Recomandări
-
Lista auditorilor financiari care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi MFE – modificări (H. nr. 81/2016)
-
Instrucţiunile de punere în aplicare a O.G. nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale (OMFP nr. 417/2015)
-
Întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale de către entităţile autorizate (IASF nr. 1/2017)
Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!
Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2541/2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) – intrare în vigoare: 5 octombrie 2017, M. Of. nr. nr. 789/ 5 oct. 2017
Principalele modificări aduse de OMFP nr. 246/2005 se referă la:
1. Ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT)
1.1. OPT se depune în timpul programului de lucru al unităților Trezoreriei Statului (afișat pe site-urile DGRFP și la sediile unităților Trezoreriei Statului și stabilit prin OPANAF).
1.2. OPT-urile depuse după ora-limită se vor procesa și înregistra în contabilitate la nivelul unităților Trezoreriei Statului în următoare azi lucrătoare zile în care au fost depuse. Ordinele de plată vor fi însoțite obligatoriu de un borderou centralizator (în 2 exemplare) care va conține cel puțin informații privind: denumire și CIF plătitor, număr OPT, denumire și CIF beneficiar, suma. Acest borderou poate fi generat și cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziție de MFP. Contul plătitorului se debitează în următoarea zi lucrătoare depunerii acestora.
1.3. OPT-urile depuse înainte de ora-limită se vor procesa și înregistra în contabilitate la nivelul unităților Trezoreriei Statului în aceeași zi lucrătoare în care au fost depuse. Și aceste ordine de plată pot fi depuse pe bază de borderou centralizator, distinct față de cel de la pct. 1.2. Contul plătitorului se debitează în ziua depunerii OPT.
2. Ordinul de plată multiplu electronic (OPME)
2.1. Începând cu data intrării în vigoare a OMFP nr. 2541/2017 se introduce ordinul de plată multiplu electronic. OPME reprezintă un instrument de plată pentru efectuarea de plăți de la Trezoreria Statului, ce se supun prevederilor Regulamentului BNR nr. 2/2016 privind operațiunile de transfer credit și debitare directă (n.n. pot fi efectuate mai multe plăți din contul de TVA utilizând un singur ordin de plată).
2.2. OPME se utilizează de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 C.fisc. pentru plăți din contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului în conturi care conțin șirul de caractere „TVA’’, începând cu data stabilită prin procedura de funcționare a Sistemului național de raportare Forexebug și numai după înrolarea la funcționalitățile acestui sistem.
Sistemul național de raportare Forexebug este un sistem pentru depunerea electronică a formularelor privind raportarea situațiilor financiare trimestriale și anuale ale datelor contabile patrimoniale de către instituțiile publice.
2.3. Prelucrarea și înregistrarea în contabilitate a OPME-urilor se face în mod similar OPT (pct. 1.2. și 1.3. de mai sus).