Recomandări
-
Baroul București. Acordarea de asistență juridică persoanelor de naționalitate rusă
-
Discursul domnului Vasile Dîncu în cadrul dezbaterii prilejuite de lansarea albumului „PALATE DE JUSTIȚIE DIN ROMÂNIA”
-
Christoph Munz: Impresia mea este că dezbaterea privind independența avocaților în România a luat o direcție bună
Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!
Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
În cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților urmează să debuteze în toamna acestui an cursurile de pregătire pentru dobândirea calității de administrator sau lichidator în insolvența persoanei fizice, informează UNBR.
Potrivit programei comune agreate la nivelul celor patru profesii implicate, formarea profesională pentru dobândirea calității de administrator cuprinde 10 teme, cu un parcurs de aproximativ 20 de ore în total, urmate de un examen de verificare a cunoștințelor.
Din informațiile cunoscute public la acest moment rezultă că urmează ca intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 să nu mai fie amânată, urmând ca în viitorul apropiat să fie aprobată și hotărârea Guvernului prin care să se aprobe normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 (conform art. 92 din Lege).
Pe cale de consecință UNBR adresează rugămintea ca până la data de 21 octombrie 2016 să comunicați la INPPA (email: [email protected], fax: 021/3301297) datele de contact (email și telefon) ale avocaților care doresc să urmeze aceste cursuri de pregătire.
În funcție de numărul de persoane comunicat urmează să fie decise costurile activității de pregătire, locurile unde acestea se vor desfășura precum și modalitatea de desfășurare a acestora.