Ordonanță de urgență în favoarea informaticienilor

22 Ian 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 257

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Azi, România s-a aflat sub cod galben de ninsori.

„Drumarii au intervenit, în ultimele ore, cu aproape 1.300 de utilaje de deszăpezire și au împrăștiat peste 8.800 de tone de material antiderapant, potrivit CNAIR. Luni, sunt sub avertizare de cod galben, jumătate dintre județele țării. Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că la această oră nu există drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită, dar ninge pe drumurile din 24 de județe. Paisprezece localități din patru județe – Argeș, Olt, Tulcea și Vrancea – sunt nealimentate cu energie electrică, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI)”, relatează News.ro.

PSD se pregătește de nominalizarea noului cabinet. UDMR exclude participarea la noul Executiv.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

„Președintele UDMR, Kelemen Hunor, exclude o intrare la guvernare a Uniunii, susținând că acest subiect nu există și că nu există o astfel de solicitare nici din partea UDMR, nici din partea coaliției PSD – ALDE”, transmite corespondentul Mediafax.

În Parlament, „președintele Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, Oana Florea, a declarat, luni, că va depune în Parlament un proiect de lege prin care persoanele care refuză să se prezinte la Comisia de anchetă să fie pedepsite cu închisoarea de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă penală în valoare de 10.000 de lei și cu interzicerea de a ocupa o funcție publică timp de trei ani”, relatează News.ro.

Uniunea Salvați România (USR) a depus, luni, la Curtea Constituțională, sesizările în privința proiectelor de modificare a legilor justiției, motivând că „subminează independența magistraților din România”.

Potrivit unui comunicat al USR transmis, luni, Agerpres, „sesizările USR au fost semnate de toți cei 27 de deputați ai partidului, 16 deputați PMP, patru independenți și trei deputați PNL”.

„«Mulțumim colegilor din opoziție care au semnat sesizările USR și au înțeles cât de important este să sprijine acest demers de apărare a statului de drept. Opoziția are datoria să utilizeze toate mijloacele pentru a bloca această coaliție toxică să captureze întreaga putere în stat», a declarat președintele USR, Dan Barna”, mai scrie Agerpres.

News.ro scrie despre cazul fostului președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Rușanu.

„Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Rușanu, a declarat, la B1 TV, că va da statul român în judecată și cere daune de 6,5 milioane de lei, pentru perioada în care a fost arestat în dosarul «ASF – Carpatica». Acesta îl consideră pe Traian Băsescu principalul vinovat pentru arestarea sa”, scrie News.ro.

Presa scrie azi despre declarația 600.

Persoanele fizice care au obținut venituri extra-salariale, cumulate, de minim 22.800 lei în 2017, trebuie să depună, până la 31 ianuarie, Declarația 600, document care vizează obligațiile referitoare la contribuțiile sociale, respectiv contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate.

„«Persoanele fizice care au alte tipuri de venituri în afară de salarii [cum sunt activități independente (PFA/PFI)], drepturi de autor, investiții (dividende, dobânzi, câștiguri de capital etc.), cedarea folosinței bunurilor, asocierea cu o persoană juridică, agricultură, piscicultură, alte surse), vor avea obligația de a declara și plăti cel puțin contribuția de asigurări de sănătate (CASS), dacă au depășit, în anul anterior (2017, în cazul nostru), plafonul de 12 salarii minime. Totuși, stabilirea plafonului este simplă doar în aparență», precizează Radu Derscariu, director la compania de consultanță Deloitte România”, notează Agerpres.

Autoritățile lucrează la o ordonanță de urgență privind un ajutor de stat care să acopere costurile angajaților din IT, ce vor reieși în urma transferului contribuțiilor de la angajator la angajat, aceasta urmând a fi discutată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, susține ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa.

„«Se lucrează la ordonanța de urgență, astfel încât să se dea o schemă de ajutor de stat, care să acopere integral costurile angajatorilor care funcționează în domeniul IT. Aceasta se va adresa companiilor care au angajați IT-iști și care ar trebui să plătească niște costuri suplimentare de 8,5%. Am luat noi o marjă ca să fim siguri că acoperim integral toate costurile companiilor, ca să nu fie niciun cost suplimentar datorită transferului contribuțiilor. O să explicăm și mecanismul, astfel încât fiecare dintre angajatori să facă solicitarea și să primească diferența de bani pe care, altfel, ar fi trebuit să o suporte din bugetul propriu. Nu cred că vom reuși să intrăm cu ea în ședința de Guvern de mâine, dar în următoarea, cu certitudine», a declarat Mișa, la Palatul Parlamentului”, notează Agerpres.

Seară frumoasă!

Ordonanță de urgență în favoarea informaticienilor was last modified: ianuarie 22nd, 2018 by Claudiu Pamuc

Recomandări

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter