Hotărâri penale definitive. Cererea de continuare a procesului penal. Contestația în anulare, cale extraordinară de atac (NCPP, Constituția României)

13 Feb 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 192

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

DCC nr. 637/2017

NCPP: art. 18, art. 314, art. 315, art. 319 alin. (1), art. 327, art. 426-432; Legea nr. 47/1992: art. 1-3, art. 10, art. 11 alin. (1) lit. A.d), art. 29; Constituția României: art. 16, art. 20, art. 21, art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4); CEDO: art. 6, art. 13

În M. Of. nr. 126 din 9 februarie 2018, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 637/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: […] b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; […]”.

Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 referitoare la dreptul de acces liber la justiție, precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Astfel, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac – cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor, tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efectele. Prin aceasta, legiuitorul nu a permis reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 86 din 31 ianuarie 2017, paragrafele 18 și 19).

Curtea reține, de asemenea, că persoanele condamnate și cele cu privire la care a fost dispusă clasarea se află în situații juridice diferite, în primul rând sub aspectul faptului că, în privința celor dintâi, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, existând, prin urmare, un proces penal încheiat. Spre deosebire de această ipoteză juridică, clasarea reprezintă, conform dispozițiilor art. 327 coroborate cu cele ale art. 315 din Codul de procedură penală, o soluție dată în rezolvarea cauzelor aflate într-o etapă procesuală anterioară judecății, respectiv atunci când nu poate fi începută urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele esențiale ale sesizării, sau, în cursul urmăririi penale, atunci când se constată existența unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, situație în care se află și autorul excepției, în favoarea căruia a fost constatată împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Or, pentru persoanele aflate în această ultimă ipoteză juridică, ce au calitatea de suspect sau de inculpat, legiuitorul a reglementat, la art. 18 și art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, dreptul de a cere continuarea procesului penal, respectiv de a solicita continuarea urmăririi penale. Aceasta nu reprezintă altceva decât un alt mecanism procesual penal, diferit de cel al promovării unei contestații în anulare, de obținere a unei hotărâri judecătorești definitive, prin care persoanei în privința căreia a intervenit amnistia, prescripția, retragerea plângerii prealabile, existența unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori renunțarea la urmărirea penală, îi este recunoscută nevinovăția. Cererea de continuare a procesului penal nu poate fi formulată însă de făptuitor, aspect analizat și argumentat de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017 (M. Of. nr. 780 din 3 octombrie 2017).

Curtea constată, prin urmare, că, având în vedere situația juridică diferită în care se află cele două categorii de persoane invocate în susținerea excepției, legiuitorul a prevăzut, în privința lor, soluții juridice diferite pentru a obține hotărâri judecătorești prin care să le fie constatată nevinovăția. Acest aspect este pe deplin justificat, printre altele, de caracterul extraordinar al căii de atac a contestației în anulare, ce determină posibilitatea promovării sale numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive, nu și împotriva actelor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată, pronunțate conform art. 314 din Codul de procedură penală.

Această diferență de regim juridic nu este însă de natură a încălca principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situația reglementării unor soluții juridice diferite pentru persoane aflate în situații similare, aspect ce nu poate fi reținut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații [a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 (M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994), și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 (M. Of. nr. 85 din 26 aprilie 1996)].

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale art. 21, Curtea constată că persoanele în privința cărora a fost dispusă clasarea, ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, beneficiază, astfel cum s-a arătat mai sus, de toate mijloacele procesuale necesare dovedirii nevinovăției lor. Pentru acest motiv, prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiție. De altfel, cu privire la dreptul fundamental anterior menționat, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că acesta nu presupune accesul, în toate cauzele, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 572 din 3 noiembrie 2005 (M. Of. nr. 1.144 din 19 decembrie 2005)]. Prin aceeași jurisprudență, s-a arătat, totodată, că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, inclusiv în privința căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești [a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009 (M. Of. nr. 49 din 27 ianuarie 2009)].

Referitor la susținerea autorului excepției, conform căreia dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenție, Curtea reține că acesta presupune asigurarea unor garanții precum egalitatea armelor, dreptul la apărare, accesul la un tribunal imparțial și caracterul contradictoriu al procedurilor, drepturi procesuale de care persoanele aflate în situația autorului excepției se pot prevala în situația juridică invocată în prezenta cauză [a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010 (M. Of. nr. 287 din 3 mai 2010)].

În fine, cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 13 din Convenție, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, norma convențională anterior invocată presupune asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile”, conform Convenției, și să ofere o soluție adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată în Cauza Alisic și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei). Or, persoanele în privința cărora au fost pronunțate soluții de clasare pot solicita continuarea procesului penal, conform dispozițiilor art. 18 și art. 319 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 26.510/3/2016 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Hotărâri penale definitive. Cererea de continuare a procesului penal. Contestația în anulare, cale extraordinară de atac (NCPP, Constituția României) was last modified: februarie 13th, 2018 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter