Moștenire vacantă. Revendicarea unui imobil preluat abuziv. Lipsa calității procesuale pasive și a parcurgerii procedurii legale speciale (NCC, CPC, Legea nr. 10/2001)

15 Feb 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 268

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1431/2017

NCC: art. 6 alin. (1), art. 563 – 564; CPC: art. 304 pct. 7, 8 și 9; Legea nr. 10/2001 republicată: art. 2 (1) lit. e), art. 21; CEDO: art. 6 § 1; Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO: art. 1

În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865, reclamantul A., prin mandatar L. critică decizia din apel, arătând că motivarea instanței de control judiciar (care, a reținut că imobilul nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001) este în flagrantă contradicție cu soluția la care se oprește Curtea, în condițiile în care intimații-pârâți, nemulțumiți la rândul lor de motivarea primei instanțe, puteau să solicite substituirea acestei motivări întrucât și prin întâmpinarea depusă la fond au invocat lipsa calității lor procesual pasive.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Ca atare, conchide recurentul-reclamant, i s-a creat în propria cale de atac o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată, contradicția fiind evidentă.

În virtutea dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. civ., se mai arată, instanța de apel avea obligația să verifice dacă Legea nr. 112/1995, în virtutea căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare al locuinței, are vreo prevedere care să permită transmiterea terenului în folosință, și să facă trimitere inclusiv la prevederile art. 563 – 564 C. civ., cu atât mai mult cu cât chiar pârâții și-au calificat dreptul ca pe un drept real imobiliar.

Fundamentându-și calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, pârâții critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

– în mod eronat, pronunțând o soluție de admitere a apelului formulat de reclamant, în contradictoriu cu pârâții, instanța a respins acțiunea, modificată, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, soluționând astfel cauza atât pe excepție, cât și pe fond. Astfel, instanța de apel, odată ce a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, nu mai putea proceda la soluționarea cauzei pe fond.

– decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Astfel, se arată, soluția de admitere a apelului este vădit contradictorie cu soluția de respingere a acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În condițiile în care, chiar instanța a constatat lipsa unui cadru procesual pasiv (ceea ce lipsește acțiunea reclamantului de caracterul contencios al acesteia) instanța de control judiciar avea obligația de a respinge, în integralitate apelul, ca neîntemeiat.

– hotărârea este greșită și prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv Decretul nr. 111/1951, raționând, în interpretarea unei acțiuni în revendicare formulată în baza dreptului comun, că aceasta este admisibilă întrucât nu poate fi opusă necesitatea parcurgerii procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Or, se conchide, imobilul revendicat intră sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind preluat de către stat drept moștenire vacantă, cu certificatul nr. 518 din 6 mai 1987 emis de către fostul Notariat de Stat al Sectorului 1 București, legea aplicabilă la acea dată, inclusiv în cazul moștenirilor vacante, fiind Decretul nr. 111/1951.

Făcând trimitere la practica instanței europene recurenții-pârâți mai arată că reclamantul nu a produs în instanță dovada pronunțării vreunei hotărâri judecătorești prin care să se fi dispus în mod expres restituirea imobilului, singura sentință invocată în sprijinul cererii introductive, fiind cea care vizează (Sentința civilă nr. 16016 din 14 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosar nr. x/299/2008) anularea certificatului de vacanță succesorală.

Recursul pârâților se privește ca fondat, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed.

Este de observat că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost reținută, din oficiu, de către instanța de control judiciar, în condițiile în care pârâții, prin avocat, au renunțat la această apărare, înțelegând să invoce doar inadmisibilitatea cererii și făcând trimitere la principiul „specialia generalibus derogant”. (a se vedea încheierea din 12 iunie 2013 a Tribunalul București, secția a III-a civilă, Dosar nr. x/3/2013).

Deși a dezvoltat un raționament menit să justifice reținerea vizând lipsa unui cadru procesual pasiv, ulterior, în cuprinsul aceleiași hotărâri, instanța a trecut la analizarea admisibilității acțiunii formulate de reclamant la 3 februarie 2012, respectiv la soluționarea pe fond a apelului, pronunțând o soluție contradictorie în raport cu excepția peremptorie, dirimantă a lipsei calității procesuale pasive care făcea de prisos, cercetarea fondului dreptului.

Or, față de probele administrate în cauză, raționamentul care a fundamentat soluția respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, este greșit, în contextul în care pârâții au demonstrat că dețin bunul în baza unui titlu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 229/112/1996, încheiat cu SC C. SA.

Greșită este și reținerea vizând admisibilitatea acțiunii fondată pe dreptul comun, pe considerentul că imobilul ce face obiectul demersului judiciar, nu ar intra în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, întrucât trecerea în proprietatea statului de la autorul reclamantului H., s-a făcut ca urmare a constatării vacanței succesorale.

Astfel, potrivit art. 2 (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001 republicată, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv în sensul acestei legi, se regăsesc și imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 .

Or, imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat de către stat, pe considerentul că aparține unei succesiuni vacante, prin certificatul nr. 518 emis la 6 mai 1987, de fostul Notariat de Stat al Raionului 1 București, dată la care era pe deplin aplicabil Decretul nr. 111/1951.

Ulterior, acest certificat a fost anulat prin Sentința civilă nr. 16018 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, ceea ce întărește concluzia că preluarea a fost una abuzivă.

La dosar, a fost depusă și dispoziția nr. 15220 din 9 decembrie 2011, emisă de Primarul Municipiului București, ce are ca obiect terenul proprietatea lui M., situat tot în Sector 1, preluat de asemenea abuziv, tot în baza Decretului nr. 111/1951, imobil ce a intrat sub incidența Legii nr. 10/2001.

Ca atare, în condițiile preluării abuzive a nemișcătorului, reclamantul nu a urmat, după apariția Legii nr. 10/2001, singura cale legală pentru obținerea restituirii unui imobil preluat în perioada de referință a legii, respectiv cea prevăzută prin dispozițiile art. 21 și următoarele din acest act normativ, rațiunea legiuitorului în a institui o procedură specială făcând obiectul unei practici devenită constantă a instanțelor care, au statuat asupra faptului că Legea nr. 10/2001 a creat un sistem derogator de la dreptul comun în care redobândirea dreptului de proprietate era asigurată pe calea acțiunii în revendicare, în favoarea aceluia ce-și dovedea dreptul prin înfățișarea unui titlu, mai bine caracterizat.

În vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte a stabilit (a se vedea Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008) că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată doar dacă acestea contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În interpretarea – din această perspectivă – a dispozițiilor din dreptul intern, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanțe (astfel cum acesta este recunoscut prin art. 6 § 1 din Convenție) nu este absolut, el pretându-se la limitări implicit admise, deoarece prin natura sa stabilește o reglementare din partea statului care, se bucură în această materie, de o anumită marjă de apreciere (a se vedea cauza Faimblat împotriva României).

Tot astfel, în practica sa constantă (se vedea și decizia din 12 octombrie 2010 – Cauza Atanasiu și alții împotrivi României) instanța europeană a reținut că respingerea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, motivată de necesitatea asigurării unei aplicări coerente a legilor de reparație, nu dezvăluie prin ea însăși o problemă „sub unghiul dreptului de acces la o instanță” garantat de art. 6 § 1 din Convenție, sub condiția ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să se prezinte ca o cale de drept efectiv.

Tot astfel, prin aceeași decizie pilot (parag. 140 și 143) s-a statuat că un bun actual există în patrimoniul proprietarilor abuziv deposedați de stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a dispus expres în sensul restituirii bunului.

În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului, constituit asupra imobilului litigios, poate valora doar o recunoaștere a unui drept de despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.

În speță, prin hotărârea judecătorească invocată, (Sentința civilă nr. 16018 din 4 decembrie 2008, dată de Judecătoria Sectorului 1 București) reclamantul a obținut doar anularea certificatului de vacanță succesorală nr. 5018 din 6 mai 1987, fără ca instanța să fi dispus și asupra restituirii imobilului.

Ca atare, în condițiile în care reclamantul nu a probat că este beneficiarul unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raționamentul instanței de apel vizând admisibilitatea acțiunii fondată pe dispozițiile dreptului comun, în lipsa parcurgerii procedurii speciale instituită prin prevederile Legii nr. 10/2001, este greșit.

Aceleași considerente, vin și în sprijinul respingerii recursului formulat de reclamantul A..

Astfel, în contextul inexistenței unui „bun actual” în sensul Convenției și a neurmării procedurii administrative obligatorii prevăzute de legea specială, este inutil a mai analiza calitatea posesiei exercitate de către pârâți și respectiv modul de interpretare/aplicare al Legii nr. 112/1995, prevalent acestor aspecte fiind, așa cum s-a arătat, lămurirea asupra admisibilității unei acțiuni fondată pe dreptul comun și a concursului dintre acesta și legea specială, din perspectiva statuărilor instanței supreme naționale cât și a instanței europene.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul declarat de către pârâți, urmează a se admite, cu consecința modificării, în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de tribunal care, va fi menținută.

Sursa informației: www.scj.ro.

Moștenire vacantă. Revendicarea unui imobil preluat abuziv. Lipsa calității procesuale pasive și a parcurgerii procedurii legale speciale (NCC, CPC, Legea nr. 10/2001) was last modified: februarie 14th, 2018 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter