Despre
- Controlul parlamentar asupra administrației publice centrale se poate exercita şi prin intermediul comisiilor de anchetă
- Rolul comisiilor de anchetă este acela de a asigura celor două Camere ale Parlamentului o informare cât mai corectă, cât mai completă, specializată şi pertinentă asupra unei anumite probleme
Recomandări
-
Câteva considerații pe marginea art. 29 din Constituția României, revizuite
-
Analiză privind statutul parlamentarilor în Republica Federală Germania
-
Punct de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la interpretarea art. 67 din Legea nr. 192/2006 din perspectiva art. 5 C. pen.
Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!
Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!