[UPDATE: Lege promulgată: Pedeapsă redusă pentru deţinuţii încarceraţi „în condiţii inumane”] Pedepse reduse pentru deținuți – Proiect de lege

17 iul. 2017
3 voturi, medie: 4,33 din 53 voturi, medie: 4,33 din 53 voturi, medie: 4,33 din 53 voturi, medie: 4,33 din 53 voturi, medie: 4,33 din 5 (3 votes, average: 4,33 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 9581

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 17 iulie 2017 Lege promulgată: Pedeapsă redusă pentru deținuții încarcerați „în condiții inumane”

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care deținuții încarcerați în condiții inumane beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.

Proiectul a fost contestat de opoziție la CCR, însă judecătorii au decis, pe 5 iulie, că actul este constituțional.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Legea se aplică pentru persoanele întemnițate începând din 2012, de când a venit prima decizie-pilot a CEDO privind condițiile din penitenciare.

Sursa informației


Update 9 mai 2017: Deputații au adoptat legea executării pedepselor: Deținuții își vor putea cumpăra zile libere

Proiectul de lege privind executarea pedepselor și măsurile privative de libertate al Guvernului a fost votat marți de plenul Camerei Deputaților, cu o serie de modificări față de legea în vigoare, Legea nr 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, și față de forma propusă de Guvern, printre care reducerea pedepselor executate în condiții necorespunzătoare cu câte 6 zile la fiecare 30 din zile, precum și posibilitatea deținuților care muncesc de a-și „cumpăra”, cu remunerația primită, reducerea zilelor de executat din pedeapsă, informează HotNews.ro.

O modificare a articolului 96 din Legea nr. 254/2003 privind zilele libere câștigate în funcție de munca prestată, a fost votată acum două săptămâni:
„În cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;
În cazul în care se pestează o muncă neremunerată, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă;
În cazul în care muncă este prestată pe timpul nopții, se consideră 2 zile executate pentru o noapte de muncă”.

Articolul din legea în vigoare prevede următoarele:
„(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; (se câștigă astfel 2,5 zile în plus la 30 de zile în muncă prin modificarea adoptată);
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; (se câștigă astfel 5 zile în plus la 30 de zile în muncă prin modificarea adoptată);
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru 2 nopți de muncă; (se câștigă astfel 15 zile în plus la 30 de zile în muncă prin modificarea adoptată)”.

Comisia au definit ce reprezintă „condițiile necorespunzătoare” astfel:
„a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4mp/deținut, care se calculează excluzând suprafața grupului sanitar și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în camera respectivă;
b) lipsa accesului la activități în aer liber;
c) lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;
d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
e) lipsa posibilității de a folosi toaletă în privat și de a se respectă normele sanitare de baza precum și a cerințelor de igienă;
f) existența infiltrațiilor umezelii mucegaiului în pereții camerelor de detenție”.

De asemenea, a fost eliminată prevederea cu privire la supravegherea vizuală în cazul convorbirilor telefonice prevăzută de articolul 65 alineatul 1 din lege, astfel:
„(1) Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidențial”.

Sursa: http://m.hotnews.ro/stire/21755140


Deputații din Comisia Juridică au dezbătut în data de 10 aprilie 2017, un proiect de lege privind reducerea pedepselor unor deținuți.

Astfel, potrivit Proiectului, unui condamnat îi vor fi scăzute trei zile din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile în care a stat într-un spațiu mai mic de patru metri pătrați.

De asemenea, în proiectul inițiat de fostul ministru al justiției, doamna Raluca Prună, și adoptat de Senat, se precizează că se consideră spațiu necorespunzător de detenție acela care este mai mic sau egal cu 3mp/deținut și se calculează prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în încăpere, indiferent de dotarea spațiului respectiv, relatează Agerpres.

Conform documentului, se interzice aprobarea cererii persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate într-un spațiu corespunzător de transfer, pentru motive personale, într-un spațiu necorespunzător prin raportare la articolul privind mecanismul de compensare.  De asemenea, ziua sau perioada în care deținutul a fost internat la infirmeria locului de deținere, în spitalele din rețeaua ANP sau din rețeaua Ministerului Sănătății, s-a aflat în tranzit sau a fost transportat în vederea transferului între locurile de deținere nu se consideră cazare într-un spațiu necorespunzător, informează Digi 24.

În proiect se mai arată că „Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării într-un spațiu necorespunzător se calculează începând cu 24 iulie 2012” precizează Știri.tvr.ro.

Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție sau în centre educative, precum și minorilor care au executat pedepse în penitenciare potrivit Codului penal din 1968 și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centrele de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, putându-se dispune înlocuirea măsurii internării cu măsura educativă a asistării zilnice”, arată Digi 24.

Calcularea părții din durata pedepsei considerate ca executată în compensarea condițiilor necorespunzătoare este o măsură temporară care își va înceta aplicarea la 31 decembrie 2022, când, potrivit Memorandumului privind „Aprobarea calendarului de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune”, vor fi create noi locuri de cazare în sistemul penitenciar, se mai precizează în proiect.

👍VEZI ȘI: Deținuții încarcerați în condiții inumane vor avea pedeapsa redusă, potrivit unui amendament adoptat de Comisia juridică

[UPDATE: Lege promulgată: Pedeapsă redusă pentru deținuții încarcerați „în condiții inumane”] Pedepse reduse pentru deținuți – Proiect de lege was last modified: iulie 17th, 2017 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter