Hotărârea CEDO în Cauza Drăgan împotriva României

27 Iun 2016
3 voturi, medie: 3,67 din 53 voturi, medie: 3,67 din 53 voturi, medie: 3,67 din 53 voturi, medie: 3,67 din 53 voturi, medie: 3,67 din 5 (3 votes, average: 3,67 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2592
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

75. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de calitatea slabă a alimentelor și a apei potabile și de furnizarea necorespunzătoare a apei calde și reci. Aceste acuzații nu au fost respinse de către Guvern, care s-a limitat la a declara că atât calitatea, cât și cantitatea alimentelor și apei au fost în conformitate cu regulamentele și constrângerile bugetare și că apa caldă și rece au fost furnizate în conformitate cu un program stabilit de administrația penitenciarului. În plus, Curtea observă că acuzațiile reclamantului referitoare la calitatea slabă a apei potabile în Penitenciarul Jilava au fost confirmate de instanțele interne (a se vedea supra, pct. 31). În ceea ce privește furnizarea de apă caldă și rece nu a fost dat niciun detaliu de către Guvern dacă programul stabilit de administrația penitenciarului a fost efectiv adaptat la numărul de persoane private de libertate.

76. În ceea ce privește plângerea reclamantului privind furnizarea de articole de toaletă și haine, este evident din observațiile Guvernului că reclamantului nu i-au fost furnizate suficiente articole de acest tip, astfel încât să fie în măsură să își mențină o igienă personală adecvată. De exemplu, în perioada petrecută în Penitenciarul Galați, reclamantul a primit un tub de pastă de dinți în 4 luni și o bucată de săpun pe lună pe care se presupunea că trebuie să o utilizeze pentru a se spăla zilnic pe mâini, precum și pentru a face duș (a se vedea supra, pct. 15). Guvernul nu a prezentat informații cu referire la celelalte penitenciare despre care s-a plâns reclamantul. În ceea ce privește îmbrăcămintea, Guvernul s-a limitat doar la a cita textul regulamentului care reglementează furnizarea hainelor pentru deținuți, dar nu a prezentat niciun document care să indice dacă reclamantul a primit efectiv hainele necesare (a se vedea supra, pct. 24 și 34).

77. În plus, acuzațiile reclamantului referitoare la condițiile de detenție din penitenciarele Galați, Rahova și Jilava corespund constatărilor specifice ale Comitetului Helsinki român privind vizitele sale în aceste penitenciare, precum și constatărilor generale ale CPT în ceea ce privește penitenciarele din România (a se vedea supra, pct. 60 și 61).

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

78. Curtea a constatat, de nenumărate ori, o încălcare a art. 3 din Convenție având drept motiv lipsa de spațiu personal alocat persoanelor private de libertate, condițiile de igienă nesatisfăcătoare și slaba calitate a alimentelor în penitenciarele Galați, Rahova și Jilava (a se vedea Toma Barbu împotriva României, nr. 19.730/10, 30 iulie 2013; Iacov Stanciu, citată anterior; și Porumb, citată anterior). În speță, Guvernul nu a prezentat argumente sau informații care să permită Curții să ajungă la o concluzie diferită. Nu numai că niciuna dintre condițiile de mai sus nu respectă standardele europene stabilite de CPT, dar, după cum s-a pronunțat deja Curtea, efectul cumulat al supraaglomerării în dormitoare de mare capacitate – uneori și insalubre -, slaba calitate a alimentelor și condițiile de igienă precare se pot dovedi dăunătoare pentru persoanele private de libertate (a se vedea Todireasa, citată anterior, pct. 61).

79. Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că, în mod cumulativ, toate condițiile de detenție ale reclamantului sus-menționate i-au cauzat acestuia un grad de suferință care a depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și au atins astfel gradul minim de gravitate necesar pentru a constitui tratament degradant în sensul art. 3 din Convenție.

Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție.

2. Capătul de cerere privind tratamentul medical

a) Argumentele părților

80. Reclamantul a susținut că autoritățile penitenciarului nu i-au asigurat tratament medical adecvat pentru parodontită. Mai precis, recomandarea medicului său din 2009 de a i se instala o proteză dentară și de a i se acorda o dietă semilichidă sau lichidă nu a fost soluționată de autorități. Ca urmare, a trebuit să sufere de foame și dureri constante, a pierdut aproape 70% din dentiție și a dezvoltat ulcer și gastroduodenită. A adus această situație în atenția autorităților competente în repetate rânduri, fără niciun efect. Reclamantul a susținut că regulamentul care prevedea ca suportarea cheltuielilor pentru proteze dentare pentru persoanele private de libertate care nu au niciun venit să fie efectuată în comun de sistemul de securitate socială și bugetul penitenciarului a fost ineficient, întrucât nu a existat niciun buget special alocat lucrărilor protetice pentru persoanele private de libertate și, potrivit informațiilor transmise de autoritățile naționale, doar 2 persoane private de libertate au beneficiat de acest sistem de plăți între 2012 și 2013. Reclamantul a concluzionat că suferința la care a fost supus din cauza inacțiunii autorităților pentru o perioadă mai mare de 5 ani a depășit pragul necesar pentru a constitui un tratament degradant în temeiul art. 3 din Convenție.

81. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul a primit dietă specială pentru persoanele private de libertate care sunt bolnave, formată din alimente ușor masticabile. În ceea ce privește tratamentul medical, reclamantul a fost tratat în mod adecvat pentru afecțiunile sale dentare. În plus, reclamantul a refuzat în mai multe rânduri să fie transportat la spitalepenitenciar pentru a primi tratament medical și că, de exemplu, în una dintre ocazii, a refuzat să fie transportat pentru tratament într-un alt penitenciar, echipat cu o secție stomatologică. În plus, nu a cerut în mod specific o proteză dentară și nu a informat autoritățile cu privire la situația sa financiară, pentru a putea beneficia de prevederile Ordinului nr. 429/C/125 din 7 februarie 2012.

Guvernul a concluzionat că legislația națională și sistemul intern i-au oferit reclamantului accesul efectiv la un tratament dentar adecvat.

b) Motivarea Curții

82. Curtea a subliniat în mai multe rânduri că lipsa unui tratament medical adecvat în penitenciar poate prin ea însăși ridica o problemă în temeiul art. 3, chiar dacă starea de sănătate a reclamantului nu impune eliberarea sa imediată. Statul trebuie să se asigure că, date fiind nevoile practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea unei persoane private de libertate sunt asigurate în mod adecvat, acordându-i, între altele, asistența medicală necesară [a se vedea Kudca împotriva Poloniei (MC), nr. 30.210/96, pct. 93 – 94, CEDO 2000-XI; Sarban împotriva Moldovei, nr. 3.456/05, pct. 90, 4 octombrie 2005; și Cirillo împotriva Italiei, nr. 36.276/10, pct. 35, 29 ianuarie 2013].

83. Curtea reiterează în continuare că tratamentul medical în unitățile penitenciare trebuie să fie adecvat și comparabil cu calitatea tratamentului pe care autoritățile statului s-au angajat să îl ofere întregii populații. Acest lucru nu înseamnă totuși că fiecărei persoane private de libertate trebuie să îi fie garantat același tratament medical care este disponibil în cele mai bune unități de sănătate din afara unităților penitenciare (a se vedea Cara-Damiani împotriva Italiei, nr. 2.447/05, pct. 66, 7 februarie 2012).

84. Simplul fapt că o persoană privată de libertate este văzută de un medic și primește un anumit tip de tratament nu poate duce automat la concluzia că asistența medicală este corespunzătoare (a se vedea Hummatov împotriva Azerbaidjanului, nr. 9.852/03 și 13.413/04, pct. 116, 29 noiembrie 2007). Autoritățile trebuie să se asigure totodată că se păstrează un dosar complet privind starea de sănătate a persoanei private de libertate și tratamentul primit în cursul detenției (a se vedea, de exemplu, Khudobin împotriva Rusiei, nr. 59.696/00, pct. 83, CEDO 2006-XII), că diagnosticele și îngrijirile sunt prompte și corecte (a se vedea Hummatov, citată anterior, pct. 115, și Melnik împotriva Ucrainei, nr. 72.286/01 pct. 104 – 106, 28 martie 2006) și că, acolo unde natura afecțiunii medicale o impune, supravegherea este periodică și sistematică și implică o strategie terapeutică comprehensivă menită să vindece afecțiunile persoanei private de libertate sau să prevină agravarea lor, mai degrabă decât să le abordeze în mod simptomatic (a se vedea Hummatov, citată anterior, pct. 109 și 114; Sarban, citată anterior, pct. 79; și Popov împotriva Rusiei, nr. 26.853/04, pct. 211, 13 iulie 2006). De asemenea, autoritățile trebuie să demonstreze că au fost create condițiile necesare pentru a se urma în mod concret tratamentul prescris (a se vedea Visloguzov împotriva Ucrainei, nr. 32.362/02, pct. 69, 20 mai 2010).

85. În cele din urmă, simplul fapt al deteriorării stării de sănătate a reclamantului, deși capabil să ridice, într-o etapă inițială, anumite îndoieli în ceea ce privește caracterul adecvat al tratamentului în penitenciar, nu este suficient ca atare pentru constatarea încălcării obligațiilor pozitive ale statului în temeiul art. 3 din Convenție dacă, pe de altă parte, se poate stabili că autoritățile interne de resort au recurs în timp util la toate măsurile medicale rezonabil posibile într-un efort conștient de a împiedica evoluția bolii în cauză. Într-adevăr, obligația statului de a vindeca o persoană privată de libertate care este grav bolnavă este o obligație de mijloace, nu de rezultat (a se vedea, printre altele, Goloshvili împotriva Georgiei, nr. 45.566/08, pct. 38, 20 noiembrie 2012, și Cirillo, citată anterior, pct. 37).

86. În cauza prezentă, Curtea observă că, în iulie 2009, reclamantul a fost diagnosticat cu parodontită (gradele I și II) și edentație frontală, laterală și terminală și i s-a prescris instalarea unei proteze dentare. 4 ani și 7 luni mai târziu, la 24 februarie 2014, când reclamantul a fost dus la spital pentru congestie și umflarea gingiilor, starea sa medicală evoluase către parodontită apicală cronică și stomatită generalizată.

87. În pofida diagnosticului inițial și a evoluției acestuia, Curtea observă că reclamantul a fost tratat constant în mod simptomatic cu medicamente antibiotice și antiinflamatoare. Nu a fost ținut niciun dosar detaliat privind evoluția bolii și procentul dinților pierduți de reclamant. În plus, nu s-a stabilit o strategie terapeutică menită, pe cât posibil, să vindece parodontita reclamantului ori să prevină agravarea acesteia odată cu pierderea suplimentară a dentiției și inflamația generalizată a gingiilor.

88. Curtea observă că, potrivit afirmațiilor Guvernului, reclamantul a refuzat tratamentul medical în mai multe rânduri. Cu toate acestea, din dosar nu este evident că reclamantului i-a fost oferit un tratament protetic pentru parodontită, pe care el să îl refuze (a se vedea supra, pct. 44). De asemenea, nu este evident dacă reclamantul a contribuit sub vreo formă la agravarea stării sale de sănătate (a contrario, Epners-Gefners împotriva Letoniei, nr. 37.862/02, pct. 44, 29 mai 2012, și V.D. împotriva României, nr. 7.078/02, pct. 100, 16 februarie 2010).

89. Guvernul a subliniat, de asemenea, că recomandarea medicului de instalare a unei proteze nu a fost pusă în aplicare deoarece reclamantul nu a solicitat nici dispozitivul, nici plata contribuției la tratament din bugetul penitenciarului. În această privință, Curtea observă că reclamantul a alertat autoritățile cu privire la situația sa în numeroase ocazii. Mai precis, reclamantul s-a plâns de 5 ori de dureri de dinți de nesuportat și a solicitat un tratament pentru această suferință, fără a primi un răspuns relevant din partea autorităților penitenciarului (a se vedea supra, pct. 49). În plus, reclamantul a depus plângeri în fața judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de 3 ori, atrăgând atenția autorităților asupra faptului că problemele sale dentare sunt atât de grave încât îl împiedică să mănânce alimentele servite în penitenciar. Toate aceste plângeri au fost respinse ca nefondate (a se vedea supra, pct. 45 – 48). În plus, reiese în mod evident din dosar că autoritățile penitenciarului erau conștiente de lipsa de mijloace financiare a reclamantului (a se vedea supra, pct. 15, 20 și 26).

90. În ceea ce privește o eventuală solicitare din partea reclamantului pentru coplata din bugetul penitenciarului a costului pentru tratamentul protetic, Curtea observă că regulamentul în vigoare până în 2012 a fost deja analizat și declarat ineficient în cauza V.D. (citată anterior, pct. 96), în care Curtea a constatat o problemă sistemică cauzată de deficiențele din sistemul de asigurări medicale pentru asigurarea serviciilor stomatologice persoanelor private de libertate lipsite de orice mijloace financiare. La 7 februarie 2012 a intrat în vigoare un nou regulament care prevede că, în cazurile în care persoanele private de libertate nu au mijloacele financiare necesare, partea lor de cheltuieli va fi acoperită de administrația penitenciarului, dintr-un buget special. Cu toate acestea, în această privință, Guvernul a informat că nu a existat niciun buget special alocat pentru acest tip de cheltuieli și, într-o perioadă de un an, doar două persoane private de libertate din întregul sistem penal românesc au beneficiat efectiv de acest ajutor financiar (a se vedea supra, pct. 59). În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că Guvernul nu a probat eficiența noului sistem pus în aplicare în 2012.

91. În plus, având în vedere patologia psihiatrică a reclamantului (a se vedea supra, pct. 39), Curtea reamintește că a hotărât anterior, în cauze care implică persoane cu dizabilități mintale, că trebuie acordată atenție vulnerabilității acestora, în special în ceea ce privește incapacitatea lor, în unele situații, de a-și pleda în mod coerent cauza [a se vedea V.D., citată anterior, pct. 87, și B. împotriva României (nr. 2), nr. 1.285/03, pct. 78, 19 februarie 2013]. În această privință, Curtea observă că reclamantul nu ar fi trebuit plasat într-un penitenciar, ci mai degrabă într-un spital de psihiatrie, astfel cum fusese decis de instanțele interne în momentul condamnării sale penale, în 2007, și astfel cum reconfirmase medicul său în 2011.

92. În concluzie, având în vedere cele de mai sus și ținând seama de circumstanțele speciale ale cauzei, Curtea consideră că reclamantului nu i se poate reproșa că nu a depus încă o anumită cerere, astfel cum sugerează Guvernul.

93. În ceea ce privește plângerea reclamantului privind faptul că autoritățile nu i-au asigurat o dietă lichidă sau semilichidă prescrisă, Curtea observă că, în iulie 2009, reclamantului i-a fost prescrisă o dietă lichidă sau semilichidă până în momentul în care i se va instala o proteză. Această recomandare inițială a fost total ignorată de autoritățile penitenciarului, care i-au asigurat reclamantului acest tip de dietă doar pentru perioade limitate de timp (a se vedea supra, pct. 14, 18 și 25). În plus, plângerile reclamantului în această privință formulate către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și, ulterior, către instanțele de judecată au fost respinse fără să fi fost analizate în detaliu, din motive care au inclus constrângerile bugetare sau chiar pe motiv că autoritățile penitenciarului au afirmat că nu a existat nicio prescripție pentru o astfel de dietă în dosarul medical al reclamantului (a se vedea supra, pct. 45 – 48).

94. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că reclamantul nu a primit asistență medicală corespunzătoare și o dietă adecvată pentru parodontită, care, în sine, având în vedere perioada lungă în cauză și consecințele în ceea ce privește sănătatea reclamantului, i-au cauzat reclamantului o suferință care a atins pragul de tratament inuman și degradant interzis de art. 3 din Convenție.

Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție.

Hotărârea CEDO în Cauza Drăgan împotriva României was last modified: mai 23rd, 2017 by Universul Juridic

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter