Hotărârea CEDO în Cauza Dragomir împotriva României

13 Feb 2017
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 5037

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

S-a publicat Hotărârea CEDO din 14 iunie 2016 în Cauza Dragomir împotriva României. Reproducem mai jos textul hotărârii, așa cum a fost acesta publicat în Monitorul Oficial:

Hotărârea (CEDO) din 14 iunie 2016 în Cauza Dragomir împotriva României

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

(Cererea nr. 43.045/08)

– M. Of. nr. 115 din 10 februarie 2017 –

(extras) –

Vechiul Cod civilVechiul Cod de procedură penalăVechiul Cod penalDecretul nr. 167/1958CEDO
– art. 998; art. 999– art. 15 alin. (2); art. 19– art. 122– art. 3; art. 16– art. 6 § 1; art. 13; art. 34; 35 § 3; art. 41

 

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 43.045/08, îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Constanța Dragomir („reclamanta”), a sesizat Curtea la 11 iulie 2008, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

2. Reclamanta a fost reprezentată de doamna M. Sîrbu, avocat în București. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 14 februarie 2014, cererea a fost comunicată Guvernului.

4. Guvernul a contestat examinarea cererii de către un comitet. După analizarea obiecției Guvernului, Curtea a respins-o.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamanta s-a născut în 1946 și are domiciliul în București.

6. La 24 aprilie 2002, reclamanta a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Șoferul a părăsit locul accidentului și a condus-o la spital, unde a fost diagnosticată cu fractură a coloanei. După cinci zile, reclamanta a suferit o operație și a fost externată din spital la 14 mai 2002.

7. Poliția a declanșat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele producerii accidentului.

8. La 19 iunie 2002, poliția a luat declarația reclamantei, aceasta plângându-se de vătămările corporale cauzate de șofer. De asemenea a solicitat ca acesta să îi achite 20.000 dolari americani (USD) cu titlu de despăgubiri civile.

9. La 5 iulie 2002, agentul de poliție însărcinat cu ancheta a dispus efectuarea unei expertize tehnice.

10. La 8 iulie 2002, poliția a audiat un martor ocular.

11. La 23 august 2002 a fost depus la dosar un raport de expertiză medico-legală conform căruia reclamanta suferise leziuni traumatice pentru a căror vindecare erau necesare 40 – 45 de zile de îngrijiri medicale.

12. Conform proceselor-verbale redactate de organele de anchetă la 30 noiembrie 2002 și la 16 ianuarie 2003, reclamanta nu se prezentase la secția de poliție pentru a lua cunoștință despre obiectivele stabilite pentru raportul de expertiză. La 5 iunie 2003, reclamanta s-a deplasat la secția de poliție, unde a formulat câteva întrebări suplimentare pentru expert.

13. La 18 februarie 2004, poliția a solicitat asistență din partea unui expert care să pregătească raportul de expertiză tehnică în speță.

14. La 29 martie 2004, expertul a examinat locul accidentului în prezența șoferului și a reclamantei. Șoferul a declarat că era de acord cu concluziile expertului.

15. Raportul de expertiză tehnică a fost finalizat la 25 august 2004. Conform acestuia, reclamanta era vinovată de producerea accidentului întrucât traversase strada prin loc nemarcat și fără să se asigure. Șoferul, care la acel moment efectua manevra de întoarcere a autovehiculului, nu încălcase nicio regulă de circulație. Expertul desemnat de șofer a fost de acord cu concluziile raportului, în timp ce expertul desemnat de reclamantă a redactat un punct de vedere separat conform căruia vinovăția aparținea în integralitate șoferului care nu fusese atent atunci când efectuase manevra de întoarcere a autovehiculului.

16. Reclamanta a luat cunoștință despre concluziile experților la 23 noiembrie 2004. La 17 ianuarie 2005, reclamanta a transmis obiecțiunile sale la care a primit răspuns la 25 ianuarie 2005.

17. Prin rezoluția din 31 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus neînceperea urmării penale față de șofer întrucât culpa exclusivă pentru producerea accidentului aparținea reclamantei. Plângerea reclamantei împotriva rezoluției procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția prim-procurorului din 4 aprilie 2005.

18. Plângerea reclamantei împotriva celor două rezoluții ale parchetului a fost respinsă ca neîntemeiată de Judecătoria Sectorului 5 București la 2 iunie 2005. Reclamanta a formulat recurs. La 4 august 2005, Tribunalul București a admis recursul și a restituit cauza la parchet pentru efectuarea de cercetări suplimentare întrucât numeroase elemente de fapt nu fuseseră clarificate.

19. La 29 decembrie 2005, reclamanta a solicitat parchetului informații cu privire la stadiul dosarului.

20. La 26 aprilie 2006, martorul ocular a fost audiat din nou.

21. La 7 iulie 2006, parchetul a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică și, la 19 iulie 2006, reclamanta a informat autoritățile că are nevoie de un termen suplimentar, până la 9 septembrie 2006, pentru a putea decide dacă va angaja un expert consilier parte.

22. La 10 august 2006 a fost luată prima declarație scrisă a șoferului.

23. În declarațiile date la secția de poliție la 11 mai și 19 octombrie 2006, reclamanta a susținut că, în speță, nu se impunea efectuarea unui nou raport de expertiză.

24. Potrivit celor trei procese-verbale redactate între 2 octombrie și 29 noiembrie 2006 de ofițerul de poliție însărcinat cu ancheta, reclamanta nu a putut fi contactată sau nu a reușit să se deplaseze la secția de poliție pentru a indica numele expertului consilier parte.

25. La 23 ianuarie 2007, procurorul de caz a stabilit că nu era necesar un nou raport de expertiză și a dispus neînceperea urmăririi penale față de șofer, reținând culpa exclusivă a reclamantei în producerea accidentului. Decizia a fost confirmată prin ordonanța prim-procurorului din 21 februarie 2007.

26. Plângerea reclamantei împotriva soluției parchetului a fost admisă de Judecătoria Sectorului 5 București la 8 mai 2007. Instanța a reținut că organele de cercetare penală nu au respectat dispozițiile cuprinse în hotărârea anterioară, din 4 august 2005. Sentința a rămas definitivă în urma respingerii recursului formulat de parchet, prin hotărârea Tribunalului București din 26 septembrie 2007.

27. Prin rezoluția din 9 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a constatat că, în speță, a intervenit la 24 aprilie 2007 prescripția răspunderii penale și a dispus neînceperea urmăririi penale.

28. Reclamanta a contestat rezoluția în fața instanței și a solicitat obligarea șoferului și a parchetului la plata sumei de 25.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat. Reclamanta a motivat că parchetul era responsabil pentru întârzierea excesivă a anchetei care a determinat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită împotriva sa.

29. Prin hotărârea din 27 august 2008, Judecătoria Sectorului 5 București a respins plângerea reclamantei. Instanța a reținut că, întrucât în speță se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale, nu se putea pronunța asupra cererii reclamantei de acordare de despăgubiri. Judecătoria a mai arătat că reclamanta dispunea de posibilitatea de a formula o acțiune în despăgubire în fața instanțelor civile. Hotărârea a rămas definitivă în urma respingerii recursului prin hotărârea din 15 octombrie 2008 a Tribunalului București.

II. Dreptul și practica interne relevante

30. Prevederile fostului Cod de procedură penală român privind introducerea unei acțiuni civile, separat sau în cadrul procesului penal, sunt următoarele:

Art. 15

„(2) Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare. (…)”

Art. 19

„(1) Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei pricinuite prin infracțiune.

(2) Judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

(3) De asemenea, poate să pornească acțiune în fața instanței civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acțiunea civilă în procesul penal dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă.

(4) Persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă”.

31. Dispozițiile relevante din Codul penal referitoare la prescripția răspunderii penale, astfel cum erau în vigoare la momentul anchetei infracțiunilor în speță, sunt următoarele:

Art. 122

„Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (…)

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

(…)

Termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii. (…)”

Hotărârea CEDO în Cauza Dragomir împotriva României was last modified: mai 23rd, 2017 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter