Condiţiile de delegare a competenţei altui organ de inspecţie fiscală pentru efectuarea unei acţiuni de inspecţie fiscală (OPANAF nr. 767/2016)

2 Mar 2016
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1052

Despre

  • M. Of. nr. 150 din 26 februarie 2016
  • OPANAF nr. 767/2016

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 
Actul publicat în Monitorul OficialSumar
OPANAF nr. 767/2016
(M. Of. nr. 150 din 26 februarie 2016)
– condițiile de delegare a competenței altui organ de inspecție fiscală pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală

 

În M. Of. nr. 150 din 26 februarie 2016, s-a publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (OPANAF) nr. 767/2016 privind condițiile de delegare a competenței altui organ de inspecție fiscală pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală.

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivului ordin.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Art. 1 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 1 prevede faptul că delegarea de competență se poate acorda altui organ de inspecție fiscală, pentru unul sau mai mulți contribuabili/plătitori, pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală.

În continuare, este stabilit faptul că prin sintagma „acțiuni de inspecție fiscală”, utilizată în respectivul ordin, se înțeleg următoarele: control inopinat, control încrucișat, constatare la fața locului, inspecție fiscală generală sau parțială.

Art. 2 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 2 dispune faptul că delegarea de competență se acordă la solicitarea altui organ de inspecție fiscală decât cel care deține competența, în condițiile prevăzute de respectivul ordin.

În continuare, este prevăzut faptul că prin excepție de la alin. (1), delegarea de competență se poate dispune altui organ de inspecție fiscală de către direcția de specialitate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care coordonează metodologic activitatea de inspecție fiscală sau de către Direcția generală regională a finanțelor publice pentru alt organ de inspecție fiscală din aria de competență teritorială, după caz.

Art. 3 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 3 stabilește faptul că solicitarea scrisă a organului de inspecție fiscală, pentru acordarea delegării de competență, se avizează de către Direcția generală regională a finanțelor publice de care aparține solicitantul.

Alineatul următor dispune faptul că avizul nu este necesar în cazul solicitării delegării de competență întocmite de organul de inspecție fiscală din Direcția generală de administrare a marilor contribuabili sau în cazul în care solicitarea delegării de competență este adresată către un organ de inspecție fiscală din cadrul aceleiași direcții generale regionale a finanțelor publice.

Ultimul alineat prevede faptul că organul de inspecție fiscală care deține competența poate acorda delegarea de competență altui organ de inspecție fiscală, cu avizul Direcției generale regionale a finanțelor publice din care face parte, cu excepția celor acordate de Direcția generală de administrare a marilor contribuabili.

Art. 4 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 4 stabilește faptul că delegarea de competență, dispusă de Direcția de specialitate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care coordonează metodologic activitatea de inspecție fiscală sau de Direcția generală regională a finanțelor publice, se comunică în scris atât organului de inspecție fiscală care deține competența, cât și celui care urmează să efectueze acțiunea de inspecție fiscală.

Art. 5 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 5 dispune faptul că organul de inspecție fiscală care a primit delegarea de competență este responsabil pentru efectuarea tuturor activităților necesare pentru efectuarea acțiunii de inspecție fiscală și valorificarea actelor de control sau de emitere a actelor administrative fiscale, inclusiv întocmirea referatului cu propuneri de soluționare a contestației, după caz.

Art. 6 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 6 stabilește faptul că organul de inspecție fiscală care deține competența poate să refuze acordarea delegării de competență, comunicând solicitantului motivele care stau la baza refuzului.

Art. 7 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 7 prevede faptul că organul de inspecție fiscală care a primit delegarea de competență este obligat să înștiințeze contribuabilul asupra acestui fapt.

Art. 8 din OPANAF nr. 767/2016
 
Art. 8 dispune faptul că Direcția generală coordonare inspecție fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și structurile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile respectivului ordin.

Alte prevederi relevante
 
Art. 9 din OPANAF nr. 767/2016 dispune faptul că la data intrării în vigoare a respectivului ordin se abrogă Ordinul președintelui ANAF nr. 3.816/2013 privind condițiile de delegare a competenței altui organ de inspecție fiscală pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală, publicat în M. Of. nr. 14 din 9 ianuarie 2014.
 

Condițiile de delegare a competenței altui organ de inspecție fiscală pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală (OPANAF nr. 767/2016) was last modified: martie 1st, 2016 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter