Infracțiuni de evaziune și înșelăciune. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Contestație în anulare (VCP, NCPP)

7 Feb 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 234

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 290/A/2017

VCP: art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5); NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j), art. 275 alin. (2), art. 426 lit. b), art. 431, art. 432; Legea nr. 241/2005: art. 9 lit. b); Constituția României: art. 21, art. 129; Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: art. 13

Prin Decizia penală nr. 310/A din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale 319 din 6 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/90/2013.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 319/A din 6 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/90/2013, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpații A. și C. împotriva Sentinței penale nr. 68 din data de 14 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/90/2013.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și s-a descontopit pedeapsa complementară stabilită conform art. 35 C. pen. (1969).

S-a înlăturat pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. (1969), aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, față de inculpații A. și C.

S-a aplicat acelorași inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. (1969), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză. De asemenea, s-a apreciat că, în mod corect, s-a stabilit de către prima instanță vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor.

Având în vedere situația de fapt reținută, împrejurarea că inculpații au achitat prejudiciul și chiar au ajuns la o înțelegere cu părțile civile constituite în cauză, s-a apreciat că nu are relevanță juridică, în sensul de a justifica o altă soluție decât cea de condamnare a inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.

Curtea a constatat, totodată, că pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpați au fost corect individualizate de către prima instanță, în raport cu toate criteriile prevăzute de lege și, în același timp, au fost respectate cerințele principiului proporționalității, pedepsele aplicate și modalitatea de executare fiind adecvate situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.

Instanța de apel a considerat că apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea este întemeiat sub aspectul greșitei aplicări a pedepselor complementare. S-a opinat că, în mod nejustificat, instanța de fond a aplicat pedeapsa complementară pentru infracțiunea de evaziune, cu toate că nu există un text legal care să impună o astfel de pedeapsă. Instanța a apreciat că este necesar a se avea în vedere și cuantumul pedepsei aplicate inculpaților pentru această infracțiune.

S-a remarcat că, pentru infracțiunea de înșelăciune, prima instanță a omis însă să aplice pedepsele complementare la care se referă dispozițiile art. 64 alin. (1) din C. pen. (1969), având în vedere și cuantumul pedepselor aplicate inculpaților.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare inculpatul A.

Analizând actele și lucrările dosarului în care a fost pronunțată decizia contestată, Curtea a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că părțile civile și-au recuperat prejudiciul, își retrag plângerea și s-au împăcat cu inculpații, instanța de apel analizând aceste cererii și statuând că „având în vedere situația de fapt reținută, împrejurarea că inculpații au achitat prejudiciul și chiar au ajuns la o înțelegere cu părțile civile constituite în cauză nu are relevanță juridică, în sensul de a justifica o altă soluție decât cea de condamnare a inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor”.

S-a arătat că dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupun o error in procedendo constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză, iar nu o error in iudicata, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greșita interpretare și aplicare a legii în ipoteza în care instanța a dezbătut și analizat incidența cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

În raport de aceste considerente, s-a apreciat că orice aspect care a fost pus în discuția instanței de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat în mod definitiv, este o chestiune intrată în autoritate de lucru judecat și nu poate fi invocat ca motiv de admitere a contestației în anulare formulată în fața unui alt complet de la aceeași instanță, întrucât „simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare” (Mitrea c. României, Urbanovici c. României).

Împotriva acestei decizii penale a declarat apel contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 iunie 2017.

Examinând cauza de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că apelul formulat de contestatorul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 431 și art. 432 C. proc. pen., rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse vreunei căi de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. referitoare la calea de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În același sens, sunt și dispozițiile Deciziei nr. 5 din 10 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul A. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 310/A din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 319/A din 6 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/90/2013 prin care a fost soluționat apelul declarat, printre alții, de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 68 din data de 14 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2013.

În raport de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că, inculpatul contestator a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III și III^1 C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 310/A din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în sumă de 260 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiuni de evaziune și înșelăciune. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Contestație în anulare (VCP, NCPP) was last modified: februarie 7th, 2018 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter