Hotărârea CEDO în Cauza Călin şi alţii împotriva României

3 Iul 2017
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2245

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

S-a publicat Hotărârea CEDO din 19 iulie 2016 în Cauza Călin și alții împotriva României. Reproducem mai jos textul hotărârii, așa cum a fost acesta publicat în Monitorul Oficial:

Hotărârea (CEDO) din 7 ianuarie 2014 în Cauza Călin și alții împotriva României

(Cererile nr. 25.057/11, 34.739/11 și 20.316/12)

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

– M. Of. nr. 501 din 30 iunie 2017 –

– (extras) –

Codul familieiCodul familieiConstituția RomânieiCEDO
–  art. 424; art. 425; art. 427–  art. 56; art. 59; art. 60–  art. 15; art. 20; art. 26; art. 147– art. 3; art. 6 § 1; art. 8; art. 34; art. 35; art. 41; art. 44; art. 46

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află trei cereri (nr. 25.057/11, 34.739/11 și 20.316/12) îndreptate împotriva României, prin care trei resortisanți ai acestui stat, domnul Dumitru Leonard Călin (primul reclamant), doamna Antonia Miruna Moldovan (a doua reclamantă) și domnul Andrei Marian Mihalcea (al treilea reclamant), au sesizat Curtea la 23 martie 2011, 23 mai 2011 și, respectiv, 22 martie 2012, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Primul reclamant, avocat în Iași, s-a reprezentat singur. A doua reclamantă a fost reprezentată de N.A. Adam, avocat în Mureș, iar al treilea reclamant a fost reprezentat de C.D. Dinu, avocat în Argeș. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamanții se plâng, în special, de o atingere adusă dreptului lor la respectarea vieții private, garantat de art. 8 din Convenție, cauzată de imposibilitatea legală de a introduce acțiuni în stabilirea paternității ca urmare a termenului de prescripție prevăzut de legea internă.

4. La 25 octombrie 2012, cererile au fost comunicate Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamanții s-au născut în 1967, 2003 și, respectiv, 1989 și au domiciliul în Iași, Ulieș și Curtea de Argeș.

A. Contextul general al cauzelor

6. Reclamanții sunt copii născuți în afara căsătoriei.

7. La data nașterii lor, Codul familiei (CF) prevedea că acțiunea în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele său de către mamă ori de reprezentantul lui legal în termen de un an de la nașterea copilului sau, în cazul în care mama copilului a conviețuit cu pretinsul tată, în termen de un an de la încetarea conviețuirii.

8. În prezentele cauze, acțiunile în stabilirea paternității nu au fost introduse de mamele reclamanților în mod corespunzător, în termenul prevăzut de lege.

9. La 8 noiembrie 2007, a intrat în vigoare Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Codului familiei (Legea nr. 288/2007). Această lege a completat art. 60 din Codul familiei cu un al patrulea alineat, care prevedea că dreptul copilului de a introduce o acțiune în stabilirea paternității nu se prescrie în timpul vieții acestuia. Art. II din aceeași lege prevedea că dispozițiile acesteia, inclusiv cele privind acțiunea în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei, sunt aplicabile și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare (infra, pct. 41).

10. Printr-o decizie din 9 decembrie 2008 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. II din Legea nr. 288/2007. Instanța a decis că principiul neretroactivității legii nu permite aplicarea dispozițiilor noii legi în cazul copiilor născuți înainte de intrarea în vigoare a legii (infra, pct. 44).

B. Circumstanțele specifice fiecărei cauze

1. Cererea nr. 25.057/11

a) Prima acțiune în stabilirea paternității introdusă de primul reclamant

11. În 2001, în temeiul dispozițiilor din Codul familiei în vigoare la data nașterii sale, primul reclamant a introdus la Judecătoria Iași o primă acțiune în stabilirea paternității față de R.R.L. În cadrul acestei acțiuni, R.R.L. a invocat prescrierea dreptului la acțiune al reclamantului întrucât aceasta nu fusese introdusă în termen de un an de la nașterea sa.

12. Reclamantul a ridicat o excepție de neconstituționalitate a art. 60 din Codul familiei cu privire la termenul de un an prevăzut pentru introducerea unei acțiuni în stabilirea paternității. Prin Decizia din 6 mai 2003, Curtea Constituțională a respins excepția și a decis că termenul de prescripție este conform cu Constituția, ținând seama de necesitatea de a asigura securitatea raporturilor juridice și buna administrare a justiției.

13. La 8 septembrie 2003, reclamantul a renunțat la acțiune.

b) Acțiunea în stabilirea paternității introdusă în temeiul prevederilor Codului familiei completat prin Legea nr. 288/2007

14. La 6 mai 2008, în temeiul art. 60 alin. (4) din Codul familiei așa cum era prevăzut în Legea nr. 288/2007, primul reclamant a introdus la Judecătoria Iași o nouă acțiune în stabilirea paternității față de R.R.L.

15. Prin Hotărârea din 4 martie 2010, Judecătoria Iași a admis acțiunea și a constatat că R.R.L. este tatăl reclamantului. Instanța și-a întemeiat hotărârea pe declarațiile martorilor ascultați și pe concluziile celor două expertize medico-legale care au constatat că există, între reclamant și R.R.L., asemănări specifice legăturii de filiație dintre tată și fiu.

16. R.R.L. a declarat apel împotriva hotărârii, susținând că rezultatele expertizelor nu erau fiabile, că nu avusese nicio relație cu mama reclamantului și că actualul proces, pornit după atât de mult timp de la nașterea copilului, i-a cauzat neplăceri în plan personal și social.

17. Prin Hotărârea din 25 octombrie 2010, Tribunalul Iași a respins apelul lui R.R.L., arătând că judecătoria a stabilit în mod corect faptele.

18. R.R.L. a declarat recurs la Curtea de Apel Iași, susținând că citarea sa în fața tribunalului nu fusese realizată corect și că ar fi trebuit dispus un test ADN.

19. Curtea de Apel a supus din oficiu dezbaterii părților excepția de tardivitate a acțiunii, făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale din 9 decembrie 2008 (supra, pct. 10).

20. Reclamantul a precizat în observațiile sale scrise că, la data introducerii acțiunii, art. 60 alin. (4) din Codul familiei prevedea că acțiunea în stabilirea paternității era imprescriptibilă și că instanțele care examinaseră cauza anterior nu supuseseră acest aspect dezbaterii părților.

21. Prin Hotărârea definitivă din 9 februarie 2011, adoptată cu majoritate, curtea de apel a respins acțiunea ca prescrisă. Pentru a ajunge la această soluție, curtea de apel a reținut că, prin decizia din 9 decembrie 2008, Curtea Constituțională a acordat prioritate principiului neretroactivității legii civile. Instanța a mai explicat că art. 8 din Convenție nu a fost încălcat ca urmare a respingerii acțiunii ca tardiv formulată, întrucât dreptul reclamantului de a introduce o astfel de acțiune se stinsese anterior ratificării Convenției de către România, astfel încât nu avea nicio speranță legitimă de a obține realizarea dreptului său.

22. Într-o opinie separată, unul dintre judecătorii de la curtea de apel a considerat că acțiunea nu se prescrisese, interesele copilului privilegiate de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 288/2007 trebuind să prevaleze asupra principiului neretroactivității legii civile. Acesta a adăugat că sus-menționata decizie a Curții Constituționale nu a repus în discuție art. 60 alin. (4) din Codul familiei și că legea trebuia interpretată în sensul producerii de efecte juridice. În plus, aceasta a arătat că, întrucât dreptul la acțiunea în stabilirea paternității era un drept personal nepatrimonial, acest drept era imprescriptibil.

2. Cererea nr. 34.739/11

a) Acțiunea în stabilirea paternității introdusă de mama celei de a doua reclamante

23. La 27 martie 2004, mama celei de a doua reclamante a sesizat Judecătoria Târgu Mureș cu o acțiune introdusă în nume propriu împotriva lui B.C. în scopul stabilirii paternității acestuia față de reclamantă. Întrucât mama reclamantei nu a dat curs solicitării instanței de efectuare a unei expertize medico-legale în termenul indicat, judecătoria a pronunțat Hotărârea definitivă din 14 martie 2006 prin care a constatat perimarea acțiunii.

b) Acțiunea în stabilirea paternității introdusă de a doua reclamantă

24. La 3 martie 2008, în temeiul art. 56, art. 59 și art. 60 alin. (4) din Codul familiei așa cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, a doua reclamantă, reprezentată de mama sa, a sesizat Judecătoria Târgu Mureș cu o acțiune în stabilirea paternității față de B.C. Acesta din urmă a contestat afirmațiile reclamantei și, invocând art. 60 alin. (1) din Codul familiei, a ridicat excepția prescripției dreptului la acțiune.

25. Prin Hotărârea din 9 noiembrie 2009, judecătoria a respins acțiunea, fără să administreze probe, pe motiv că aceasta se prescrisese, nefiind introdusă în termenul de un an de la nașterea copilului. Instanța și-a întemeiat hotărârea pe Decizia Curții Constituționale din 9 decembrie 2008 și a explicat că termenul de prescripție aplicat în speță era justificat de necesitatea de a asigura securitatea raporturilor juridice și buna administrare a justiției.

26. A doua reclamantă a declarat apel, susținând că articolele de lege pe care se întemeia acțiunea sa nu au fost declarate neconstituționale și că drepturile nepatrimoniale sunt, prin natura lor, imprescriptibile. Aceasta a invocat totodată art. 8 din Convenție, explicând că termenul de prescripție prevăzut de lege în momentul nașterii sale restrânge dreptul său de a-și stabili ascendența.

27. Prin Hotărârea din 25 mai 2010, Tribunalul Mureș a admis apelul reclamantei și a trimis cauza la judecătorie spre a fi examinată pe fond. Tribunalul a considerat că termenul de prescripție aplicat în speță era contrar interesului superior al copilului, care nu putea obține stabilirea, conform legii, a filiației față de tată.

28. B.C. a formulat recurs, argumentând, între altele, că art. 8 din Convenție protejează nu doar interesele copilului, ci și interesele pretinsului tată împotriva acțiunilor abuzive în stabilirea paternității.

29. Prin Decizia definitivă din 24 noiembrie 2010, pronunțată în majoritate și în temeiul Deciziei Curții Constituționale din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Mureș a admis recursul lui B.C., a respins apelul celei de a doua reclamante și a menținut hotărârea pronunțată în primă instanță. Unul dintre judecătorii de la curtea de apel, într-o opinie separată, a considerat că respingerea acțiunii ca prescrisă contravenea art. 8 din Convenție, care impunea statului obligația de a lua măsuri legislative pentru a acorda prioritate realității biologice și sociale în fața simplelor prezumții. Acesta a adăugat că reclamanta rămânea într-o stare de incertitudine față de propria identitate și nu putea stabili statutul său civil în privința ascendenței sale.

3. Cererea nr. 20.316/12

30. Mama celui de al treilea reclamant și M.M., tatăl prezumtiv, au conviețuit din 1987 până la 11 iulie 2004, data decesului acestuia din urmă.

31. La 10 ianuarie 2011, în temeiul art. 59 și art. 60 din Codul familiei, al treilea reclamant a sesizat Judecătoria Curtea de Argeș cu o acțiune în stabilirea paternității față de M.M. – decedat, reprezentat la proces de moștenitorii săi legali M.A., P.P. și D.C.V. Acesta a susținut că mama sa și M.M. au avut o relație de notorietate și că, în cercul lor de prieteni apropiați, era cunoscut ca fiul lui M.M., care de altfel a și contribuit la întreținerea sa.

32. Prin Hotărârea din 22 martie 2011, judecătoria a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată, aplicând art. 60 alin. (3) din Codul familiei așa cum era în vigoare la data nașterii reclamantului.

33. Acesta din urmă a declarat apel. Reclamantul a susținut, printre altele, că respingerea acțiunii sale ca tardiv formulată, în temeiul Deciziei Curții Constituționale din 9 decembrie 2008, aduce atingere dreptului său protejat de art. 8 din Convenție. Acesta a citat Cauza Kroon și alții împotriva Olandei (27 octombrie 1994, seria A nr. 297-C). Acesta a adăugat că, în temeiul art. 20 din Constituție, Convenția este aplicabilă direct în dreptul intern.

34. Prin Hotărârea din 30 iunie 2011, Tribunalul Argeș a respins apelul celui de al treilea reclamant. Făcând trimitere la art. 147 alin. (1) din Constituție, tribunalul a reținut că, începând din data de 31 august 2008, dispozițiile Legii nr. 288/2007 au încetat să producă efecte juridice și că, prin urmare, dreptul aplicabil reclamantului era cel definit la art. 60 alin. (3) din Codul familiei. Instanța a mai explicat că faptul de a nu extinde imprescriptibilitatea acțiunii pentru persoanele născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007 urmărea un scop legitim, și anume asigurarea respectării principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție. Instanța a adăugat că legiuitorul a luat totodată în considerare interesul superior al copilului.

35. Referitor la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenție, tribunalul a reținut că existența unui termen de prescripție nu este în sine contrară art. 8. Făcând trimitere la faptele cauzei, instanța a observat că presupusul tată al reclamantului decedase deja și că, înainte de a muri, acesta ținuse legătura cu reclamantul. Instanța a considerat că nerecunoașterea legală a reclamantului avea doar consecințe materiale, reclamantul nefiind în măsură să beneficieze de bunurile tatălui. De asemenea, instanța a considerat că nu este aplicabilă în speță Cauza Kroon și alții, citată anterior.

36. Al treilea reclamant a declarat recurs, invocând totodată art. 8 din Convenție.

37. Prin Hotărârea definitivă din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a confirmat respingerea acțiunii ca tardiv formulată. Instanța a hotărât că dispozițiile Legii nr. 288/2007 nu erau aplicabile în speță având în vedere textul Deciziei Curții Constituționale din 9 decembrie 2008. Instanța a precizat că argumentul reclamantului întemeiat pe art. 8 din Convenție coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție nu era aplicabil în speță întrucât realitatea biologică a legăturilor dintre presupusul tată și copil nu fusese dovedită în fața unei instanțe.

Hotărârea CEDO în Cauza Călin și alții împotriva României was last modified: iulie 3rd, 2017 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter