Ședința CSM din 4 februarie 2016: Ordinea de zi soluționată

9 Feb 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 529

Despre

  • 4 februarie 2016
  • Ședința CSM
  • Ordinea de zi soluționată

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

4 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale - Bucureşti
🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul CSM, în ședința din 4 februarie 2016, CSM a luat mai multe hotărâri, printre care și următoarele:

– Plenul CSM a aprobat componența comisiilor de evaluare și a comisiilor de soluționare a contestațiilor împotriva evaluării la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

– Plenul CSM și-a însușit conținutul notei Direcției afaceri europene, relații internaționale și programe privind analiza preliminară a Raportului Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu asupra progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, publicat la data de 27 ianuarie 2016 și a Planului de măsuri, cu observațiile formulate în cadrul ședinței Comisiilor reunite.

Back to Law School (sem. II) by UJmag.ro

– Plenul CSM a luat act de conținutul notei Direcției afaceri europene, relații internaționale și programe privind Raportul de evaluare a României în cadrul celei de a patra runde de evaluare GRECO.

– Plenul CSM a hotărât suplimentarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri, organizat în București, la data de 24 aprilie 2016, stabilit prin Hotărârea Plenului CSM nr. 94/28.01.2016, astfel că se va organiza concursul pentru un număr de 130 de locuri, dintre care 100 de locuri la instanțe și 30 de locuri la parchete, sub rezerva finanțării și/sau a suplimentării numărului de posturi de grefier.

– Plenul CSM a avizat favorabil propunerea inspectorului șef al Inspecției Judiciare de suplimentare a posturilor din cadrul Inspecției Judiciare cu 7 posturi, din care 5 posturi de consilier juridic (3 posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și 2 posturi de personal contractual), 1 post de consilier – funcționar public și 1 post de îngrijitor clădiri – personal contractual, urmând a fi sesizat Ministerul Justiției, în vederea inițierii unei hotărâri de Guvern cu acest obiect.

– Plenul CSM a apreciat următoarele:

– prevederile legale și regulamentare referitoare la promovarea personalului auxiliar de specialitate, care au făcut obiectul analizei Plenului CSM și care au stat la baza celor stabilite prin Hotărârea nr. 72/2016 sunt aplicabile și în cazul promovării grefierilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, astfel că Hotărârea Plenului CSM nr. 72/2016 este aplicabilă și în cazul promovării grefierilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

– excede sferei de atribuții a CSM exprimarea unui punct de vedere cu privire la condițiile necesare pentru transferul personalului auxiliar de specialitate între instanțele judecătorești sau parchetele de pe lângă acestea, transferul aprobându-se, la cererea personalului auxiliar de specialitate ori a unităților interesate, de președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă aceste instanțe.

– Plenul CSM a stabilit că, în cazul funcțiilor de conducere prevăzute la art. 48 și art. 49 din Legea nr. 303/2004, din momentul rămânerii definitive a sancțiunii disciplinare, secția corespunzătoare a CSM trebuie să dispună, din oficiu, revocarea din funcția de conducere a judecătorului sau a procurorului sancționat disciplinar, indiferent dacă magistratul este sau nu suspendat din funcție.

– Plenul CSM a hotărât respingerea propunerilor de completare și modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

– Plenul CSM a luat act de conținutul notei Direcției afaceri europene, relații internaționale și programe privind publicarea Raportului Transparency International privind indexul de percepție a corupției pentru anul 2015.

– Plenul CSM a hotărât organizarea concursului pentru ocuparea a 3 posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al CSM, în vederea recrutării de consilieri juridici personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, după cum urmează:

– 20 martie 2016, ora 10,00 – proba scrisă la o limbă străină, la alegere (engleză, franceză);

– 10 aprilie 2016, ora 10,00 – proba scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice;

– 21-22 aprilie 2016, ora 10,00 – proba orală.

– Plenul CSM a aprobat următoarele:

– pentru înscrierea la concursul de ocupare a posturilor vacante personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al CSM, nu va fi prevăzută nicio condiție de vechime în specialitate juridică;

– susținerea probelor scrise pentru verificarea cunoștințelor teoretice sub forma testului grilă;

– stabilirea de către comisia de examinare a următoarelor aspecte:

– numărul total de întrebări pentru testul grilă; – punctajul aferent fiecărei discipline și întrebări;

– ponderea fiecărei întrebări/discipline în punctajul total;

– stabilirea modalității de soluționare a contestațiilor de către comisia de soluționare a contestațiilor.

– calendarul de concurs, conform anexei nr.1 la nota direcției de specialitate;

– desfășurarea probelor scrise la o limbă străină și de verificare a cunoștințelor teoretice, la sediul Institutului Național al Magistraturii, față de numărul estimat al candidaților, iar a probei orale la sediul CSM;

– publicitatea concursului să se realizeze la data de 10 februarie 2016, printr-un anunț la sediul CSM, pe pagina de internet a Consiliului și printr-un cotidian central;

– depunerea cererilor de înscriere, la sediul CSM, să se realizeze în perioada 11 februarie 2016 – 3 martie 2016;

– modelul cererii tip pentru înscrierea la concurs/examen prezentat în Anexa nr.2 la nota direcției de specialitate;

– tematica și bibliografia, propuse de compartimentele în cadrul cărora se regăsesc cele 3 posturi vacante, potrivit Anexei nr. 3 la nota direcției de specialitate, cu completările solicitate de secretarul general al CSM și cu observațiile formulate în cadrul ședinței Plenului;

– taxa de participare la concurs în cuantum de 500 lei;

– componența comisiei de organizare a concursului;

– componența comisiilor de examinare și de soluționare a contestațiilor.

– Plenul CSM și-a însușit punctul de vedere al Direcției legislație, documentare și contencios cu privire la condițiile necesare pentru delegarea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor, în sensul că pentru delegarea într-o funcție de conducere trebuie îndeplinite aceleași condiții ca și pentru numirea în funcția de conducere respectivă.

– Plenul CSM a luat act de conținutul notei Direcției legislație, documentare și contencios cu privire la răspunsul comunicat de Ministerul Justiției la sesizarea CSM vizând eliminarea, începând cu anul 2016, a interdicției referitoare la plata muncii suplimentare.

Plenul CSM a constatat ca rămasă fără obiect, în prezent, solicitarea Ministerului Justiției privind avizarea proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru abrogarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, având în vedere că în ședința Guvernului din data de 03.02.2016 s-a stabilit că se impune suspendarea textului de lege pentru care se propusese inițial abrogarea.

Plenul CSM, după suplimentarea ordinii de zi, a luat act de conținutul Planului de acțiune al Ministerului Justiției referitor la pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri.

 

Pentru a vedea întreaga ordine de zi soluționată, vizitați site-ul CSM (www.csm.ro).

Ședința CSM din 4 februarie 2016: Ordinea de zi soluționată was last modified: februarie 8th, 2016 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter