Recomandări
-
Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 33/2015 (comunicat ÎCCJ): Art. 341 („Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară”) alin. (6) lit. c) Cod procedură penală
-
Ședința CSM din 22 iunie 2015: Ordinea de zi
-
Utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii facultative (Norma ASF nr. 28/2017)
Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!
Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
Decizia CCR | Actul normativ | Sumar |
D.C.C. nr. 625/2016 | Art. 70 din Codul de procedură penală | Soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțională. |
În M. Of. nr. 107 din 7 februarie 2017, a fost publicată Decizia nr. 625/2016 din 26 octombrie 2016 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 și art. 70 din Codul de procedură penală.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
Art. 69 din Codul de procedură penală
„(1) Asupra abținerii sau recuzării persoanei care efectuează urmărirea penală se pronunță procurorul care supraveghează urmărirea penală.
(2) Cererea de recuzare se adresează fie persoanei recuzate, fie procurorului. în cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează urmărirea penală, aceasta este obligată să o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul urmăririi penale.
(3) Procurorul soluționează abținerea sau recuzarea în cel mult 48 de ore, prin ordonanță care nu este supusă niciunei căi de atac.
(4) În caz de admitere a abpnerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin.”
Art. 70 din Codul de procedură penală
„(1) În tot cursul procesului penal, asupra abținerii sau recuzării procurorului se pronunță procurorul ierarhic superior.
(2) Declarația de abținere sau cererea de recuzare se adresează, sub sancțiunea inadmisibilității, procurorului ierarhic superior. Inadmisibilitatea se constată de procurorul, judecătorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare.
(3) Procurorul ierarhic superior soluționează cererea în 48 de ore.
(4) Procurorul ierarhic superior se pronunță prin ordonanță care nu este supusă niciunei căi de atac.
(5) Procurorul recuzat poate participa la soluționarea cererii privitoare la măsura preventivă și poate efectua acte sau dispune orice măsuri care justifică urgența.
(6) În caz de admitere a abținerii sau recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin”.
Prin Decizia nr. 625/2016, Curtea Constituțională:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Codul de procedură penală, excepție ridicată în Dosarul nr. 4.600/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția penală.
2. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată în același dosar, al aceleiași instanțe, și constată că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțională.