INM anunță seminarul „Applicable Law To Contractual Obligations”, în perioada 5-7 iunie 2017

15 mart. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 191

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Potrivit comunicatului din data de 14 martie 2017, INM anunță organizarea Seminarului „APPLICABLE LAW TO CONTRACTUAL OBLIGATIONS – CP/2017/12” în perioada 5-7 iunie 2017, în Lublin (Polonia).

Limba în care se desfășoară seminarul este limba engleză.

Organizator acestui eveniment sunt Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) și The Centre for Judicial Studies din Polonia.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Conflictul de legi în materia obligațiilor contractuale este una dintre cele mai importante probleme în jurisprudență, derivând, în special, din varietatea de regulamente în materie. În cadrul acestui seminar vor fi abordate următoarele subiecte: conflictul de legi în materia obligațiilor contractuale, legea care guvernează obligațiile contractuale potrivit legii poloneze nr. 4/2011 și problemele rezultate din legea tranzitorie, legea care guvernează obligațiile contractuale potrivit Convenției de la Roma din 1980 aplicabilă obligațiilor contractuale, legea care guvernează obligațiile contractuale potrivit Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I).

EJTN rambursează participanților costul transportului (în limita a 400 €/seminar) și acordă diurnă pentru cazare și mese, de până la 160 € (ulterior desfășurării seminarului).

Conform regulilor financiare ale EJTN, diurnele vor fi acordate pentru fiecare din zilele seminarului și pentru noaptea de dinaintea seminarului (dacă se justifică). Pentru ultima zi a seminarului se acordă 50% din cuantumul diurnei, aceeași regulă aplicându-se și seminariilor cu durata de 1 zi. O diurnă completă poate fi plătită pentru ultima zi a seminarului/seminar de 1 zi dacă participantul demonstrează că nu există un mijloc de transport disponibil pentru retur în acea zi.

De asemenea, în situația în care organizatorii acoperă costurile aferente meselor  sau orice alte cheltuieli sunt plătite sau oferite de organizatori, diurna se reduce proporțional.

Costul total eligibil pentru un drum dus-întors (în care sosirea are loc în după-amiaza/seara anterioară primei zile a seminarului, iar plecarea în ultima zi a seminarului, după finalizarea lucrărilor) este de maxim 400 €. Orice depășire a acestei sume va fi suportată de participant.

Prin depunerea documentelor de candidatură, candidații acceptă că, în ipoteza selectării în vederea participării, acesta se va face exclusiv în condițiile financiare stabilite de organizatori.

Seminarul se adresează procurorilor și judecătorilor cu competență în materie civilă și/sau comercială.

Organizatorii au pus la dispoziție un loc. INM va alcătui și o listă de rezervă (maxim 3 persoane), la care se va apela în situația renunțării magistraților selectați, precum și în situația în care România va primi mai multe locuri ca urmare a renunțărilor/realocării locurilor atribuite inițial altor state.

DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE

  • CV actualizat cuprinzând date de contact (telefon, fax, e-mail) – limba română;
  • scrisoare de intenție – limba română;
  • certificat de competență lingvistică pentru limba engleză (în măsura în care candidatul posedă un astfel de certificat);
  • avizul colegiului de conducere al instanței sau parchetului la care magistratul își desfășoară activitatea, iar în caz de urgență, avizul președintelui secției/procurorului șef secție în care judecătorul sau procurorul își desfășoară activitatea sau, dacă nu există secții, avizul conducătorului instanței sau parchetului (potrivit art. 6 din Regulamentul privind drepturile și obligațiile persoanelor trimise în misiune temporară în străinătate de către Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, precum și pentru stabilirea procedurii de aprobare a acestor misiuni, aprobat prin hotărârea Plenului CSM nr. 335/13.03.2014).

Documentele solicitate vor fi transmise exclusiv în format electronic la adresa de e-mail [email protected], în atenția doamnei Nadia ROMAN.

Data-limită pentru înscriere este 31 martie 2017.

INM va efectua selecția participanților în funcție de următoarele criterii:

  • relevanța programului pentru activitatea profesională a magistratului candidat/specializarea cerută pentru curs;
  • neparticiparea recentă la forme de pregătire internațională;
  • posibilitatea și disponibilitatea magistratului de a disemina informațiile la care va avea acces prin participarea la programul de pregătire.

Fiecare criteriu de selecție va fi analizat corelativ cu condiția cunoașterii temeinice a limbii străine în care se defășoară programul de pregătire, atestată, în principal, prin documente oficiale depuse de candidat.

În măsura în care criteriile sus-menționate nu vor fi suficiente pentru departajarea candidaților, la stabilirea listei finale urmează a fi acordată prioritate candidaților care își desfășoară activitatea la instanțe/unități de parchet mai înalte în grad și /sau cu vechime mai mare în profesie.

Persoana de contact pentru acest program este doamna Nadia ROMAN, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, tel. 021/40 76 228, [email protected]

Magistrații selectați vor iniția demersurile necesare în vederea organizării deplasării (achiziționarea biletelor de transport, rezervarea hotelului etc.) numai după primirea invitației oficiale din partea EJTN, cu respectarea condițiilor administrative și financiare specificate în documentele anexate corespondenței EJTN.

În termen de 15 zile de la finalizarea programului de pregătire, participanții pot transmite INM un raport privind activitățile desfășurate în cadrul programului de formare, problemele de drept dezbătute și soluțiile relevate, precum și orice alte informații de natură să permită o evaluare a calității și eficacității programului.

Detalii privind seminarul pot fi obținute pe pagina web a EJTN.

INM anunță seminarul „Applicable Law To Contractual Obligations”, în perioada 5-7 iunie 2017 was last modified: martie 15th, 2017 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter