[UPDATE: Întrevederi cu 30 de oficiali europeni pe teme esențiale pentru viitorul UE și al României, inclusiv legile justiției] Președintele României se va întâlni cu Preşedintele Comisiei Europene și cu Președintele Consiliului European la Bruxelles

31 ian. 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 211

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 31 ianuarie 2018: Klaus Iohannis, întrevederi cu 30 de oficiali europeni pe teme esențiale pentru viitorul UE și al României, inclusiv legile justiției

Potrivit unui anunț, președintele Klaus Iohannis efectuează astăzi cea mai importantă vizită la Bruxelles de la debutul mandatului său, în care va lua parte, în premieră, la o reuniune a Colegiului Comisiei Europene, forul decizional care întrunește toți cei 28 de comisari europeni, și unde are întrevederi cu președintele executivului european, Jean-Claude Juncker, cu liderul Consiliului European, Donald Tusk, și cu șeful Partidului Popular European, Joseph Daul.

Vizita șefului statului, ce are loc la invitația lui Jean-Claude Juncker și care a fost definitivată în luna decembrie a anului trecut, stă sub semnul situației din România privind legile justiției și a disputei mediatice dintre Comisia Europeană și liderii puterii de la București, declanșată ca urmare a scrisorii trimise de președintele și prim-vicepreședintele executivului european pentru regândirea legilor amintite. Cu toate acestea, cadrul general discuțiilor este unul orientat către viitorul Uniunii Europene în care Bucureștiul are un rol cheie prin prisma arhitecturii politico-instituționale europene: prima președinție rotativă la Consiliul UE ce va fi preluată la 1 ianuarie 2019 și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual, buget din care România este al doilea cel mai mare beneficiar net de fonduri europene din UE și piesă centrală în discuțiile șefilor de stat sau de guvern la summitul din 23 februarie 2018.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

Programul vizitei: 5 ore de întrevederi cu 30 de oficiali europeni pe teme esențiale pentru viitorul UE și al României

Astfel, întrevederile președintelui României la Bruxelles încep la ora 13.00 cu reuniune bilaterală cu președintele Comisiei Europene, a treia de când cei doi oficiali sunt în funcție, și va fi urmată de un dejun de lucru cu comisarii europeni de la ora 14.00.

Pe agenda discuțiilor se află pregătirea Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, negocierile privind noul cadru financiar al UE post-2020, aprofundarea Uniunii Economice și Monetare, securitatea externă și internă a Uniunii și aspecte legate de relațiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere și vecinătatea estică.

De la ora 15.30, Klaus Iohannis și Jean-Claude Juncker vor susține o conferință comună de presă.

Președintele Klaus Iohannis se întâlnește de la ora 16.00 cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, iar pe agenda lor figurează reuniunea informală a Consiliului European din 23 februarie, respectiv negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene post 2020 și aspecte instituționale. Ultima întrevedere bilaterală Iohannis–Tusk datează din 13 octombrie anul trecut. Atunci, șeful Consiliului European a fost prezent la București pentru a discuta despre pregătirea summitului informal al UE care va avea loc la Sibiu la data de 9 mai 2019.

Totodată, Donald Tusk a făcut marți un apel în mesajul său de felicitare către noul prim-ministru, Viorica Dăncilă, la respectarea statului de drept și a progreselor ireversibile în lupta împotriva corupției, elemente cruciale „pentru ca toți cetățenii români să beneficieze de apartenența la UE”.

Discuțiile privind viitorul cadru financiar multianual vor fi importante atât din perspectiva faptului că finalizarea acordului pentru bugetul european post-2020 este așteptată să aibă loc în timpul președinției României la Consiliul UE, cât și din prisma faptului că România este al doilea beneficiar net de fonduri europene din UE. Mai mult decât atât, acest subiect va fi abordat și în contextul în care la nivelul Comisiei Europene a fost lansată o propunere de a include o definiție a statului de drept în negocierile privind viitorul cadru financiar multianual. După precedentul creat de activarea articolului 7 din tratat privind riscul unei încălcări grave a valorilor statului de drept în Polonia mai mulți actori politici europeni doresc introducerea unei condiționalități între acordarea fondurilor europene și existența unui sistem judiciar funcțional și independent în țările membre.

Programul vizitei mai conține și o întâlnire bilaterală, de la ora 17.15, cu președintele Partidului Popular European, Joseph Daul. Deși președintele nu înregistrează participări regulate la summit-urile și reuniunile liderilor popularilor europeni, prin intermediul său România este a treia cea mai mare țară din UE reprezentată de PPE în Consiliul European.

Temele de discuție pentru această întrevedere nu au fost anunțate, însă ele vor avea loc la o zi distanță după ce Adunarea Politică a Partidului Popular European a adoptat prioritățile sale pentru viitorul Cadru Financiar Multianual post-2020, priorități care nu includ o condiționalitate privind statul de drept și care alocă un interes major și obiectivelor României privind politica de coeziune, politica agricolă comună, dar și protecției granițelor externe ale UE.

Sursa informației


Președintele României se va întâlni cu Președintele Comisiei Europene și cu Președintele Consiliului European la Bruxelles

Potrivit unui comunicat, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se va întâlni, miercuri, 31 ianuarie a.c., la Bruxelles, cu Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, și cu Președintele Consiliului European, domnul Donald Tusk.

Vizita Președintelui României la Bruxelles are loc în urma invitației care i-a fost adresată, în luna decembrie 2017, de către Președintele Comisiei Europene. După întrevederea cu Jean-Claude Juncker, Președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu membrii Colegiului Comisiei.

Cu acest prilej, vor fi abordate subiecte legate de pregătirea Președinției române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum și teme de actualitate ale agendei europene vizând, în principal, procesul de consolidare a Uniunii Europene. Pe agendă se vor afla și negocierile privind noul cadru financiar al UE post-2020, aprofundarea Uniunii Economice și Monetare, securitatea externă și internă a Uniunii și aspecte legate de relațiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere și vecinătatea estică.

De asemenea, va fi discutată situația din România referitoare la modificările aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar și lupta împotriva corupției.

Vezi și [UPDATE: Replică la scrisoarea Comisiei Europene privind modificările legilor justiției] Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de cooperare și verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției

Președintele Klaus Iohannis va sublinia, în cadrul întâlnirilor, angajamentul ferm al României de a contribui la consolidarea proiectului european, precum și atașamentul țării noastre la principiile și valorile pe care se bazează Uniunea. De asemenea, va arăta că Președinția României a Consiliului UE va avea o abordare echilibrată și obiectivă, în interesul Uniunii și al statelor membre, care să contribuie la avansarea procesului de integrare europeană.

Totodată, Președintele României se va întâlni și cu Președintele Consiliului European, domnul Donald Tusk. Agenda reuniunii informale a Consiliului European din 23 februarie a.c., respectiv negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene post 2020 și aspecte instituționale vor fi principalele subiecte abordate de cei doi înalți oficiali.

La finalul vizitei la Bruxelles, Președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu domnul Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European.

Sursa informației

[UPDATE: Întrevederi cu 30 de oficiali europeni pe teme esențiale pentru viitorul UE și al României, inclusiv legile justiției] Președintele României se va întâlni cu Președintele Comisiei Europene și cu Președintele Consiliului European la Bruxelles was last modified: ianuarie 31st, 2018 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter