifice elementele de informație culese astfel. (…) ».

Hotărârea CEDO în cauza Versini-Campinchi & Crasnianski contra Franței was last modified: mai 23rd, 2017 by Universul Juridic

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter