Analiza ultimelor modificări aduse în materia procedurii civile și a executării silite, în special, prin Legea nr. 17/2017

25 Mar 2017
12 voturi, medie: 4,50 din 512 voturi, medie: 4,50 din 512 voturi, medie: 4,50 din 512 voturi, medie: 4,50 din 512 voturi, medie: 4,50 din 5 (12 votes, average: 4,50 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 7292

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

CONSIDERAȚII PRELIMINARE

Prin Legea nr. 17 din 21.03.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 196 din 21 martie 2017 – cu intrare în vigoare la data de 24 martie 2017 – a fost aprobată cu modificări și completări  O.U.G.  nr. 1/2016  pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe[1].

Istoric privind lucrurile, urmare a  Deciziei nr. 895/17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională[2], prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 666 C. pr. civ., care privea, în esență, încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc, prin O.U.G. nr. 1/2016, legiuitorul a adus modificări Codului de procedură civilă, ca o expresie a obligației de a pune în acord întreaga procedură de încuviințare a executării silite cu dispozițiile Constituției constatate a fi fost încălcate și, implicit, cu decizia Curții Constituționale, ale cărei considerente și dispozitiv sunt general obligatorii.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

În Expunerea de motive a prezentei Legi de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016 s-a reținut că, în considerarea funcției procesuale a încuviințării executării silite și a implicațiilor sale asupra executării silite în ansamblul său, constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 666 C. pr. civ. face necesară nu doar punerea de acord a acestei norme cu dispozițiile Legii fundamentale, ci și operarea modificărilor și corelațiilor necesare cu alte reglementări conexe cuprinse în noul Cod de procedură civilă și în alte acte normative.

S-a mai arătat că soluția jurisprudențială amintită impune o intervenție legislativă imediată, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, de la data publicării deciziilor Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale vor fi suspendate de drept, urmând a-și înceta efectele la 45 de zile de la publicare, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Prin urmare, lipsa unor norme specifice privind competența și procedura de încuviințare a executării silite de către instanțele judecătorești, care să însoțească efectele prevăzute în considerentele și dispozitivul deciziei menționate ar fi fost de natură să accentueze vidul legislativ generat de constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 666 C. pr. civ., cu consecința apariției unei practici judiciare neunitare în materie.

Ca atare, adoptarea O.U.G. nr. 1/2016 a fost pe deplin justificată, în conținutul său actul normativ aducând o schimbare conceptuală de esență în privința formalităților premergătoare începerii executării silite, în sensul atribuirii în competența instanțelor judecătorești a soluționării cererilor de încuviințare a executării silite. Totodată, s-a eliminat formalitatea învestirii cu formulă executorie, ca procedură de sine-stătătoare, formula executorie urmând a fi cuprinsă în partea finală a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de instanța judecătorească. De asemenea, a fost ajustat în mod corespunzător, așa cum era și firesc, regimul juridic al încheierii de încuviințare a executării silite prin prisma căilor de atac puse la dispoziție părților.

În esență, modificările operate prin O.U.G. nr. 1/2016 au readus în ansamblul normativ al  Codului de procedură civilă formalitățile premergătoare declanșării propriu-zise a executării silite în forma sistemului consacrat de legiuitor la momentul intrării în vigoare a Codului, astfel cum fusese acesta deja amendat prin Legea de punere în aplicare nr. 76/2012 și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014.

Prezentul studiu își propune să aducă în atenție, într-o abordare uneori critică, o atentă analiză, nu doar literală, cât mai ales istorico-teleologică, a principalelor elemente de noutate pe care Legea nr. 17/2017 le introduce în Codul de procedură civilă și o prezentare comparativă față de reglementarea anterioară, constatându-se că acest act normativ cuprinde și modificări ori completări ale unor norme de procedură care excedează unei simple legi de aprobare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului.

Esențial de relevat este faptul că aceste modificări ridică chestiunea aplicării legii de procedură civilă în timp, în sensul că, raportat la prevederile art. 24-25 C. pr. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Sub acest aspect, este de evidențiat în primul rând faptul că, în materia executării silite, pot fi identificate de la momentul intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, mai multe modificări succesive, cu consecința incidenței în activitatea practică a tot atâtor forme de aplicare a Codului de procedură civilă. În concret, în prezent, practicianul în materia executării silite, fie el judecător, executor judecătoresc, avocat, etc. este în situația de a aplica 6 forme succesive și diferite ale Codului de procedură civilă și anume:

(i). forma în vigoare în perioada 15 februarie 2013 – 14 ianuarie 2014 (forma existentă la momentul intrării în vigoare a Codului de procedură civilă)

(ii). forma în vigoare în perioada 15 ianuarie 2014 – 15 iulie 2014 [ca urmare a publicării în M. Of. nr. 30/15.01.2014 a Deciziei Curții Constituționale nr. 473/2013 referitoare la prevederile art. 659 alin. (3) C. pr. civ.]

(iii). forma în vigoare în perioada 16 iulie 2014 – 18 octombrie 2014 [urmare a publicării în M. Of. nr. 529/16.07.2014 a Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la prevederile art. 650 alin. (1) C. pr. civ.]

(iv). forma în vigoare în perioada 19 octombrie 2014 – 03 februarie 2016 (urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014)

(v). forma în vigoare în perioada 04 februarie 2016 – 23 martie 2017 (urmare  a publicării în M. Of. nr. 84/04.02.2016 a Deciziei Curții Constituționale nr. 895/2015 referitoare la prevederile art. 666 C. pr. civ. și în M. Of. nr. 85/04.02.2016 a O.U.G. nr. 1/2016)

(vi). forma existentă începând cu data de 24 martie 2017 (urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017 de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016).

Așadar, din această perspectivă, apreciem că sunt de evitat practicile legiuitorului de a adopta modificări ale Codului de procedură civilă, la intervale scurte de timp, cu consecința practică nefavorabilă de aplicare concomitentă a mai multor variante ale Codului de procedură civilă în detrimentul unor abordări legislative de substanță, fundamentate și bine controlate din punct de vedere al normelor de tehnică legislativă.

În al doilea rând, în contextul acestor considerații preliminare referitoare la regulile de aplicare în timp a normelor de procedură civilă, precizăm că nu lipsite de relevanță sunt dispozițiile art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, text ce reglementează interpretarea legală a normelor juridice, prevăzând că (1) intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat, și, respectiv, că (2) interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câștigate.

Astfel, prin interpretarea normelor juridice se înțelege operațiunea de stabilire a conținutului și sensului acestora, pentru a se asigura corecta lor aplicare. Împrejurări depășite de dinamica vieții, utilizarea unor formulări prea generale, a unor termeni specifici ori a unor expresii imprecise, neclare, ambigue pot constitui tot atâtea motive care să justifice o intervenție legislativă ulterioară interpretativă.

Întrucât scopul interpretării este de a da o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității unui act normativ emis anterior, învederăm că, sub aspectul efectelor juridice ale unei asemenea norme de interpretare legală, aceasta din urmă va face corp comun cu actul interpretat. Prin urmare, din perspectiva aplicării în timp a legii de procedură civilă, ori de câte ori legea nouă cuprinde o normă interpretativă, aceasta nu se va supune prevederilor art. 24-25 C. pr. civ., ci va face corp comun cu legea veche, căreia doar îi clarifică sensul corect, neavând caracterul unei norme modificatoare, care să introducă în fondul legislativ procesual civil o dispoziție nouă.

Prezenta lege, ce face obiectul studiului de față, cuprinde o serie de asemenea norme de interpretare, așa cum vom învedera în cele ce urmează, astfel încât, în privința acestora, nu se va ridica problema aplicării legii de procedură civilă în timp.

1. PROCEDURA NECONTENCIOASĂ

Prin Legea nr. 17/2017 articolul 534, alineatul (2) s-a modificat, având următorul cuprins:

 „(2) Încheierea prin care se soluționează cererea este supusă numai apelului, cu excepția celei pronunțate de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă.”

Prin modificarea operată în conținutul alin. (2) a fost înlocuită sintagma „încheierea prevăzută la alin. (1)” cu cea privind „încheierea prin care se soluționează cererea”.

În condițiile în care alin. (1) al articolului 534 C. pr. civ. prevede că  „încheierea prin care se încuviințează cererea este executorie”, trimiterea la alin. (1) era de natură a crea un echivoc cu privire la obiectul apelului, în sensul că, ori ar fi excluse de la calea de atac a apelului acele încheieri prin care se respinge sau se anulează cererea necontencioasă, ori acestea din urmă ar fi supuse atât apelului, cât și recursului.

Prin urmare, a devenit în mod univoc clarificată sfera încheierilor pronunțate în procedura necontencioasă susceptibile de a fi atacate cu apel, în sensul că, indiferent de soluția pe care o conține, încheierea pronunțată asupra cererii este susceptibilă numai de apel, cu excepția celei pronunțate de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă.

Totodată, precizăm că, așa cum prevede art. 534 alin. (2) C. pr. civ., apelul este deschis doar împotriva încheierilor prin care se soluționează cererea necontencioasă (admitere, respingere, anulare, etc.), fără a avea în vedere ipoteza în care instanța, pe parcursul procedurii necontencioase, pronunță încheieri pentru care se prevăd căi de atac specifice, cum ar fi, de pildă, încheierea prin care se dispune suspendarea judecății care poate fi atacată cu recurs conform art. 414 C. pr. civ. (cu excepția celei pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție care este definitivă).

Arătăm că majoritatea doctrinei[3] și practicii judiciare interpreta textul art. 534 alin. (2) C. pr. civ. în sensul că apelul poate fi exercitat și împotriva încheierilor de anulare sau respingere a cererii, apreciindu-se că acestea din urmă nu puteau fi considerate nici excluse de la calea de atac a apelului, dar nici susceptibile atât de apel, cât și de recurs.

Prin urmare, modificarea (formală) operată prin Legea de punere în aplicare a O.U.G. nr. 1/2016 nu constituie o schimbare de viziune a legiuitorului care să pună problema aplicării în timp a normei, ci doar un demers legal de interpretare [în sensul art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 care permite ca intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale să se realizeze (…) prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat] și de precizare a viziunii inițiale, regăsită în forma anterioară a textului alin. (2) al art. 534 C. pr. civ.


[1] Publicată în M. Of. nr. 85 din 4 februarie 2016.
[2] Publicată în M. Of. nr. 84 din 4 februarie 2016.
[3] A se vedea, G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. a III-a, revizită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 776; M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II. Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Ediția a II-a, Ed. Solomon, București, 2017, p. 784; V. Belegante în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coordonatori), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol. II – art. 527-1134, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 34.
Analiza ultimelor modificări aduse în materia procedurii civile și a executării silite, în special, prin Legea nr. 17/2017 was last modified: ianuarie 16th, 2018 by Evelina Oprina

Recomandări

Despre autori:

Evelina Oprina

Evelina Oprina

Este membru în Consiliul Superior al Magistraturii și prof. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din București.
A mai scris:
Vasile Bozeșan

Vasile Bozeșan

Este judecător, vicepreşedinte al Tribunalului Ilfov.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter