Video
- Video | Iulian Boldea |
O carte ce se recomandă ca un omagiu și ca o mărturie afectivă, în același timp, consacrată unei personalități marcante a Dreptului românesc, prof. univ. dr. Ioan Leș
- Video | Niculae Bălan |
Niculae Bălan: Suntem o organizație în care cei care au pregătire juridică au un procent însemnat, cred că sunt 40% dintre colegii noștri care au pregătire juridică consolidată. Suntem foarte aproape de bresle din domeniul financiar, de auditori, de consultanți fiscali, de cei din corpul experților contabili
- Video | Aurel Despa |
Aurel Despa: Oare modificările Codurilor – și mă refer în special la Codul de procedură civilă, incredibil, mai puțin modificat de Curte –, gândesc eu, ca jurist, ca avocat cu 35 de ani de bară și numai de bară, trebuie să plece numai de la Curtea Constituțională?
- Video | Valentin Truțan |
Valentin Truțan: Ordinul Consilierilor Juridici din România a demonstrat și demonstrează în continuare calitatea de profesioniști ai dreptului în susținerea fundamentului încrederii societății în justiție prin aportul lor profesional
- Video | Ștefan Deaconu |
Ștefan Deaconu: Problema principală în România este calitatea legislației, și nu codurile în principal. Deci aici ar trebui făcut mai mult: să ai o legislație clară, previzibilă și predictibilă
- Video | Eugen Hurubă |
Eugen Hurubă: Este nevoie de reglementări clare, de imparțialitate și independență pentru a eficientiza sistemul și de a întări încrederea justițiabililor în actul de justiție
- Video | Gilda Lazăr |
Gilda Lazăr: Ca fost jurnalist, am fost extraordinar de preocupată de tot ceea ce înseamnă stat de drept, drepturi fundamentale, libertatea cuvântului, libertatea justiției, inamovibilitate și libertatea conștiinței
- Video | Robert Cazanciuc |
Robert Cazanciuc: Dacă avem dialog, dacă suntem onești, dacă suntem transparenți, dacă dezbatem lucrurile, suntem capabili să punem rânduială așa cum este nevoie. Pare, de foarte multe ori, că este o ruptură între nevoia reală și decidentul politic
- Video | Laura Badiu |
Laura Badiu: Noi, cei de azi, pare că ne-am îndepărtat nepermis de mult de la principiile dreptului. Pare că am uitat, cei care lucrăm cu textul de lege, definiția dreptului dată de Celsus: Dreptul înseamnă bine și echitate
- Video | Ioan Leș |
Ioan Leș: Simt o bucurie deosebită că voi apărea în nr. 1/2017 al Revistei Legal Point alături de alte personalități importante ale dreptului românesc, printre care profesorul Liviu Pop, membru al Academiei Române
- Video | Gheorghe Florea |
Gheorghe Florea: Se simte un pozitivism judiciar al justiției constituționale, care nu poate fi altfel decât percepută ca un activism judiciar pronunțat; un activism judiciar pronunțat, care nu poate fi, niciodată, despărțit de dimensiunea politică a activității desfășurate de către justiția constituțională.
- Video | Liviu Pop |
Liviu Pop: Nu există nici libertate absolută – trebuie să înțelegem acest lucru – și nu există nici dreptate absolută. Pentru că libertatea absolută își bate joc de dreptate, iar dreptatea absolută neagă libertatea. Cred că justiția trebuie să fie realizată, să fie înfăptuită cu bunătate.
- Video | Vlad Căpușan și Zsolt Török |
Vlad Căpușan și Zsolt Török: „Faptul că nu renunți și mergi mai departe nu înseamnă neapărat că vei ajunge pe acel vârf geografic, care nici măcar nu e atât de important; ce este important pentru noi e să ne depășim limita și să atingem acel vârf din noi”
- Video | Augustin Lazăr |
Augustin Lazăr: Justiția română este pilonul care asigură continuitatea și noi trebuie să percepem ca fiind această misiune foarte onorantă, de a asigura pilonul central al statului de drept.
- Video | Cristian Ban |
Cristian Ban: CSM subliniază rolul esențial al noilor coduri și imperativul interpretării și aplicării lor în acord cu realitățile sociale de azi, atât în planul raporturilor juridice private, cât și din perspectiva nevoilor de protecție a întregii societăți împotriva noilor amenințări care se întrezăresc în actualul context european și mondial
- Video | Anghel Damian |
Anghel Damian: Faptul că o revistă cu specific juridic acordă un număr impresionant de pagini pentru un regizor, și femeie, pe deasupra, este un lucru care merită toată stima și vreau să vă mulțumesc, atât în nume personal, cât și din partea mamei.
- Video | Constantin Chiriac |
Constantin Chiriac: E important ca în România să existe acest dialog, această manifestare firească și liberă a opiniei în ceea ce înseamnă, într-adevăr, cu adevărat, dezbaterea pe lege, pe justiție, pe adevăr, pe dreptate
- Video | Mircea Duțu |
Mircea Duțu: Trăim într-o lume mai juridicizată ca oricând, dar mai străină de spiritul autentic al dreptului ca niciodată
- Video | Jozsef Horvath |
József Horváth: Pot să spun că dirijorul este judecătorul actului artistic, al muzicii, care conduce și judecă în timp real ce se întâmplă și conduce într-o anumită direcție, ca să se întâmple ceea ce dorește să creeze.
- Video | Simina Tănăsescu |
Elena Simina Tănăsescu: Reformele substanțiale realizate până acum în domeniul justiției, progresele remarcabile realizate în lupta împotriva corupției în ultimii ani trebuie să fie consolidate
- Video | Ovidiu Bojor |
Ovidiu Bojor: În fiecare zi să faceți din dragoste, din iubire, ceea ce ar trebui să faceți din obligația de fiecare zi pentru câștigarea existenței
- Video | Ioan Chelaru |
Ioan Chelaru: Consider că nu există profesie juridică în care specialistul sau expertul jurist să nu susțină că a aflat adevărul interpretând norma de drept, culegând și administrând probe, audiind martori, încheind sau autentificând diverse acte juridice
- Video | Ovidiu Predescu |
Ovidiu Predescu: S-a decis ca elementul de bază al ceremoniilor dedicate „Zilei Justiţiei” să constea în principal în organizarea unei manifestări ştiinţifice juridice
- Video | Universul Juridic |
Ziua Justiției și lansarea „Legal Point” nr. 1/2017